Metodologie · Ministerul Educației și Cercetării

Metodologia din 14 noiembrie 2002

privind miscarea personalului didactic din învățământul preuniversitar

prezumat în vigoare

Data actului
14 noiembrie 2002
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 257 din 14 aprilie 2003
Citează
15 acte
Structură
69 de articole, 6 anexe · 77.920 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 2

Titlul I Constituirea, încadrarea și vacantarea posturilor/catedrelor din învățământul preuniversitar, ca urmare a aplicării planului-cadru

Articolul 1

(1)

Constituirea posturilor/catedrelor din învățământul preuniversitar se face pe baza planului-cadru de învățământ, aprobat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.599/2002

privind aplicarea Curriculumului național în anul școlar 2002-2003,

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.475/2002 , și a planurilor de școlarizare anuale propuse de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, cu respectarea prevederilor art. 7 și ale

art. 43-45 din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic.

(2)

Norma didactica de predare pentru personalul didactic din unitățile de învățământ cuprinde ore prevăzute în planul de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență, de absolvire sau pe diploma/certificatul de absolvire a unor cursuri postuniversitare cu durata de cel puțin un an și jumătate, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, în conformitate cu prevederile

art. 1 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 103/1998

privind structura normei didactice în învățământul preuniversitar, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 109/1999 , ale art. 7 și ale

art. 44 din Legea nr. 128/1997 .

(3)

Norma personalului didactic din cluburile sportive școlare se stabilește în conformitate cu art. 43 lit. e) și

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 . Norma didactica a profesorului/antrenorului este de 18 ore/săptămâna (respectiv 16 ore pentru profesori cu gradul didactic I și cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani). Aceasta norma se constituie conform Regulamentului de organizare și funcționare a cluburilor sportive școlare, aprobat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.035/2001 .

(4)

Norma didactica a personalului didactic din centre, cabinete școlare și interșcolare de asistența psihopedagogică se stabilește potrivit prevederilor art. 43 lit. e) și

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997

și conform

Ordonanței Guvernului nr. 103/1998 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 109/1999 . Cadrele didactice încadrate la centre, cabinete școlare și interșcolare de asistența psihopedagogică desfășoară în școala obligația de norma în specialitate la catedra, conform prevederilor art. 19 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea centrului județean de asistența psihopedagogică și a cabinetelor interșcolare de asistența psihopedagogică, aprobat prin

Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.683/1998 .

(5)

În învățământul primar limbile străine și religia sunt predate de invatatorul clasei, conform

art. 44 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 , dacă face dovada calificării prin diploma de studii/atestatul eliberat de colegiul/liceul pedagogic pentru limba moderna sau, respectiv, avizul cultelor pentru religie, validat de Ministerul Educației și Cercetării.

(6)

În unitatea de învățământ în care nu exista personal de specialitate consiliul de administrație al școlii decide care dintre invatatorii atestați pentru predarea unei limbi străine sau a religiei pot preda și la alte clase din ciclul primar, după consultarea șefului comisiei metodice/de catedra. Orele suplimentare se plătesc în sistem de plată cu ora.

(7)

Cultura civică intră în norma personalului didactic cu una dintre specializările: filozofie-istorie, filozofie, istorie, drept, pedagogie, pedagogie/psihologie, sociologie, psihosociologie, psihosociopedagogie, comunicare și relații publice, științe politice, administrație publică.

(8)

La clasele cu predare intensiva limbile străine se predau cu clasa întreaga.

(9)

Ora din trunchiul comun, de la aria curriculara "Consiliere și orientare" la clasele V-VIII, la clasele IX-XII, filiera tehnologică și învățământul profesional, reprezintă ora de dirigentie, care se înscrie obligatoriu în schema orara a claselor, dar nu se cuprinde în norma didactica de predare a cadrului didactic, în conformitate cu

art. 45 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 .

(10)

Dirigentia, la formele de învățământ seral și fără frecventa, nu intră în norma didactica de predare, în conformitate cu

Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.269/2000 . Excepție face dirigentia de la clasele de învățământ seral cuprinse în programul "A doua sansa", aprobate prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.473/2001

privind modificarea și completarea

Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.231/1999

și a

Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.269/2000 .

(11)

Personalul didactic de conducere, îndrumare și control, conform

Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.409/1998 , nu poate avea incluse în norma didactica de predare ore de consiliere și orientare și nici ore de dirigentie.

(12)

Disciplina "Informatica" intră în norma personalului didactic cu una dintre specializările: informatica, matematica-informatica, automatica și calculatoare, cibernetica, informatica aplicată, inginerie electrica și calculatoare. Disciplinele: tehnologia informatiei, informatica - tehnologia informatiei, informatica - tehnologii asistate de calculator din învățământul liceal și disciplinele: tehnologia prelucrării informatiei, elemente de informatica aplicată și informatica aplicată din învățământul profesional intră în norma personalului didactic cu una dintre specializările: informatica, matematica-informatica, automatica și calculatoare, cibernetica, tehnologia informatiei, conducere cu calculatorul, informatica economică, automatica și informatica economică, calculatoare, informatica aplicată, cibernetica și previziune economică, cibernetica și informatica economică, roboti industriali, mecatronica, inginerie electrica și calculatoare, informatizarea și conducerea proceselor cu calculatorul. Disciplina "Informatica - tehnologii asistate de calculator" din cadrul profilului servicii intră în norma personalului didactic cu una dintre specializările: informatica economică, informatica managerială, contabilitate și informatica de gestiune, automatica și informatica economică, cibernetica și informatica economică.

(13)

Posturile didactice din învățământul special pot fi ocupate de cadrele didactice care îndeplinesc prevederile

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 .

(14)

Disciplina "Educație tehnologică" la clasele V-VIII poate fi predată de absolvenți ai învățământului superior tehnic, silvic, economic, agricol sau de absolvenți ai programelor de conversie universitară sau postuniversitară cu durata de cel puțin un an și jumătate, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării în baza prevederilor

art. 161 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată.

(15)

a) Disciplinele tehnologice la clasele IX-XII/XIII de la filiera teoretică și vocationala pot fi predate de absolvenți ai învățământului superior tehnic, silvic, economic și agricol.

b) Disciplinele tehnologice de la filiera tehnologică din structura învățământului liceal pot fi predate de absolvenți ai învățământului superior tehnic/economic de lungă durata, precum și de absolvenți cu studii academice postuniversitare în domeniul stiintelor tehnice, cu diploma de studii aprofundate de masterat, doctorat sau studii postuniversitare de specializare cu durata de cel puțin un an și jumătate, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la

art. 68 din Legea nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

c) Disciplinele tehnologice din învățământul profesional pot fi predate de absolvenții învățământului superior prevăzuți la lit. a) și b), precum și de absolvenți ai învățământului superior tehnic de scurta durata.

d) Disciplina "Educație tehnologică" la clasele V-VIII se va preda cu clasa întreaga.

e) Cadrele didactice titularizate până la data de 1 septembrie 2000 pe o catedra de "Educație tehnologică", care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (14), sunt obligate ca în termen de 2 ani începând cu 1 septembrie 2002 să urmeze cursuri de abilitare curriculara pentru "Educație tehnologică", avizate de Ministerul Educației și Cercetării și organizate de universități sau de casa corpului didactic, conform prevederilor

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare. În toată această perioadă aceste cadre didactice sunt considerate cadre didactice calificate.

f) Începând cu anul școlar 2003-2004 cadrele didactice cu studii medii titularizate pe o catedra de "Educație tehnologică" sau "Pregătire practica" sunt obligate să își completeze studiile într-o formă de pregătire universitară. În perioada completării studiilor cadrele didactice menționate mai sus care se afla într-o formă de pregătire universitară sunt considerate calificate. Începând cu anul școlar 2003-2004 cadrele didactice cu studii medii titularizate pe o catedra de "Educație tehnologică" sau "Pregătire practica", care nu se afla într-o formă de pregătire universitară, sunt considerate necalificate și retribuite corespunzător.

(16)

În învățământul postliceal încadrarea pe discipline/module se face în conformitate cu dispozițiile

art. 7 alin. (1) lit. (e) din Legea nr. 128/1997 .

