Decizia nr. 91/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil
prezumat în vigoare
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, excepție ridicată de Vasile Sterpu în Dosarul nr. 1.581/2002 al Judecătoriei Ramnicu Sarat, județul Buzau.
La apelul nominal se prezintă partea Mitica Hinta, personal și asistat de avocat, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părții prezente pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu sunt incalcate dispozițiile art. 41 din Constituție referitoare la ocrotirea proprietății private, întrucât textele de lege criticate consacra protecția constructorului de buna-credința în raporturile cu proprietarul terenului pe care s-a ridicat o construcție.
Reprezentantul Ministerului Public considera textul de lege criticat ca fiind constituțional, art. 494 din Codul civil reglementand drepturile și obligațiile corelative născute în considerarea bunei-credințe a constructorului. Prin recunoașterea dreptului acestuia la despăgubiri nu se aduce atingere dreptului de proprietate, astfel încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 11 iulie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.581/2002, Judecătoria Ramnicu Sarat, județul Buzau, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, excepție ridicată de Vasile Sterpu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul de lege criticat contravine art. 41 alin. (3) din Constituție, întrucât prin menținerea plantațiilor, clădirilor sau lucrărilor făcute de către o persoană de buna-credința se aduce atingere prerogativelor esențiale ale dreptului de proprietate asupra fondului, ceea ce ar echivala cu o expropriere pentru cauza de utilitate privată.
Judecătoria Ramnicu Sarat, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se apreciază ca în speta nu este vorba despre o situație ce ar echivala cu o expropriere în interes privat, ci numai despre posibilitatea proprietarului terenului de a-l despăgubi într-o anumită forma pe cel care, cu buna-credința, a construit pe terenul sau.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul arata ca art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil promovează, prin lege, efectele bunei-credințe în raporturile juridice, prin recunoașterea dreptului constructorului de buna-credința la despăgubiri reprezentând valoarea materialelor și a muncii folosite la ridicarea construcției sau sporirea valorii fondului. Se mai arata ca, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituție, cetățenii au drepturile, libertățile și obligațiile prevăzute de lege, conținutul și limitele dreptului de proprietate fiind, de asemenea, stabilite de lege, conform art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, iar exercitarea drepturilor și libertăților trebuie să se facă cu buna-credința, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți.
În concluzie, excepția de neconstituționalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (3), întrucât nu poate fi pusă în discuție exproprierea pentru cauza de utilitate privată, cu lezarea atributelor proprietății, art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil reglementand situația specială a constructorului de bunacredinta care are dreptul la despăgubiri din partea proprietarului fondului.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, text de lege care are următorul conținut:
- Art. 494 alin. 3 teza finala: "Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna-credința, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plati o sumă de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (3) și art. 150 alin. (1), conform cărora:
- Art. 41 alin. (3): "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.";
- Art. 150 alin. (1): "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca textul de lege criticat este cuprins în capitolul din Codul civil referitor la "dreptul de accesiune asupra celor unite și încorporate cu lucrul". Astfel, conform dispozițiilor Codului civil, accesiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății și consta în încorporarea materială a unui lucru mai puțin important într-un lucru mai important, proprietarul celui din urma devenind proprietarul bunului incorporat, în ipoteza în care bunurile au aparținut unor persoane diferite. Accesiunea se fundamentează pe principiul de drept "accessorium sequitur principale", în considerarea căruia proprietatea unui lucru principal o atrage pe aceea a unui lucru accesoriu.
Articolul 494
alin. 3 teza finala din Codul civil este aplicabil în cazul accesiunii imobiliare artificiale, atunci când o terta persoana realizează pe terenul altcuiva plantații, construcții sau alte lucrări, folosind propriile materiale. În aceasta situație proprietarul fondului pe care se afla construcțiile sau plantațiile făcute de altul datorează despăgubiri celui care a construit sau a plantat. Atunci când constructorul este de buna-credința, având convingerea eronată ca acel teren este proprietatea sa, în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, cu obligația de a-l despăgubi pe constructor, fără a putea cere însă daramarea sau ridicarea lucrărilor efectuate. Textul de lege criticat stabilește întinderea obligației de despăgubire, oferind posibilitatea proprietarului terenului de a opta între plata contravalorii materialelor și a prețului muncii, pe de o parte, sau plata unei sume egale cu sporul de valoare dobândit de teren, pe de altă parte.
Departe de a constitui o încălcare a dreptului de proprietate, asa cum considera autorul excepției, textul de lege dedus controlului este în concordanta cu definitia data proprietății de art. 480 din Codul civil, care prevede că "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", și oferă o soluție rezonabila conflictului de interese legitime dintre proprietarul fondului și constructorul de buna-credința pe terenul acestuia. Este adevărat ca, având a alege între cele doua posibilități de despăgubire, fără a putea pretinde constructorului de bunacredinta ridicarea lucrării, proprietarul terenului suferă o restrangere a prerogativei de dispoziție asupra bunului sau, însă aceasta restrangere operează în condițiile legii, în considerarea poziției subiective a constructorului - bunacredinta -, cu respectarea prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1) teza finala, conform cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Prin urmare, întrucât titularul dreptului de proprietate asupra terenului își păstrează în continuare titlul și, prin accesiune, devine proprietar al plantațiilor, construcțiilor sau al altor lucrări efectuate de un constructor de buna-credința, nu poate fi pusă în discuție exproprierea, astfel încât prevederile constituționale invocate de autorul excepției nu au legătură cu cauza.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finala din Codul civil, excepție ridicată de Vasile Sterpu în Dosarul nr. 1.581/2002 al Judecătoriei Ramnicu Sarat, județul Buzau.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ────────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.