HG nr. 198/2003
privind trecerea unor construcții aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, precum și al
art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolarii acestora.
Articolul 3
După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidenta cantitativ-valorică.
-----------
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
---------------
Ministrul apărării naționale,
Ioan Mircea Pascu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
*) Anexa se comunică Ministerului Apărării Naționale.
PRIM-MINISTRU
București, 20 februarie 2003. Nr. 198.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.