(17)

Pregătirea practica poate fi predată de:

a) cadre didactice care îndeplinesc condiția prevăzută la

art. 7 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 128/1997 ;

b) cadre didactice care îndeplinesc condiția prevăzută la

art. 7 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 128/1997 , în condițiile efectuării unui stagiu de cel puțin 3 ani în domeniu (producție, învățământ). Cadrele didactice care se încadrează în această categorie sunt considerate personal didactic calificat, dacă profilul și specialitatea la care sunt încadrate cu ore de pregătire practica coincid cu specializarea/specializările de pe diploma de studii;

c) categoriile de cadre didactice prevăzute la lit. a) și b) trebuie să îndeplinească condiția prevăzută la

art. 68 din Legea nr. 84/1995 , republicată.

(18)

a) La disciplina "Pregătire practica" încadrarea cadrelor didactice se face în funcție de modul de organizare a acestei activități pe niveluri de învățământ. În învățământul liceal - filiera tehnologică, învățământul profesional - școala profesională și de ucenici, pregătirea practica organizată în săptămâni comasate și pregătirea practica desfășurată în laboratorul tehnologic se efectuează cu clasa întreaga, cu asigurarea unui loc de muncă echipat corespunzător pentru fiecare elev, cu respectarea prevederilor

Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.599/2002 . Pregătirea practica curenta poate fi organizată în formula comasata, cu clasa întreaga, în funcție de condițiile specifice fiecărei unități școlare.

b) Pregătirea practica organizată în săptămâni comasate se efectuează la agenți economici sau în atelierele proprii, dacă acestea sunt dotate corespunzător.

c) Fac excepție de la prevederile lit. a) și b) cele 75 de unități școlare cuprinse în programul PHARE VET RO 9405, care organizează învățământ profesional în cadrul căruia pregătirea practica se organizează pe grupe și se desfășoară în aceeași unitate.

Articolul 2

Nu se constituie norme didactice vacante din ore opționale în vederea ocupării prin concursul național unic de titularizare.

Articolul 3

Proiectul de încadrare se avizează de consiliul de administrație al unității de învățământ respective și se înaintează spre verificare și validare comisiei de mobilitate a personalului didactic de la Inspectoratul școlar județean/al municipiului București (I.S.J./I.S.M.B.).

Articolul 4

Constituirea posturilor/catedrelor, inclusiv plata cu ora și cumul pentru titulari, se realizează avându-se în vedere asigurarea cu prioritate a continuității activității didactice de predare la aceleași grupe sau clase de elevi.

Articolul 5

În învățământul gimnazial din mediul rural norma didactica de predare a personalului didactic titular se poate constitui, în mod excepțional, și din ore din planul de învățământ, cu menținerea drepturilor salariale și cu acordul cadrului didactic.

Articolul 6

Directorul unității de învățământ poate propune pentru personalul didactic titular la unitatea respectiva întregirea catedrei/postului constituite/constituit la alta/alte unitate/unități de învățământ, cu acordul cadrului didactic.

Articolul 7

În cazul în care în unitatea de învățământ exista cadre didactice titulare pentru care nu se pot constitui catedre potrivit art. 1, completarea normei didactice de predare se face prin decizie a inspectorului școlar general pe un an școlar, cu acordul cadrului didactic, după cum urmează:

1. cu ore la specializarea/specializările pe care cadrele didactice au dreptul să le predea, potrivit

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 , conform metodologiei privind încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, ca urmare a aplicării planului-cadru de învățământ;

2. cu ore de la alte discipline din aria curriculara/discipline consemnate în foaia matricola cu nota, disponibile la nivelul unității de învățământ, în cazul în care exista o jumătate de norma în specialitate;

3. prin realizarea de catedre combinate la liceu și gimnaziu, din ore la specializarea principala din diploma de studii, la liceu, și din ore la specializarea principala sau secundară, la gimnaziu și școala profesională sau de ucenici, în limitele aceluiași regim de mediu, în unități de învățământ echivalente sau într-o treapta inferioară de învățământ;

4. din ore de specialitate de la doua sau trei unități de învățământ de același nivel, apropiate, din aceeași localitate (sector, municipiul București).

Articolul 8

În cazul existenței a doua sau mai multe cadre didactice titulare la aceeași specialitate, pentru stabilirea personalului didactic căruia i se completează norma didactica conform prevederilor art. 7 se aplică criteriile de punctaj de la restrangerile de activitate. Fac excepție cadrele didactice care se încadrează în prevederile

art. 13 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 128/1997 .

Articolul 9

(1)

După încadrarea titularilor din fiecare unitate de învățământ, inspectorul cu evidenta și promovarea personalului didactic propune completarea normei didactice pentru titularii cărora nu li s-a putut realiza norma didactica în unitatea de învățământ în care funcționează, potrivit prevederilor art. 7 pct. 1, 2, 3 și 4.

(2)

Completarea normei didactice se aproba de comisia de mobilitate a personalului didactic de la inspectoratul școlar.

(3)

Completarea normei didactice se face cu acordul cadrului didactic, pe durata unui an școlar, la unități de învățământ de același nivel și din aceeași localitate/ sector/sau localități apropiate, prin decizie a inspectorului școlar general.

Articolul 10

(1)

Declararea posturilor vacante se face după încadrarea titularilor pe posturile/catedrele de baza, soluționarea restrangerilor de activitate și încadrarea titularilor pe posturi/catedre în cumul sau plata cu ora.

(2)

Titularii care în momentul constituirii posturilor/ catedrelor au solicitat ore în plata cu ora sau cumul nu pot renunța la acestea decât în mod justificat prin acte doveditoare. Posturile/catedrele/orele care s-au eliberat în urma situației de mai sus vor fi comunicate I.S.J./I.S.M.B.

(3)

Posturile/catedrele vacante disponibile sunt scoase la concurs pentru titularizare sau suplinire.

Articolul 11

(1)

Listele cuprinzând posturile/catedrele declarate vacante se afișează la inspectoratele școlare cu cel puțin 30 de zile înaintea declanșării acțiunilor prevăzute la

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 .

(2)

Directorul fiecărei unități școlare poarta întreaga responsabilitate pentru vacantarea posturilor proprii și are obligația de a afișa toate posturile/catedrele vacante, după aprobarea de către consiliul de administrație al I.S.J./I.S.M.B.

(3)

În cazul în care se vor constata nereguli în legătură cu vacantarea posturilor/catedrelor, persoanele vinovate vor răspunde administrativ-disciplinar, civil sau penal, după caz.

Titlul II

Organizarea și desfășurarea pretransferarii și transferării personalului didactic titular, disponibilizat prin restrangere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 12

Pretransferarea și transferarea pentru restrangere de activitate a personalului didactic titular se organizează în baza prevederilor art. 9, ale art. 10 alin. (1) lit. a) și b), ale

art. 13 și 18 din Legea nr. 128/1997 , cu respectarea prevederilor

art. 15 din Legea nr. 84/1995 , republicată.

Articolul 13

(1)

La sesiunea de ocupare a posturilor didactice prin pretransferare și transferare pentru restrangere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare participa numai cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ de stat.

(2)

Cadrele didactice titulare care se încadrează în prevederile

art. 101 și 106 din Legea nr. 128/1997

nu intră în restrangere de activitate.

Articolul 14

Pretransferarea și transferarea prin restrangere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare se realizează în baza prevederilor

art. 7 și 44 din Legea nr. 128/1997 .

Capitolul 2

Condiții de realizare a pretransferarii și transferării personalului didactic din învățământul preuniversitar, disponibilizat prin restrangere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare

Secțiunea 1 Condiții generale

Articolul 15

(1)

Personalul didactic titular în unități de învățământ din mediul rural poate participa la sesiunea de pretransferare, la cerere sau pentru apropiere de domiciliu în aceeași localitate ori în localitatea de domiciliu. Personalul didactic titular în unități de învățământ din mediul urban poate participa la sesiunea de pretransferare, la cerere sau pentru apropiere de domiciliu, în cadrul aceleiași localități sau în mediul rural.

(2)

Pretransferarea personalului didactic se poate realiza și prin schimb de posturi, pe baza consimțământului scris al solicitanților, care au domiciliul stabil în localitatea din mediul rural unde se transfera sau în aceeași localitate.

