Decizia nr. 309/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) și ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Costica Bulai - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) și ale
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Biserica Evanghelica C.A. București în Dosarul nr. 3.653/2001 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, arătând ca dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.653/2001, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) și ale
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Biserica Evanghelica C.A. București într-o cauza având ca obiect revendicarea unui imobil aparținând comunității evanghelice din București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arata ca dispozițiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
sunt contrare "drepturilor fundamentale pe care le au cultele religioase admise de stat, la educația religioasă a credinciosilor și a personalului de cult", fără a preciza textul constituțional încălcat.
Cu privire la dispozițiile art. 47 alin. (1) din aceeași lege, arata ca acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) și ale art. 78 din Constituție.
Curtea de Apel București considera ca excepția este neîntemeiată, arătând ca alin. (2) al art. 8 rezerva imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, aplicarea unor acte normative speciale, "instanțele judecătorești urmând sa nu aplice prevederile
categoriilor de imobile menționate, ci sa judece acțiunile în revendicare promovate, potrivit dreptului comun".
Cu privire la dispozițiile
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , instanța de judecată apreciază ca acestea nu contravin principiului constituțional al neretroactivitatii legii, deoarece legiuitorul arata în ce condiții sunt aplicabile prevederile acestei legi, potrivit căreia persoana indreptatita poate alege calea acestei legi, renunțând la judecarea acțiunii în curs sau solicitând suspendarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților apreciază ca textele legale criticate sunt constituționale.
Guvernul considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (2) și ale
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care au următorul conținut:
- Art. 8 alin. (2): "Regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauza sau schimbarea destinației acestora.";
- Art. 47 alin. (1): "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana indreptatita putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."
Examinând motivele de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, pentru motivele ce urmează:
I. Dispozițiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , apreciate ca fiind neconstituționale, prevăd ca regimul juridic al imobilelor vizate de text va fi reglementat prin legi speciale, până la adoptarea acestor reglementări fiind interzisă înstrăinarea imobilelor în cauza sau schimbarea destinației acestora.
Examinând criticile de neconstituționalitate privind acest text, Curtea observa ca, deși autorul excepției nu face trimitere la nici un text din Constituție, afirma însă ca dispozițiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
contravin "drepturilor fundamentale pe care le au cultele religioase admise de stat".
Asupra constituționalității acestui text de lege Curtea s-a mai pronunțat, de pilda prin Decizia nr. 353 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 15 februarie 2002, constatând ca aceste dispoziții nu sunt contrare prevederilor din Legea fundamentală.
Soluția pronunțată în aceasta decizie este valabilă și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.
II. Cu privire la dispozițiile
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autorul excepției considera, în esenta, ca aceste dispoziții contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece, în opinia sa, prevederile
se aplică și în cazul acțiunilor în curs de judecată.
În realitate, autorul excepției solicita Curții să se pronunțe asupra aplicării în timp a prevederilor legale criticate. Or, sub acest aspect, jurisprudenta Curții Constituționale a statuat în mod constant că nu intră în competența Curții controlul aplicării dispozițiilor unei legi sub raportul acțiunii lor în timp, ci numai constatarea dacă, sub aspectul retroactivitatii, aceste dispoziții sunt în concordanta cu Constituția. În acest sens menționăm, de exemplu, Decizia nr. 283 din 1 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 24 iulie 1997, și Decizia nr. 171 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.
De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 55 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 8 aprilie 2002, constatând ca dispozițiile cuprinse în acest text sunt constituționale.
Soluțiile pronunțate în aceste decizii sunt valabile și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) și ale
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Biserica Evanghelica C.A. București în Dosarul nr. 3.653/2001 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2002.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.