Decizia nr. 5/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepție ridicată de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului este justificată de lipsa salariatului de la locul de muncă, absenta prelungită de natura a crea prejudicii unității unde este încadrată persoana cercetata penal, în stare de arest.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 29 aprilie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.526/CA/2002, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepție ridicată de instanța, din oficiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Oradea arata ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală, deoarece prin crearea posibilității unității de a desface contractul de muncă al angajatului, din proprie inițiativă, atunci când acesta din urma este arestat mai mult de 60 de zile, se atribuie instituției de drept penal a arestării consecințe juridice în domeniul dreptului muncii, înainte de a se stabili vinovăția celui în cauza printr-o hotărâre definitivă și indiferent dacă fapta ce a atras luarea măsurii arestării are legătură cu activitatea sa de salariat. Se invoca în susținerea excepției legislația care reglementează raporturi de muncă, ulterioară anului 1990, care prevede doar măsura suspendării din funcție sau măsura suspendării calității de membru al asociației profesionale, iar nu desfacerea contractului de muncă, destituirea, respectiv excluderea din asociația profesională.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul apreciază ca dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu contravin Constituției, întrucât concedierea salariatului, potrivit textului de lege criticat, este justificată de imposibilitatea sa de a mai presta activitatea de angajat, o perioadă îndelungată de timp, fapt ce ar putea provoca prejudicii unității. În aceasta situație desfacerea contractului de muncă este independenta de stabilirea vinovatiei penale sau contravenționale a salariatului, fiind determinata exclusiv de lipsa sa de la locul de muncă, datorată stării de deținere. Se invoca în acest sens deciziile nr. 63/1996 și nr. 115/1996, prin care Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea textelor de lege criticate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii - Legea nr. 10/1972 , publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 130 alin. (1) lit. j): "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității, în cazul când: [...] j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (8), care au următorul conținut: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Codul muncii stabilește cazurile și condițiile în care se poate desface contractul de muncă, fie din inițiativa angajatorului, fie din inițiativa angajatului.

Între cazurile de desfacere a contractului de muncă din inițiativa angajatorului figurează la art. 130 alin. (1) lit. j) cel în care angajatul este "arestat mai mult de 60 de zile". Dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au, ca ipoteza, vinovăția angajatului pentru săvârșirea unei infracțiuni, ratiunea desfacerii contractului de muncă constând, exclusiv, în necesitatea de a preveni efectele prejudiciabile pe care le poate avea pentru angajator absenta prelungită a angajatului care, drept urmare, nu își îndeplinește obligația contractuală de prestare a muncii.

Dreptul angajatorului de a desface contractul de muncă se întemeiază în acest caz, exclusiv, pe o situație obiectivă, starea de arest a angajatului, care reprezintă o condiție necesară și suficienta pentru luarea măsurii, acest drept fiind independent de existenta sau inexistenta vinovatiei angajatului, pe care unitatea nu are calitatea de a o stabili. Sunt deci lipsite de relevanta natura juridică a măsurii arestării, precum și examinarea vinovatiei salariatului în săvârșirea faptei pentru care este arestat.

Prin urmare, este evident că nu prezumția de vinovăție sta la baza acestui motiv de desfacere a contractului de muncă și, deci, nu se poate susține ca prevederea care îl consacra încalcă dispozițiile art. 23 alin. (8) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepție ridicată de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2003.