Articolul 16

(1)

În cazul restrângerii activității unei unități de învățământ se respecta prevederile

art. 13 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 .

(2)

În cazul restrângerii activității unei unități de învățământ se renunța, în ordine, la:

a) activitatea prestată prin cumul, prin plata cu ora sau prin suplinire;

b) activitatea prestată de personalul didactic care îndeplinește condițiile legale de pensionare;

c) activitatea prestată de personalul didactic care solicită plecarea din unitate pe motivul restrângerii postului în specialitate.

Articolul 17

(1)

Pretransferarea și transferarea personalului didactic pentru restrangere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare se realizează în limitele aceluiași regim de mediu (respectiv în aceeași localitate urbana, sau rural-rural ori din mediul urban în mediul rural) în unități de învățământ echivalente sau într-o treapta inferioară de învățământ.

(2)

Prin unități de învățământ echivalente, în sensul prezentei metodologii, se înțelege:

a) învățământ preșcolar: grădinițe și grădinițe speciale;

b) învățământ primar: clasele I-IV, învățământ special;

c) învățământ gimnazial: clasele V-VIII, învățământ special, școli speciale, Palatul Național al Copiilor, palate și cluburi ale copiilor și elevilor;

d) învățământ profesional/ucenici și profesional special;

e) învățământ liceal: clasele IX-XII/XIII, cluburi sportive școlare.

Secțiunea 2 Condiții specifice

Articolul 18

(1)

Cadrele didactice din unitățile de învățământ gimnazial sau profesional/ucenici, care intră în restrangere de activitate în sesiunea de transfer prin restrangere de activitate, se pot transfera la o unitate de învățământ liceal, inclusiv grup școlar, unitate de învățământ cu clasele I-XII/XIII sau V-XII/XIII, dacă exista o catedra vacanta publicată, numai pe o catedra din învățământul gimnazial - clasele V-VIII sau numai pe o catedra din învățământul profesional/ucenici.

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) decizia de transfer cuprinde în mod obligatoriu, în scris, mențiunea nivelului de învățământ pentru care s-a făcut transferul. Dacă pentru catedra optează un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ liceal, nu se menționează în decizia de transfer nivelul de învățământ.

(3)

Maistrii instructori titulari în învățământul gimnazial pe catedra de educație tehnologică, care intră în restrangere de activitate, se pot transfera pe o catedra de pregătire practica în învățământul profesional (școala profesională și școala de ucenici).

Capitolul 3 Organizarea și desfășurarea acțiunii de pretransferare și transferare pentru restrangere de activitate

Articolul 19

(1)

Pretransferarea și transferarea pentru restrangere de activitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat se organizează la nivelul I.S.J./I.S.M.B. de către comisia de mobilitate a personalului didactic, numita prin decizie a inspectorului școlar general. Comisia de mobilitate a personalului didactic are următoarea componenta:

a) președinte - inspector școlar general adjunct;

b) vicepreședinte - inspector cu selecția, evidenta și promovarea personalului didactic sau director al unui liceu;

c) secretar - inspector cu atribuții referitoare la selecția, evidenta și promovarea personalului didactic/inspector școlar de specialitate;

d) membri - inspectori școlari de specialitate/inspectori școlari, profesori metodiști, câte unul pentru fiecare specialitate;

e) un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării - cu statut de observator.

(2)

Reprezentanții sindicatelor județene/ale sectoarelor municipiului București, desemnați de federațiile sindicale din învățământ semnatare ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramura învățământ, participa ca observatori la lucrările comisiei. În aceasta calitate au acces la documentele comisiei de mobilitate a personalului didactic, au dreptul de a semnala președintelui acesteia eventualele nerespectari ale prevederilor legale și semnează împreună cu membrii comisiei documentele finale.

Articolul 20

Listele cuprinzând posturile didactice vacante pentru etapa de pretransferare și transferare prin restrangere de activitate se realizează de către comisia de mobilitate a personalului didactic, se validează de către consiliul de administrație al I.S.J./I.S.M.B.; listele se aduc la cunoștința persoanelor interesate, cu 30 de zile înaintea declanșării procedurilor de transferare, prin afișarea la inspectoratele școlare și la unitățile de învățământ respective, precum și pe Internet, conform prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 ; listele cuprind mențiunile prevăzute în anexa nr. 1; în presa centrala și locală se vor publică numărul total de posturi și locul de afișare a listei. Concomitent cu listele conținând posturile/catedrele care intră în restrangere de activitate se afișează și listele cuprinzând cadrele didactice care se transfera prin restrangere de activitate.

Articolul 21

Posturile devenite vacante în timpul sesiunii de pretransferare se includ în lista posturilor vacante și se pot ocupa de personalul participant la aceasta sesiune, cu excepția posturilor de la unitățile de învățământ în care exista restrangeri de activitate la specialitatea respectiva, dovedite prin adrese emise de conducerea unității de învățământ.

Articolul 22

Pentru posturile/catedrele didactice din învățământul alternativ, cadrele didactice care participa la sesiunea de pretransferare și transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare vor anexa la cererea de înscriere documentul care atesta parcurgerea modulului de pedagogie specifică, eliberat de federațiile, asociațiile, centrele care organizează alternative educaționale în România (Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena etc.).

Articolul 23

Pentru pretransferare și transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare, personalul didactic titular în învățământul preuniversitar depune la I.S.J./I.S.M.B. o cerere-tip, elaborata de Ministerul Educației și Cercetării, însoțită de documentele menționate în aceasta, și o adeverinta eliberata de conducerea unității de învățământ unde este titular, în care să se menționeze cauzele pentru care postul/catedra a ajuns în aceasta situație.

Articolul 24

Persoanele cu studii superioare care s-au titularizat în învățământ pe posturi de educatori/învățători conform

Legii nr. 6/1969

privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și care nu sunt absolvente de liceu pedagogic pot participa la sesiunea de transferări pentru restrangere de activitate pentru ocuparea unui/unei post/catedre corespunzător/corespunzătoare specializării dobândite prin studii numai în învățământul gimnazial, profesional și de ucenici.

Articolul 25

Soluționarea cererilor de transferare pentru restrangere de activitate se face în următoarea ordine:

a) restrangere de activitate în cadrul unității de învățământ;

b) restrangere de activitate la nivelul aceleiași localități;

c) restrangere de activitate la nivelul aceluiași județ/municipiului București;

d) restrangere de activitate la unități de învățământ din alte județe.

Articolul 26

(1)

Restrangerea de activitate în cadrul unității de învățământ se soluționează prin transferarea cadrelor didactice titulare pe o alta catedra în aceeași unitate de învățământ, conform specializărilor obținute prin studii.

(2)

În situația în care restrangerea de activitate nu poate fi soluționată în cadrul unității de învățământ, fiind vizate doua sau mai multe cadre didactice de aceeași specialitate, se vor aplica prevederile

art. 13 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 .

Articolul 27

(1)

Ierarhizarea cadrelor didactice care participa la sesiunile de pretransferare și transferare prin restrangere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare se face pe baza punctajului rezultat din evaluarea activității conform

art. 13 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 , pe baza criteriilor menționate în anexa nr. 2.

(2)

Pentru soluționare, comisia de mobilitate a personalului didactic analizează cererile de pretransferare și transferare ale solicitanților și hotărăște modalitatea de soluționare, în prezenta acestora, în ședința publică organizată la data prevăzută în calendarul miscarii personalului didactic.

(3)

Repartizarea pe posturi didactice se face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut prin evaluarea activității. Opțiunea se exprima în scris, conform cererii-tip, și se consemnează în procesul-verbal al comisiei de mobilitate a personalului didactic, cu certificare prin semnatura solicitantului sau a împuternicitului, acesta din urma prezentând procura notarială.

(4)

În cazul în care sunt doua sau mai multe cadre didactice care participa la sesiunea de pretransferare și optează pentru același/aceeași post/catedra, postul/catedra va fi ocupat/ocupată în urma participării solicitanților la concursul național unic.

