Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 282/2003

privind transferul pachetului de acțiuni deținut la Societatea Comercială "Editura Scrisul Romanesc" - S.A. de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, la Ministerul Culturii și Cultelor

prezumat în vigoare

Data actului
13 martie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 184 din 25 martie 2003
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.107 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul art. 107 din Constituție și al

art. 19 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 2/2001

pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 233/2001 , cu modificările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se transfera pachetul de acțiuni, reprezentând un număr de 6.530 de acțiuni, deținut în numele statului la Societatea Comercială "Editura Scrisul Romanesc" - S.A., din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului la Ministerul Culturii și Cultelor.

Articolul 2

Transferul acțiunilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Ministerul Culturii și Cultelor este împuternicit sa îndeplinească atribuțiile privind procesul de privatizare, sa exercite toate drepturile în numele statului și să execute obligațiile ce decurg din calitatea de acționar la Societatea Comercială "Editura Scrisul Romanesc" - S.A., cu sediul în municipiul Craiova, str. Mihai Viteazul nr. 4, județul Dolj.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul culturii și cultelor,
Laurentiu Tanase,
secretar de stat
Ministrul Autorității pentru Privatizare
și Administrarea Participatiilor Statului,
Ovidiu Tiberiu Musetescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
București, 13 martie 2003.
Nr. 282.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.