Hotărâre · Senatul

Hotărârea nr. 143/2022

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind abrogarea Regulamentului (CEE) nr. 1.108/70 al Consiliului de introducere a unui sistem de înregistrare contabilă a cheltuielilor aferente infrastructurilor de transport feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare și a Regulamentului (CE) nr. 851/2006 al Comisiei de precizare a posturilor care se vor înscrie la diferite poziții din situația contabilă, prezentate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 1.108/70 al Consiliului - COM(2022) 381 final

prezumat în vigoare

Data actului
26 octombrie 2022
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1068 din 3 noiembrie 2022
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.758 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul dispozițiilor

art. 67

și

art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată , precum și ale

Protocolului nr. 2

privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat

Tratatului de la Lisabona

de modificare a

Tratatului privind Uniunea Europeană

și a

Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin

Legea nr. 13/2008 ,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/351 din 19.10.2022,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind abrogarea Regulamentului (CEE) nr. 1.108/70 al Consiliului de introducere a unui sistem de înregistrare contabilă a cheltuielilor aferente infrastructurilor de transport feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare și a Regulamentului (CE) nr. 851/2006 al

Comisiei de precizare a posturilor care se vor înscrie la diferite poziții din situația contabilă, prezentate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 1.108/70 al Consiliului - COM(2022) 381 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

Articolul 2

Senatul României consideră că:

a)

Regulamentul (CEE) nr. 1.108/70 se suprapune parțial cu alte norme mai recente privind colectarea datelor, aflate în prezent în vigoare;

b)

Regulamentul (CEE) nr. 1.108/70 a devenit caduc, iar datele care ar fi fost colectate în temeiul regulamentului fie au devenit disponibile din alte surse, fie nu mai sunt necesare, în forma și conform specificațiilor impuse de regulament.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 26 octombrie 2022, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Alina-ȘTEFANIA GORGHIU
București, 26 octombrie 2022.
Nr. 143.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.