(5)

Cadrul didactic care nu participa la ședința publică de soluționare a pretransferarilor și transferarilor prin restrangere de activitate are dreptul sa desemneze, prin procura specială, un împuternicit care să îi reprezinte interesele. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de soluționare a pretransferarilor, cererea acestuia nu va fi soluționată. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de transferare prin restrangere de activitate, comisia de mobilitate a personalului didactic îi atribuie din oficiu un post sau o catedra din lista afișată. În cazul în care cadrul didactic refuza sa opteze pentru un post sau o catedra din lista publicată, acesta își va pierde statutul de titular conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Articolul 28

Contestațiile se depun la inspectoratul școlar în termen de doua zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii comisiei de mobilitate a personalului didactic și se soluționează de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, în termen de 5 zile de la înregistrarea acestora, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (6) și ale

art. 13 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 . Hotărârea comisiei de contestații rămâne definitivă.

Articolul 29

După soluționarea contestațiilor inspectorul școlar general emite decizia de pretransferare sau transferare prin restrangere de activitate, cu precizarea postului/catedrei didactic/didactice și a nivelului de învățământ, cu excepțiile prevăzute de prezenta metodologie.

Articolul 30

Pretransferarea și transferarea prin restrangere de activitate a cadrelor didactice care solicită post în palatele și cluburile copiilor se organizează și se desfășoară conform prezentei metodologii și cu susținerea unei probe practice/orale eliminatorii, în profilul postului didactic (conform art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare a palatelor și cluburilor copiilor, aprobat prin

Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.425/1998 ); proba se susține în aceleași condiții ca la ocuparea posturilor/catedrelor vacante prin concursul național unic. Constituirea posturilor trebuie să se facă ținându-se cont de solicitarile elevilor și, pe cat posibil, profilul acestora să permită ocuparea lor cu profesori calificați. Schimbarea profilului unui astfel de post se poate face numai cu acordul conducerii I.S.J./I.S.M.B.

Articolul 31

Nerespectarea prevederilor

Legii nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Legii nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei metodologii atrage sancționarea administrativ-disciplinară, civilă sau penală, potrivit gravitatii faptei.

Titlul III Organizarea și desfășurarea concursului național unic pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 32

Prezentul titlu cuprinde norme de organizare a concursului național unic pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat, în conformitate cu dispozițiile

art. 154 alin. (1), (2), (3) și (5) din Legea nr. 84/1995 , republicată, și ale

art. 42 și 45 din Legea nr. 128/1997 .

Articolul 33

(1)

Concursul național unic pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat consta în probe scrise tip "grila", potrivit prevederilor

art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 128/1997 , elaborate de Ministerul Educației și Cercetării în conformitate cu programa pentru examenul de definitivare în învățământ, în specialitatea postului didactic respectiv. Proba scrisă cuprinde ponderea de două treimi subiecte din specialitate și o treime subiecte din metodica predării specialitatii respective.

(2)

Pentru proba scrisă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării variante de subiecte din care se aleg, prin tragere la sorți, numărul subiectului probei scrise și numărul subiectelor de rezerva.

Articolul 34

(1)

La concursul național unic pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat au dreptul sa participe persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute la

art. 7 din Legea nr. 128/1997 .

(2)

Ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar se face numai prin concurs național unic cu probe scrise.

(3)

Repartizarea candidaților care au obținut minimum media 5 (cinci) la concursul național unic de ocupare a posturilor/catedrelor se face computerizat, în ordinea descrescătoare a mediilor, corespunzător optiunilor candidaților.

(4)

Candidații care au obținut la concursul național unic minimum media 7 (șapte) se pot titulariza pe posturi/catedre vacante în limita numărului de posturi/catedre din lista afișată pentru concurs.

(5)

Candidații care au obținut minimum media 5 (cinci) la concursul național unic pot opta pentru încadrarea prin suplinire pe un post/catedra vacant/rezervat publicat în lista posturilor, încheind contract pe perioada determinata corespunzător perioadei de viabilitate a postului, respectiv până la revenirea titularului, cu emiterea deciziei anual.

(6)

Candidații care au obținut note sub 5 (cinci) nu vor fi repartizați în învățământul preuniversitar pe posturi/catedre vacante/rezervate. În cazul în care sunt cadre didactice titulare aflate în situația de mai sus, inspectoratul școlar va efectua evaluarea acestora.

(7)

În învățământul gimnazial se pot constitui catedre compuse din ore în doua sau mai multe unități de învățământ cu un singur rând de clase sau din mediul rural, cu respectarea prevederilor

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 .

(8)

Cadrul didactic titular prezentat la concursul național unic care nu ocupa post/catedra sau ocupa prin detașare post/catedra își păstrează calitatea de titular în unitatea de învățământ din care provine, cu excepția cadrelor didactice prevăzute la art. 27 alin. (5).

Articolul 35

În cazul mediilor egale obținute la concursul național unic departajarea candidaților, absolvenți cu studii superioare, se face pe baza mediei dintre media anilor de studii și media examenului de licență/examenului de stat. Pentru absolvenții liceelor pedagogice/școlilor echivalente și ai școlilor postliceale departajarea se face pe baza mediei anilor de studii și a mediei examenului de bacalaureat. Dacă egalitatea se menține, are prioritate candidatul cu domiciliul stabil în localitatea unde se afla postul vacant/rezervat.

Capitolul 2 Înscrierea candidaților și disciplinele de concurs

Articolul 36

Cererea de înscriere la concursul național unic, însoțită de copii de pe documentele solicitate, se înregistrează la comisiile județene de concurs din cadrul inspectoratelor școlare în a căror rază teritorială se afla posturile didactice vacante/rezervate, conform graficului prevăzut în anexa nr. 6. Actele de studii se depun în copie legalizată, iar celelalte documente sunt certificate, pentru conformitate cu originalul, de către un membru al comisiei județene de concurs. La cererea de înscriere candidații titulari anexează o adeverinta care justifica viabilitatea postului propriu.

Articolul 37

Pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul alternativ candidații anexează la cererea de înscriere la concurs avizul privind parcurgerea modulului de pedagogie specifică, eliberat de federațiile, asociațiile, centrele care organizează alternative educaționale în România (Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena etc.).

Articolul 38

Pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate la disciplina religie, disciplinele teologice, precum și pentru posturile didactice de la seminariile/liceele teologice, candidații anexează la cererea de înscriere la concurs avizul cultului respectiv care a semnat Protocolul cu Ministerul Educației și Cercetării.

Articolul 39

(1)

Pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate, constituite din activități specifice "cercurilor în domeniul tehnico-științific și cultural artistic" din palatele și cluburile copiilor, se pot înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute la art. 7 alin. (3) și la

art. 44 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 .

(2)

Pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din palatele și cluburile copiilor se pot înscrie la concurs absolvenți ai învățământului superior de lungă/scurta durata și învățători/institutori, având specializarea în profilul posturilor/catedrelor constituite din cercuri în domeniul tehnico-științific. Proba scrisă se susține din programa de definitivat pentru specializarea/specializările înscrise pe diploma de studii. Candidații care optează pentru un post de la palatele și cluburile copiilor vor susține în prealabil o proba de aptitudini eliminatorie, specifică profilului de activitate pe care urmează sa o realizeze în cercurile din palatele și cluburile copiilor (conform art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare a palatelor și cluburilor copiilor, aprobat prin

Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.425/1998 ).

Articolul 40

Pentru ocuparea posturilor de profesori consilieri de la centrul județean de asistența psihopedagogică sau de la cabinetele interșcolare se pot înscrie la concurs absolvenți ai facultăților de psihologie, sociologie, pedagogie, precum și absolvenți ai facultăților de filozofie-istorie, promotiile 1978-1989, care fac dovada ca au fost în grupele pentru psihologie, pedagogie, sociologie. Proba scrisă se susține din programa de definitivat pentru specializarea/specializările înscrisă/înscrise pe diploma de studii.

Articolul 41

(1)

Pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate se pot înscrise la concurs absolvenți de învățământ superior de lungă/scurta durata care au înscrise pe diploma specializările corespunzătoare posturilor/catedrelor respective. Pentru aceste posturi/catedre proba se susține în specialitatea postului/catedrei, după programa pentru examenul de definitivare în învățământ.

(2)

Pentru posturile didactice de educator/educatoare proba scrisă se susține la limba și literatura română și la metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar, după programa pentru examenul de definitivare în învățământ.

