Decizia nr. 55/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Spitalul Județean de Urgenta "Sfantul Apostol Andrei" din Galați în Dosarul nr. 7.865/2002 al Judecătoriei Galați.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispozițiile criticate nu contravin accesului liber la justiție și invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale în materie (de exemplu, deciziile nr. 150/2002 și 160/2002).
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 9 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 7.865/2002, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Spitalul Județean de Urgenta "Sfantul Apostol Andrei" din Galați într-o cauza având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate împotriva intimatei Societatea Comercială "Izolatin 94" - S.R.L. din Galați.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate împiedica accesul liber la justiție, incalcand astfel art. 21 din Constituție, prin lăsarea la latitudinea exclusiva a judecătorului a stabilirii cuantumului cauțiunii, neexistand criterii obiective de determinare a acestuia.
Judecătoria Galați apreciază ca dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt în concordanta cu prevederile constituționale ale art. 21, deoarece "scopul introducerii cauțiunii prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
este acela ca intimatul sa beneficieze de protecție împotriva formulării cu rea-credința a cererilor de suspendare a executării silite, precum și posibilitatea obținerii cat mai curând a despăgubirilor ce i se vor acorda ca urmare a constatării caracterului sicanator al contestației la executare".
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece susținerea autorului excepției conform căreia judecătorul poate stabili cauțiunea "după simpla sa placere" reprezintă o situație de fapt, de aplicare a legii, și nicidecum o problemă de constituționalitate, care să între în competența Curții Constituționale.
Guvernul apreciază ca textul criticat trebuie privit în contextul reglementării unitare conținute de art. 403 din Codul de procedură civilă, reglementare concepută cu respectarea prevederilor constituționale referitoare la realizarea drepturilor în justiție. Astfel, potrivit alin. 3 al art. 403 din Codul de procedură civilă, partea interesată are posibilitatea sa atace încheierea data asupra suspendării executării, realizandu-se astfel atât exercitarea neingradita a drepturilor procesuale ale părților, cat și controlul jurisdicțional al soluției pronunțate cu privire la cererea de suspendare. Pe de altă parte, Guvernul apreciază ca stabilirea cauțiunii reprezintă o garanție în favoarea creditorului, având și o funcție de prevenire a exercitării abuzive a unor drepturi procesuale și a tergiversarii executării unor obligații stabilite prin titlu executoriu.
Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în deciziile Curții Constituționale nr. 150/2002 și 160/2002.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin pct. 156 din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Ca urmare a acestor modificări, dispozițiile criticate de autor au următorul conținut: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competența poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanța, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate prevederile constituționale ale art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate prevăd obligativitatea depunerii unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanța, în cazul suspendării executării silite. Aceste prevederi trebuie apreciate în raport de întregul sistem de garanții procedurale instituite de lege pentru asigurarea posibilității debitorului de a se apara prin mijloace judiciare.
În acest sens, judecătorul nu are libertatea de a stabili cauțiuni exorbitante, chiar dacă legea nu stabilește anumite limite, dat fiind ca un eventual abuz în acest sens poate fi sancționat prin exercitarea de către debitor a căilor de atac prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, încheierea de soluționare a cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs, debitorul beneficiind astfel de toate garanțiile accesului liber la justiție.
Totodată, Curtea constata ca s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile criticate, prin Decizia nr. 150 din 9 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iulie 2002, prin care a respins excepția de neconstituționalitate invocată. Neintervenind elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.
Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Spitalul Județean de Urgenta "Sfantul Apostol Andrei" din Galați în Dosarul nr. 7.865/2002 al Judecătoriei Galați.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiva ────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.