Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 3/1948

pentru desființarea Consiliului Legislativ

prezumat în vigoare

Data actului
22 aprilie 1948
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 95 din 22 aprilie 1948
Structură
4 articole · 1.714 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Consiliul Legislativ organizat prin decretul-lege Nr. 686, publicat în Monitorul Oficial Nr. 289 din 12 Decemvrie 1938, se desființează pe data intrării în vigoare a prezentului decret.

Articolul 2

Ministrul justiției va putea incuviinta membrilor, funcționarilor și personalului desfiintatului Consiliu Legislativ, regularea drepturilor la pensie, indiferent de vîrsta, dacă au cel puțin 20 ani vechime; în acest caz li se va putea acorda și un spor util pentru pensie de 5 ani la timpul servit.

Membrii, funcționarii și personalul desfiintatului Consiliu Legislativ, care nu se bucura de prevederile alineatului precedent, vor primi salariul pe trei luni.

Articolul 3

Membrii, funcționarii și personalul fostului Consiliu Legislativ, vor putea fi numiți în alte funcțiuni publice, ținându-se seama de categoria de funcțiune și vechimea avută.

De asemenea, membrii desfiintatului Consiliu, vor putea fi numiți, la cerere, în magistratura în condițiunile prevăzute de legea pentru organizarea judecătorească, echivalandu-li-se stagiul efectiv îndeplinit la Consiliu.

Articolul 4

Decretul-lege Nr. 686, publicat în Monitorul Oficial Nr. 289 din 12 Decemvrie 1938, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispozițiuni contrarii prezentului decret, sînt și rămîn abrogate.

*) Text corectat, conform rectificarii apărute în Monitorul Oficial Nr. 99 din 28 Aprilie 1948.

------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.