HG nr. 63/2003
privind alocarea unor sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, pentru organizarea manifestărilor ocazionate de împlinirea a 75 de ani de la prima transmisiune radio în România
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice și al
art. 19 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 ,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului pe anul 2003 al Societății Române de Radiodifuziune cu suma de 4 miliarde lei, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, pentru organizarea manifestărilor ocazionate de împlinirea a 75 de ani de la difuzarea primei emisiuni radio în România, după cum urmează:
a) 2 miliarde lei la cheltuieli materiale și servicii, pentru organizarea manifestărilor ocazionate de împlinirea a 75 de ani de la prima transmisiune radio în România;
b) 2 miliarde lei la cheltuieli de capital, pentru dotarea Orchestrei Naționale Radio cu instrumente muzicale.
Articolul 2
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2003.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Directorul general al Societății Române de Radiodifuziune, Dragos Ștefan Seuleanu p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 23 ianuarie 2003. Nr. 63.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.