Procedura din 1 noiembrie 2022
de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 207/2015 20 iulie 2015 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
ORDINUL nr. 1.923 din 1 noiembrie 2022 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1058 din 1 noiembrie 2022.
1.
În vederea mediatizării contribuabililor, persoane juridice, care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații bugetare restante, organele fiscale centrale, denumite în continuare organe fiscale, publică pe pagina de internet proprie lista acestor contribuabili conform
anexei
care face parte integrantă din prezenta procedură.
2.
Pentru întocmirea listei prevăzute la
pct. 1
se au în vedere următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili:
a)
sunt depuse, pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
b)
au achitate la scadență/termenul de plată prevăzut de lege obligațiile fiscale principale și accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
c)
nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.
3.
Nu fac obiectul publicării potrivit
pct. 1
contribuabilii care au fost declarați în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii, sau au fost declarați inactivi potrivit dispozițiilor art. 92 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
4.
Lista va cuprinde denumirea contribuabililor și codul de identificare fiscală.
5.
La întocmirea listei se au în vedere informațiile referitoare la obligațiile bugetare înregistrate în evidențele fiscale ale contribuabililor persoane juridice, existente la nivelul organelor fiscale.
6.
La publicarea listei pentru contribuabilii care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se verifică condițiile prevăzute la
pct. 2
atât pentru activitatea proprie, cât și pentru sediile secundare ale acestora. În acest caz, lista cuprinde contribuabilii care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal potrivit legii, fără a mai fi menționate sediile secundare ale acestora.
7.
Publicarea listei prevăzute la
pct. 1
se face trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.
8.
În situația în care se constată erori materiale și omisiuni cu privire la informațiile cuprinse în listă, organul fiscal, în baza unui referat aprobat de conducătorul acestuia, prelucrează, de îndată, în sistem informatic, modificările informațiilor publicate pentru fiecare contribuabil.
9.
Prin eroare materială se înțelege:
a)
preluarea eronată a datelor din evidențele fiscale existente la nivelul organelor fiscale;
b)
publicarea eronată a unor contribuabili care, potrivit legii, nu îndeplinesc criteriile prevăzute la
pct. 2 .
10.
Constituie omisiune la publicare neselectarea, din eroare, a unor contribuabili care îndeplineau criteriile prevăzute la
pct. 2 .
11.
Produsul informatic de întocmire și transmitere a informațiilor, precum și gestiunea acestui produs vor fi asigurate de Centrul Național pentru Informații Financiare.
12.
De corectitudinea acestor informații care vor fi transmise Centrului Național pentru Informații Financiare în vederea publicării pe pagina de internet răspunde conducătorul organului fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale ale contribuabililor ce fac obiectul publicării.
Aprobată prin
Anexa la procedură
LISTA
contribuabililor - persoane juridice care nu înregistrează obligații restante
Nr. crt.
Denumirea contribuabilului
Cod unic de înregistrare fiscală (CUI)
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.