(3)

Pentru posturile didactice de invatator/institutor proba scrisă se susține la limba și literatura română și la metodica predării acesteia, după programa pentru examenul de definitivare în învățământ.

Articolul 42

(1)

Pentru disciplinele socioumane, deoarece nu se pot constitui catedre dintr-o singura disciplina, profilul acesteia se stabilește în funcție de numărul dominant de ore.

(2)

Proba scrisă cuprinde subiecte din programa de definitivat la specializarea înscrisă pe diploma de licență/absolvire a învățământului superior a candidatului.

Articolul 43

Pentru catedrele de cultura civică proba scrisă se susține din programa de definitivat la una dintre specializările: filozofie, filozofie-istorie, istorie, drept, sociologie, științe politice și administrative, psihosociologie, pedagogie/psihologie, pedagogie, psihosociopedagogie și metodica predării acestora, în funcție de specializarea înscrisă pe diploma de licență/absolvire a învățământului superior a candidatului.

Articolul 44

Pentru ocuparea catedrelor, cu excepția catedrelor de limba și literatura română, din unități de învățământ și clase cu predare în limba minorităților naționale concursul se poate susține în limba maternă. Ministerul Educației și Cercetării va asigura traducerea subiectelor în limba minorităților naționale.

Capitolul 3 Comisiile de concurs

Articolul 45

(1)

Coordonarea metodologică a concursului conform prevederilor

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 128/1997

este asigurata de Ministerul Educației și Cercetării prin Comisia naționala de concurs, numita prin ordin al ministrului educației și cercetării. Comisia naționala de concurs are în subordine subcomisii, câte una pentru fiecare disciplina la care se organizează concurs.

(2)

Comisia naționala de concurs are următoarele atribuții:

a) elaborează subiectele și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs;

b) instruieste președinții comisiilor județene de concurs;

c) decide, în cazuri deosebite, folosirea subiectelor de rezerva;

d) controlează modul în care își desfășoară activitatea comisiile județene de concurs;

e) analizează desfășurarea și rezultatele concursului național unic pe baza rapoartelor elaborate de comisiile județene/a municipiului București și prezintă concluziile conducerii Ministerului Educației și Cercetării;

f) în vederea aplicării prevederilor prezentei metodologii se emit recomandări sau dispoziții, din proprie inițiativă ori la solicitarea președinților comisiilor județene de concurs.

Articolul 46

(1)

Organizarea și desfășurarea concursului se asigura de inspectoratele școlare.

(2)

La nivelul I.S.J./I.S.M.B. se constituie comisii județene de organizare și desfășurare a concursului, ai căror membri sunt numiți prin decizie a inspectorului școlar general.

Articolul 47

(1)

Comisiile județene/a municipiului București de concurs au următoarele atribuții:

a) afișează lista posturilor didactice vacante/rezervate prezentată în anexa nr. 5, stabilită de comisia de mobilitate a personalului didactic și aprobată în consiliul de administrație al inspectoratului școlar cu cel puțin 30 de zile înaintea concursului, conform

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 ;

b) înregistrează și verifica dosarele candidaților, cuprinzând cererile de înscriere la concurs și documentele anexate, necesare înscrierii. Dosarele sunt avizate de consilierul juridic al inspectoratului școlar;

c) stabilesc unitatea/unitățile de învățământ la care se desfășoară concursul;

d) repartizează candidații în sălile de concurs în ordine alfabetica;

e) afișează pe usa fiecărei sali tabelele nominale cu candidații repartizați în sala și disciplina la care susțin concursul;

f) aproba lista cu supraveghetorii care vor participa la organizarea concursului național unic, având în vedere conduita morala și pregătirea profesională a acestora. Vor fi acceptate ca supraveghetori numai cadrele didactice titulare care au minimum gradul didactic II;

g) stabilesc, dintre supraveghetori, responsabilii de sali care primesc, sub semnatura, de la secretarul comisiei, tabelul nominal cu candidații repartizați în sala respectiva, precum și colile tip de examen/grila și ciornele necesare, în funcție de numărul concurenților, pe care le predau supraveghetorilor prin proces-verbal tip;

h) întocmesc listele cu personalul didactic care va asigura supravegherea candidaților, verificarea identității acestora;

i) numesc, prin tragere la sorți, pentru fiecare sala, 2-3 supraveghetori, care au alta specialitate decât candidații din sala de concurs și care nu au soț/sotie sau rude, până la gradul al IV-lea inclusiv, printre candidați. În acest sens supraveghetorii depun o declarație scrisă;

j) asigura instruirea supraveghetorilor privind desfășurarea concursului național unic;

k) asigura multiplicarea subiectelor pentru toate sălile de concurs;

l) distribuie la sălile de concurs plicurile cu subiectele tip grila, astfel încât la ora de începere a concursului acestea să poată fi desigilate în prezenta candidaților;

m) verifica prin intermediul unui membru al comisiei de concurs dacă subiectele corespund disciplinei la care susțin concurs candidații din sala respectiva;

n) preiau de la responsabilii de sala lucrările și borderourile de notare, pe bază de proces-verbal tip;

o) întocmesc și afișează, pe specialități, tabelul nominal cu rezultatele concursului, în ordinea descrescătoare a notelor;

p) răspund din punct de vedere organizatoric, material și financiar de organizarea și desfășurarea concursului.

(2)

La lucrările comisiilor prevăzute la alin. (1) participa, cu statut de observator, reprezentanții sindicatelor recunoscute la nivel național, care au drept de acces la documentele comisiilor și care pot solicita consemnarea în procesul-verbal a propriilor observații.

Capitolul 4 Desfășurarea concursului

Articolul 48

(1)

Pentru ocuparea posturilor didactice de specialitate din unitățile de învățământ cu clase speciale de limbi străine cu program intensiv și/sau bilingv și din unitățile de învățământ cu profil de informatica, muzica, arte plastice, coregrafie, sport, catedrele din palatele și cluburile copiilor, candidații susțin o proba practica/orala eliminatorie în profilul postului didactic.

(2)

Comisia de concurs stabilește și afișează graficul desfășurării probei practice.

(3)

Proba practica/orala se susține în fața unei comisii alcătuite din:

a) președinte - inspectorul școlar de specialitate;

b) directorul unității de învățământ/instituției la care se desfășoară proba practica;

c) 2 profesori de specialitate, de preferinta metodiști ai inspectoratului școlar.

(4)

Pentru ocuparea posturilor didactice de specialitate din unitățile cu profil muzica, coregrafie și teatru proba practica se desfășoară conform anexei nr. 3.

(5)

Pentru ocuparea posturilor didactice din unitățile cu clase speciale de limbi străine cu program intensiv și bilingv proba practica se desfășoară conform anexei nr. 4.

(6)

Rezultatul probei practice/orale se consemnează prin "admis" sau "respins". Evaluarea candidatului se face numai de către cei 2 profesori de specialitate din comisie, hotărârea luându-se prin consens.

Articolul 49

Pentru ocuparea posturilor/catedrelor cu predare în alta limba decât aceea în care candidații și-au făcut studiile sau decât limba lor maternă, aceștia susțin un test eliminatoriu la limba străină în care urmează să facă predarea, în fața unei comisii alcătuite din inspectorul școlar de specialitate, în calitate de președinte, și 2 profesori de specialitate cu gradul didactic I. Rezultatul testului se consemnează prin "admis" sau "respins".

Articolul 50

Contestații la proba practica/orala nu se admit, hotărârea comisiei de concurs rămânând definitivă.

Articolul 51

Candidații care solicită o catedra formată din cel puțin două specializări susțin proba scrisă la specializarea care are ponderea cea mai mare de ore în catedra.

Articolul 52

(1)

Lucrarea scrisă se desfășoară conform graficului desfășurării concursului, începând cu ora 9,00.

(2)

Accesul candidaților în sala de concurs se face începând cu ora 7,30, cel mai târziu până la ora 8,30.

(3)

Pentru ocuparea posturilor de educatori/învățători/institutori din unitățile de învățământ, clase sau grupe cu predare în limba minorităților naționale, concursul consta în susținerea următoarelor probe: limba și literatura română - 16 iulie ora 9,00, limba și literatura maternă - 17 iulie ora 9,00. Nota pentru promovarea fiecărei probe trebuie să fie minimum 5,00.

