Decizia nr. 77/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Rosca în Dosarul nr. 413/2002 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra textelor de lege criticate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 și Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 413/2002, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Rosca, inculpata recurenta în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, și ale art. 21, referitoare la dreptul la acces liber la justiție. Se arata ca, întrucât excluderea caii de atac a apelului vizează numai anumite categorii de persoane, după calitatea acestora, se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. De asemenea, se arata ca prin dispozițiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora în acest caz recursul nu se limitează la motivele de casare arătate în art. 385^9 din același cod, nu se poate justifica în toate cazurile înlăturarea caii de atac a apelului. În timp ce cu ocazia judecării apelului "instanța [...] poate administra orice noi probe pe care le considera necesare" (art. 378 alin. 2 din Codul de procedură penală), în recurs instanța "verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs" (art. 385^14 din Codul de procedură penală). Autoarea conchide ca egalitatea în drepturi, consacrată prin art. 16 alin. (1) din Constituție, impune înlăturarea oricăror privilegii și discriminări, astfel încât cetățenii să poată beneficia de aceleași cai de atac și de aceeași procedura, în cauze similare.

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată în cauza este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arata ca dreptul la un proces echitabil nu implica existenta mai multor grade de jurisdicție, iar liberul acces la justiție nu presupune accesul la toate instanțele judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, astfel ca, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. Legiuitorul a stabilit regimuri diferite privind căile de atac, efectul devolutiv al recursului și limitele acestuia, urmând să se aibă în vedere și garanțiile procesuale reglementate în art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curții Constituționale, considera ca susținerile autoarei excepției sunt nefondate, deoarece textele de lege criticate nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și nici principiul liberului acces la justiție. Se mai arata ca necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane este un principiu unanim admis în doctrina și consacrat în legislatiile tuturor statelor. Se mai considera ca, de altfel, competența și procedura de judecată, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora sunt stabilite de lege, iar Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adițional la convenție, prevede obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie penală. Asadar, nu se poate vorbi despre o contrarietate a dispozițiilor legale criticate, în raport cu convenția invocată. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu se face apel, motivele de casare nu se limitează la cele arătate în art. 385^9 , iar instanța de judecată este obligată sa examineze cauza dedusă judecații sub toate aspectele.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 29 pct. 2 lit. a): "Curtea Suprema de Justiție: [...]

2. ca instanța de recurs, judeca:

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în prima instanța, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

- Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentințele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

- Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

Autoarea excepției, condamnata în prima instanța de Curtea de Apel Bacau pentru săvârșirea unor infracțiuni în calitate de magistrat, susține ca dispozițiile legale criticate, care, datorită calității sale, o priveaza de dreptul la calea de atac a apelului, contravin prevederilor art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, și celor ale art. 21 din Constituție, referitoare la dreptul de acces liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

Din coroborarea dispozițiilor legale procesuale penale, criticate pe calea excepției de neconstituționalitate, se retine ca hotărârile pronunțate în prima instanța de curțile de apel pot fi atacate numai cu recurs, nu și cu apel.

În activitatea sa jurisdicțională anterioară Curtea Constituțională a examinat dacă liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situații deosebite sau dacă el implica existenta unor proceduri unice chiar și pentru situații deosebite, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiții existenta unor particularități procedurale, în special referitoare la exercitarea căilor de atac, este în concordanta cu principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție.

Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În considerentele aceleiași decizii s-a reținut ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că nu este contrar principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce privește căile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, respingând-o ca neîntemeiată. Menționăm dintre decizii pe cea mai recenta, și anume Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002.

Soluția adoptată prin aceasta decizie, precum și considerentele pe care ea se întemeiază sunt valabile și în cauza de fața, deoarece nu exista nici un temei pentru schimbarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Rosca în Dosarul nr. 413/2002 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2003.