Decizia nr. 93/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Laura Francisca Gaman în Dosarul nr. 25/2002 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispozițiile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 21, invocand în acest sens și jurisprudenta Curții Constituționale în materie (Decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 4 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 25/2002, Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Laura Francisca Gaman într-o cauza având ca obiect plângerea formulată de autoarea excepției împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea acesteia în funcție ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamt.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține ca dispozițiile criticate creează o situație discriminatorie între cele două categorii de candidați la examenul de capacitate susținut de judecătorii și procurorii stagiari, conform

Legii nr. 92/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece textul criticat se referă numai la candidații admiși, nu și la cei respinsi, aceștia din urma fiind în imposibilitate de a se adresa unei instanțe pentru apărarea drepturilor lor, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) și ale art. 21 din Constituția României, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate fiind în concordanta cu prevederile constituționale invocate de autoarea excepției.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca pentru magistrații respinsi de doua ori la examenul de capacitate operează de drept încetarea din funcție în momentul celei de-a doua respingeri, iar pentru cei admiși încetarea operează tot de drept, dar numai dacă nu au fost propuși de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numiți magistrați definitivi în termenul prevăzut de lege. Dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, întrucât ele instituie tocmai posibilitatea de a ataca în justiție refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea magistraților în funcție de către Președintele României, printr-o plângere suspensivă de executare. Referitor la presupusa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, apreciază ca dispozițiile criticate nu creează discriminări între cetățeni pe criteriile stabilite de art. 4 alin. (2) din Constituție și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale (de exemplu, Decizia Plenului nr. 1/1994 și Decizia nr. 135/1996).

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate nu instituie un tratament discriminatoriu între candidații admiși și candidații respinsi la examenul de capacitate, iar, asa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Cu privire la accesul liber la justiție, apreciază ca dispozițiile criticate prevăd posibilitatea candidaților declarați admiși la examenul de capacitate de a se adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea lor în funcție, însă nu ingradesc posibilitatea candidaților respinsi de a sesiza justiția pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Totodată apreciază ca reglementarea procedurii de judecată aparține în exclusivitate legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut: "Împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea în funcție a magistratului, acesta se poate adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. 1. Plângerea este suspensivă de executare. Curtea Suprema de Justiție judeca plângerea în complet format din 9 judecători. Hotărârea pronunțată este irevocabilă."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, autoarea excepției susține ca dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită prin lege [...]"

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca

Legea nr. 92/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează în art. 58-64 examenul de capacitate pe care trebuie să îl susțină magistrații stagiari - judecători și procurori - pentru a fi numiți în funcție, prin decret al Președintelui României, potrivit art. 47 din aceeași lege, examen care se susține în fața unei comisii în compunerea prevăzută de lege și ale cărui rezultate sunt validate de Consiliul Superior al Magistraturii.

În conținutul sau excepția de neconstituționalitate vizează omisiunea legiuitorului de a permite și candidaților respinsi la examenul de capacitate posibilitatea de a se adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție.

Dispozițiile criticate nu se referă la validarea examenului de capacitate, ci la situația în care, după validarea examenului, Consiliul Superior al Magistraturii refuza sa propună Președintelui României numirea în funcție a magistratului care a fost declarat reușit la examen. Numai în acest caz expres prevăzut de lege magistratul se poate adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție.

Curtea constata ca dispozițiile criticate nu contravin principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, întrucât prevederile pe care le cuprind se aplică în mod egal tuturor persoanelor pe care le vizează, și anume candidaților declarați admiși la examenul de capacitate, care însă - din motive a căror temeinicie poate fi apreciată de justiție - nu au fost propuși de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numiți de Președintele României.

De asemenea, Curtea retine ca, în cadrul procedurii prevăzute de

art. 64 din Legea nr. 92/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, candidații declarați nereusiti la examenul de capacitate nu se afla în aceeași situație juridică cu cei declarați reusiti la examenul de capacitate, astfel ca tratamentul diferențiat ce li se aplică - în ceea ce privește folosirea căilor de atac în justiție - nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, fiind justificat în mod obiectiv și rațional.

Pe de altă parte, Curtea observa ca dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au în vedere accesul la justiție pentru apărarea drepturilor și a intereselor legitime, adică a acelor drepturi și interese care sunt reglementate prin lege.

Or, posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine statator, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a obține funcția pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează.

A decide altfel ar insemna să se recunoască organelor de justiție competența de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluarile făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluarile proprii ale judecătorilor, ceea ce ar excede în mod evident atribuțiilor instanțelor judecătorești.

Ca atare, Curtea constata ca textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție și nici ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu conține norme restrictive privind accesul la justiție al persoanelor la care se referă ci, dimpotriva, stabilește dreptul acestora de a se adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție.

Cu privire la dispozițiile legale criticate, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 4 martie 2003, respingând excepția de neconstituționalitate. Neintervenind elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauza.

Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Laura Francisca Gaman în Dosarul nr. 25/2002 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2003.