(4)

După primirea subiectelor de concurs de către candidați durata de redactare a lucrărilor este de 3 ore, timp ce nu poate fi depășit.

Articolul 53

(1)

Supraveghetorii de sala verifica identitatea candidaților.

(2)

Supraveghetorii vor instrui candidații în ceea ce privește modul în care trebuie să se desfășoare examenul.

(3)

În momentul în care ultimul candidat a predat lucrarea, toți candidații sunt invitați în sala de examen, iar evaluarea lucrărilor se face imediat în prezenta candidaților.

(4)

Ultimii 5 candidați rămân în sala până la predarea, respectiv la evaluarea ultimei lucrări.

(5)

Evaluarea și notarea lucrării scrise se fac de către cadrele didactice supraveghetoare, prin aplicarea grilei peste foaia cu raspunsuri, conform instrucțiunilor transmise de Comisia naționala de concurs. Evaluarea se face în prezenta candidatului și a 2 martori aleși succesiv.

(6)

Punctajul obținut pe baza evaluării și nota corespunzătoare acestui punctaj se înregistrează pe foaia de examen, în rubrica prevăzută în acest scop, care va fi semnată de fiecare evaluator, de candidat și de 2 martori aleși succesiv dintre ceilalți candidați.

(7)

Acest punctaj va fi consemnat într-un borderou de notare, semnat de profesorii care au evaluat.

(8)

Borderoul face parte din documentele de examen și se arhiveaza cu acestea.

(9)

Președintele și membrii comisiei de concurs asista prin sondaj la evaluarea subiectelor de tip grila și verifica prin sondaj corectitudinea evaluării.

(10)

Responsabilii de sala predau comisiei județene de concurs lucrările și ciornele candidaților, borderourile de notare, procesele-verbale tip și situația prezentei candidaților.

Articolul 54

(1)

Candidații care nu se afla în sala în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba respectiva, fiind considerați neprezentati.

(2)

Candidații nu pot avea asupra lor în sala de concurs cărți, caiete, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanta. Candidații pot avea dictionare pentru specializarea latina-greaca și planurile de conturi pentru specializarea contabilitate.

(3)

Candidații se asaza câte unul în banca, conform listelor afișate.

(4)

Pentru ciorne candidații vor primi coli obișnuite de hârtie marcate cu ștampila "Concurs 2003".

(5)

Candidații care, în timpul desfășurării probelor de concurs, sunt surprinsi copiind sau transmitand soluții cu privire la subiecte sunt eliminati din concurs, încheindu-se un proces-verbal în acest sens de către supraveghetorii sălii.

Articolul 55

(1)

În timpul desfășurării probei responsabilul de sala și ceilalți supraveghetori nu au dreptul sa rezolve subiectele, sa dea indicații candidaților sau sa vorbeasca între ei.

(2)

Cadrele didactice supraveghetoare care furnizează soluții ale subiectelor de concurs, falsifica lucrări sau manifesta neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghetor sunt sancționate penal, civil, administrativ-disciplinar, după caz.

Articolul 56

Rezultatele concursului se afișează la sediul unității/instituției de învățământ unde s-a desfășurat concursul, precum și la I.S.J./I.S.M.B., cel mai târziu a doua zi de la susținerea acestuia.

Articolul 57

(1)

Contestațiile se depun în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea rezultatelor, la secretarul comisiei de concurs.

(2)

Reevaluarea lucrărilor se face în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea termenului limita de înregistrare a contestației.

(3)

Hotărârile comisiei de contestații sunt definitive.

Articolul 58

Rezultatele concursului în urma soluționării contestațiilor se afișează la sediul unității/instituției de învățământ unde s-a desfășurat concursul, precum și la I.S.J./I.S.M.B., cel mai târziu a doua zi de la soluționarea contestațiilor.

Capitolul 5 Repartizarea candidaților pe posturi

Articolul 59

Comisia de concurs afișează listele finale în ordinea descrescătoare a mediilor, în funcție de postul didactic solicitat, dar nu mai târziu de 22 iulie 2003, ora 12,00.

Articolul 60

Repartizarea computerizata a candidaților pe post/catedra ca titular/suplinitor se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute în concurs, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (3).

Articolul 61

Validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar de stat și numirea/transferul pe post/catedra a candidaților admiși se fac prin decizie a inspectorului școlar general.

Capitolul 6 Dispoziții finale

Articolul 62

(1)

Participarea, pentru prima data, la concursul național unic de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate în învățământul preuniversitar de stat este fără taxa; plata cadrelor didactice care participa la organizarea și desfășurarea concursului se face de către Ministerul Educației și Cercetării, prin inspectoratele școlare.

(2)

Normarea activității și salarizarea membrilor comisiilor de evaluare se fac în conformitate cu precizările aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.

Articolul 63

La organizarea și desfășurarea concursului național unic nu pot participa persoanele care concurează sau care au în rândul candidaților soț/sotie ori rude până la gradul al IV-lea inclusiv.

Articolul 64

Lucrările de concurs, borderourile de notare, precum și ciornele se păstrează în arhiva inspectoratelor școlare județene timp de un an, iar celelalte documente, conform dispozițiilor legale în vigoare.

Articolul 65

Nerespectarea prevederilor legale de către persoanele implicate în organizarea și desfășurarea pretransferarii și a transferării pentru restrangere de activitate sau concurs atrage răspunderea administrativ-disciplinară, civilă sau penală, după caz.

Articolul 66

În cazul neocuparii tuturor posturilor cu personal didactic calificat, inspectoratele școlare vor organiza concurs pentru ocuparea posturilor, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

Articolul 67

Graficul desfășurării concursului este prevăzut în anexa nr. 6.

Articolul 68

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

Articolul 69

Pe data intrării în vigoare a prezentei metodologii se abroga

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.342/2002

pentru aprobarea Metodologiei privind încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar începând din anul școlar 2002-2003, ca urmare a aplicării Planului-cadru de învățământ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 29 aprilie 2002, modificat și completat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.469/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 11 iunie 2002,

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.058/2001

pentru aprobarea Metodologiei privind constituirea și vacantarea posturilor/catedrelor din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 21 ianuarie 2002,

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.325/2002

pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea pretransferarii personalului didactic titular și a transferării personalului didactic titular disponibilizat prin restrangerea activității sau prin desființarea unor unități școlare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2002, modificat și completat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.472/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 17 iunie 2002,

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.026/2001

pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 24 ianuarie 2002, modificat și completat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.470/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 11 iunie 2002,

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.215/2002

pentru aprobarea Metodologiei privind ocuparea posturilor/catedrelor din învățământul preuniversitar de stat prin detașare în interesul învățământului sau la cerere a personalului didactic titular, precum și prin suplinire cu personal didactic calificat sau necalificat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2002, modificat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.471/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 11 iunie 2002.

Anexa 1 -------

la metodologie

--------------

LISTA

posturilor didactice vacante pentru etapa

de pretransferare și transferare prin restrangere

de activitate

Lista care se afișează va conține următoarele informații:

Specialitatea ....................(nr. de posturi/catedre în/pentru restrangere/pretransferare la nivelul județului ....)

Nr.

crt.

Unita-

tea

școlară

Tipul de

curriculum

Aria

curri-

culara

Evalu-

area

viabi-

lita-

tii

postu-

lui

(în

anii

sco-

lari

Nivelul

de

învață-

mant

-pre-

școlar

-primar

-gimna-

zial

-profe-

sional

-liceal

Locali

tatea

Mediul

(urban,

rural)

Obser-

vatii

Trunchi

comun

C.D.S.

(opțio-

nale)

Anexa 2 -------

la metodologie

--------------

CRITERII ȘI PUNCTAJE

pentru evaluarea personalului didactic

1. Inspecția școlară la clasa

Pentru restrangere de activitate inspecția școlară se face în caz de egalitate, ca urmare a comparării punctajului obținut prin aplicarea criteriilor prevăzute la pct. 2-6, pentru departajare la nivelul unității de învățământ.

Inspecția școlară la clasa este realizată de inspectorii școlari de specialitate.

Aprecierea inspecției școlare se exprima prin note de la 10 la 1.

Se ia în considerare ultima inspecție efectuată în ultimii 4 ani, indiferent de numărul de ore asistate la clasa, finalizată prin nota sau calificativ.

Punctajul acordat prin cuantificarea notei acordate la inspecția școlară se include în punctajul pe baza căruia se ierarhizeaza cadrele didactice la nivelul unității de învățământ, dar nu se va include în punctajul pe baza căruia se ierarhizeaza cadrele didactice de către comisia judeteana pentru soluționarea cererilor de restrangere de activitate.

2. Nivelul studiilor

A. Absolvenți ai școlii normale/liceu

pedagogic sau ai școlii postliceale pedagogice

cu diploma/certificat de absolvire 5 puncte

B. Absolvenți ai colegiului pedagogic

universitar (institutori) cu diploma de absolvire*) 8 puncte

-------------

a) școala postliceala cu diploma/certificat

de absolvire/certificat de competente

profesionale 5 puncte

b) liceu + școala de maiștri cu diploma/

certificat de absolvire/certificat de competente

profesionale 5 puncte

c) liceu industrial cu diploma/certificat

de absolvire/certificat de competente

profesionale 3 puncte

d) liceu teoretic și școala profesională

cu diploma/certificat de absolvire/certificat

de competente profesionale 3 puncte

e) școala profesională și școala de

maiștri cu diploma/certificat de absolvire/

certificat de competente profesionale 2 puncte

D. Absolvenți în specialitate ai

învățământului postliceal, respectiv școala

postliceala sau școala de maiștri, cu a doua

specializare 6 puncte

E. Absolvenți în specialitate, ai

învățământului superior de scurta durata

sau ai institutului pedagogic cu diploma

de absolvire 8 puncte

F. Absolvenți în specialitate, ai

învățământului superior de lungă durata,

cu diploma de licență 10 puncte

G. Absolvenți în specialitate, ai

învățământului superior de lungă durata

cu diploma de licență și cu:

- studii postuniversitare de specializare 11 puncte

- studii aprofundate de specialitate 11 puncte

- cursuri de perfecționare postuniversitară 10,5 puncte

- grad didactic I obținut pe bază de

examene și doctorat obținut în domeniul

specializării/specializărilor înscrise pe

diploma de licență 12 puncte

3.1. Gradul didactic

a) Definitivat 6 puncte

b) Gradul didactic II 10 puncte

c) Gradul didactic I 12 puncte

d) Doctorat 20 puncte.

3.2. Media de absolvire pentru stagiari

(0-2 ani) conform art. 13 alin. (5) din Legea

nr. 128/1997 privind Statutul personalului

didactic.

● Media 10 5 puncte

● Media 9-9,99 4 puncte

● Media 8-8,99 3 puncte

● Media 7-7,99 2 puncte

● Media 6-6,99 1 punct.

NOTĂ:

Se punctează ultimul grad didactic dobândit.

La punctajul corespunzător gradului didactic menționat mai sus se adauga câte 2 puncte pentru definitivat, gradul didactic II, respectiv gradul didactic I, dacă au fost acordate cu media 10.

Personalului didactic căruia i s-a acordat gradul didactic I pe baza calificativului "admis" i se echivaleaza acest calificativ cu nota 10.

4. Rezultatele obținute în activitatea didactica

Calificativele obținute în anii școlari 2001-2002 și 2002-2003 (parțial):

- Foarte bine 10 puncte

- Bine 7 puncte

- Satisfăcător 2 puncte

- Nesatisfăcător 0 puncte.

NOTĂ:

a) În cazul întreruperii activității la catedra în perioada ultimilor 2 ani, se iau în considerare calificativele pentru ultimii 2 ani școlari în care cadrul didactic și-a desfășurat activitatea.

b) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative.

5. Activitatea metodica și științifică dovedită prin documente justificative

a) Se punctează activitatea din ultimii 2 ani la nivelul:

- școlii (de exemplu: activitate

în comisia metodica, responsabil cu

activitatea de perfecționare, altele) maximum 4 puncte

- județului/municipiului București

(de exemplu: metodist la inspectoratul

școlar județean/Inspectoratul Școlar

al Municipiului București/casa corpului

didactic, formator local, membru al

comisiei consultative pe discipline,

membru al consiliului consultativ, altele) maximum 4 puncte

- național (de exemplu: formator

național, membru al comisiei naționale

de specialitate sau al altor consilii/

comisii naționale menționate în Legea

învățământului nr. 84/1995, republicată,

cu modificările ulterioare) maximum 6 puncte

b) participare în colective de

elaborare de:

- programe școlare, aprobate

de Ministerul Educației și Cercetării

(participarea în colective de maximum 4 puncte

elaborare) pentru toate programele

- manuale școlare și lucrări

științifice, aprobate de Ministerul

Educației și Cercetării 7 puncte/manual/lucrare

- ghiduri metodologice

sau alte auxiliare curriculare/ maximum 2 puncte

de sprijin pentru toate ghidurile

- articole de specialitate

și studii de specialitate publicate

în reviste de specialitate, la nivel

județean sau național, înregistrate

cu ISBN 1 punct/articol/studiu

maximum 5 puncte pentru

toate articolele/studiile

- cărți în domeniul

educațional, publicate maximum 5 puncte/

carte publicată

- mijloace de învățământ

omologate de Ministerul

Educației și Cercetării maximum 5 puncte

- cabinete și laboratoare

amenajate prin eforturi proprii maximum 5 puncte

c) activități desfășurate în cadrul

programelor de reforma coordonate

de Ministerul Educației și Cercetării

(PHARE-VET, PHARE, Banca Mondială),

altele decât cele punctate anterior maximum 3 puncte.

Detalierea punctajelor prevăzute mai sus se va face în ședința Consiliului de administrație al I.S.J./I.S.M.B. și se afișează o dată cu afișarea listei posturilor vacante pentru etapa de pretransferare și pentru soluționarea restrangerilor de activitate.

6. Criterii de vechime:

- vechime recunoscută

în învățământ, inclusiv perioada 0,1 puncte/pentru

rezervarii catedrei fiecare an de învățământ

NOTĂ:

Se recunoaște vechimea în învățământ pentru perioada activității desfășurate ca personal didactic calificat.

După totalizarea punctajului, în caz de egalitate se vor lua în considerare, pentru departajare, criterii social-umanitare, în următoarea ordine:

a) soț (sotie) cu domiciliul în localitate;

b) părinți cu domiciliul în localitate;

c) starea de sănătate care nu permite părăsirea localității (certificat medical de la comisia de expertiza a capacității de muncă);

d) soț (sotie) cu activitatea în învățământ;

e) alte cauze obiective dovedite cu acte (de exemplu: unic intretinator de familie și cu domiciliul în localitatea respectiva).

*) Educatoarele și invatatoarele care au dobândit funcția de instructor prin absolvirea învățământului superior de scurta/lungă durata.

C. Maiștri-instructori, absolvenți de:

Anexa 3 -------

la metodologie

--------------

ÎNVĂȚĂMÂNTUL ARTISTIC

licee de arta - specializările muzica, coregrafie și teatru

Proba practica din cadrul concursului pentru ocuparea

posturilor vacante din învățământul artistic

A. Instrumente, canto, coregrafie:

a) Elaborarea unui proiect didactic: comisia va face publice, cu 48 de ore înainte, repertoriul elevului și nivelul de studiu pe baza căruia candidatul va concepe proiectul didactic; acesta va fi prezentat comisiei înainte de începerea probei.

b) Susținerea practica a proiectului didactic (lectia de instrument/coregrafie/canto): pe baza proiectului didactic prezentat candidații vor susține ora de instrument/coregrafie/canto cu elevul/elevii nominalizați de comisie; asigurarea prezentei elevilor va fi facuta de directorul unității de învățământ; proba nu va depăși 30-50 de minute pentru muzica și 1 ora pentru coregrafie.

c) Proba de recital ce va conține 2 lucrări la alegere, diferite ca stil, caracter, forma.

Pentru coregrafie:

- Repertoriul candidaților va cuprinde 5 variatii clasice din care comisia va indica prezentarea a 2 dintre ele.

- Proba de recital nu va depăși 15-20 de minute.

NOTĂ:

Pentru dans contemporan/modern candidatul va prezenta o coregrafie, la alegere, din 5 coregrafii consacrate pregătite.

Evaluarea probelor prevăzute la lit. a), b) și c) se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

B. Discipline teoretice:

1. Specialitatea Teoria muzicii - solfegiu - dicteu:

a) Solfegiu la prima vedere: proba va consta din 16 măsuri de 3/4, 4/4, 5/4, 5/8, 6/8, 12/8, până la 4 alteratii constitutive, în cheile sol și fa.

b) Citire la prima vedere la pian a câte unui dicteu la 1, 2 și 4 voci

2. Specialitatea Armonie:

a) Armonie: armonizarea unei teme de 16 măsuri (8 măsuri sopran și 8 măsuri bas dat, necifrate)

b) Citire la prima vedere la pian, cu analiza armonica (3 Corale de Bach, prin tragere la sorți).

3. Specialitatea Istoria muzicii:

a) Elaborarea unui proiect didactic: subiectul va fi stabilit de comisie și comunicat candidaților cu 48 de ore înainte de susținerea probei.

b) Proba de recunoaștere și comentare a unor lucrări din creația universala și românească; pe baza auditiei, candidaților li se cere recunoașterea și comentarea a 4 lucrări din epoci stilistice diferite (cel puțin una va fi din creația românească) alese de comisie dintr-o lista de 30-40 de lucrări, pusă la dispoziție candidaților de către direcțiunea unității de învățământ cu cel puțin două săptămâni înainte de susținerea probei; comentariul va cuprinde elemente legate de epoca, stil, compozitor, gen, forma, interpretare etc., precum și aspecte interdisciplinare.

Evaluarea probelor prevăzute la pct. 1, 2 și 3, cu subpunctele respective, se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

C. Corepetitie coregrafie

Susținerea probei practice de specialitate

Pentru susținerea acestei probe candidații vor pregati un program de recital alcătuit din:

a) o lucrare reprezentativa a unui compozitor romantic (Chopin, Schumann, Liszt, Brahms, Ceaikovski etc.);

b) o lucrare (pas de deux sau variatie) din repertoriul romantic de balet*);

c) improvizatia libera a unui fragment de 8 sau 16 măsuri simple sau compuse omogen, în stil clasic-romantic (tonal), în tempouri diferite (Adagio, Andantino, Allegro).

Recitalul poate fi susținut și cu partitura în fața.

Evaluarea probelor prevăzute la lit. a), b) și c) se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

Corepetitie muzica

Pentru susținerea acestei probe candidații vor pregati:

a) un program de recital alcătuit din:

- o lucrare din repertoriu baroc;

- o lucrare clasica (sonata p l);

- lucrare romantica;

- lucrare moderna sau românească;

b) citirea la prima vedere a 3 texte muzicale în stil clasic, romantic și român, de dificultate medie.

Textele muzicale vor fi puse la dispoziție de către comisie.

Recitalul poate fi susținut și cu partitura în fața.

Evaluarea probelor prevăzute la lit. a) și b) se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

D. Arta actorului

Proba practica

a) Candidatul va elabora un set de exercitii de inițiere în cadrul unei lecții cu 3-5 elevi.

b) Lucru pe text. Textul va fi la alegerea candidatului din literatura (proza/poezie) universala sau românească. Asigurarea prezentei elevilor va fi facuta de directorul unității de învățământ.

Proba nu va depăși 30 de minute.

Evaluarea probelor prevăzute la lit. a) și b) se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

E. Arta actorului manuitor de papusi

Proba practica

Candidații vor prezenta un microrecital (15-20 de minute) cuprinzând o secventa scenica papusareasca pe un scenariu alcătuit de ei, cu o trimitere sigura la o categorie de public cu o vârsta bine definită. Modalitățile de expresie scenica pot fi diverse și rămân la alegerea candidaților. Evaluarea probei se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

NOTĂ:

Unitățile de învățământ la care candidații vor susține proba practica vor fi stabilite de inspectoratele școlare județene/al municipiului București.

Prevederile prezentei anexe, parte integrantă din metodologia de concurs, sunt valabile și pentru candidații care vor opta pentru un post/catedra vacant/vacanta din palate și cluburi ale elevilor, cu excepția celor prevăzute la lit. B "Discipline teoretice".

-----------

"Coppelia" (L. Delibes) - mazurka și p.d.d.

"Don Quijote" (Minkus) - p.d.d. din actul III.

"Corsarul" (Drigo) - p.d.d. din actul III.

"Lacul lebedelor" (Ceaikovski) - variatia Lebedei negre și dans spaniol.

"Frumoasa din padurea adormita" (Ceaikovski) - variatia Zanei liliacului.

*) Repertoriul obligatoriu:

"Giselle" (A. Adam) - variatia baiatului și a fetei din actul I.

Anexa 4 -------

la metodologie

--------------

PROBA PRACTICA

din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice

vacante din liceele cu clase speciale de limbi străine

cu program intensiv și bilingv

Proba practica va consta dintr-un interviu prin care comisia va evalua:

1. competența de receptare și comunicare a candidatului, în limba străină respectiva;

2. capacitatea de a stabili obiective și continuturi pentru un curriculum (programa) special pentru clasele cu program intensiv și/sau bilingv.

Evaluarea globală se va face pe baza calificativului "admis"/"respins".

Anexa 5 -------

la metodologie

--------------

LISTA

posturilor didactice vacante/rezervate

Lista care se afișează va conține următoarele informații:

Specialitatea ................................................... (nr. de posturi/catedre pentru concurs la nivelul județului .........................)

Nr.

crt.

Unita-

tea

școlară

Tipul de

curriculum

Aria

curri-

culara

Evalu-

area

viabi-

lita-

tii

postu-

lui

(în

anii

sco-

lari)

Nivelul

de

învață-

mant

-pre-

școlar

-primar

-gimna-

zial

-profe-

sional

-liceal

Locali

tatea

Mediul

(urban,

rural)

Obser-

vatii

Trunchi

comun

C.D.S.

(opțio-

nale)

Anexa 6 -------

la metodologie

--------------

GRAFICUL

desfășurării concursului pentru sesiunea 2003

15 iunie 2003 - afișarea posturilor/catedrelor vacante/rezervate;

- întocmirea necesarului de subiecte și transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării

19 iunie-3 iulie 2003 - înregistrarea cererilor candidaților, inclusiv a absolvenților promotiei 2003

10 iulie 2003 - completarea dosarelor candidaților absolvenți ai promotiei 2003

4-10 iulie 2003 - verificarea dosarelor și validarea inscrierilor la concurs

10 iulie 2003 - afișarea tabelelor nominale cu candidații înscriși la concurs;

- transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a situației preliminare cu numărul total de posturi vacante, pe specialități, și numărul total al candidaților înscriși, pe discipline

11 iulie 2003 - desfășurarea probelor practice și a testelor de limba română/străină, conform graficului elaborat de inspectorat

12 iulie 2003 - afișarea tabelelor nominale cu candidații care au susținut proba practica

14 iulie 2003 - afișarea listelor, pe specialități, cu candidații admiși pentru participare la concurs

15 iulie 2003 - afișarea listelor cu repartizarea pe sali a candidaților, la unitatea/unitățile la care se susține concursul; la inspectoratul școlar se va afișa un centralizator cu locurile de desfășurare a concursului, pe discipline

16-17 iulie 2003 - desfășurarea concursului;

- transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a situației preliminare cu numărul total al candidaților care au participat la concurs și care au absentat, pe discipline

17-18 iulie 2003 - afișarea rezultatelor

19-20 iulie 2003 - înregistrarea contestațiilor (în cel mult 48 de ore de la afișarea rezultatelor)

21 iulie 2003 - rezolvarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora

21-22 iulie 2003 - afișarea rezultatelor definitive

25 iulie 2003 - transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a machetelor cu situația statistica a concursului, conform standardelor transmise

3-10 septembrie 2003 - repartizarea computerizata pe posturi/catedre , în ordinea descrescătoare a notelor obținute la concurs

15-17 septembrie 2003 - transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a machetelor cu situația statistica a concursului după repartizarea pe posturi/catedre.

------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.