Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție

Comunicatul din 27 decembrie 2023

privind consecințele adopției cu efecte depline

prezumat în vigoare

Data actului
27 decembrie 2023
Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat în
Web
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 1.727 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 3717/121/2022

Nr. de înregistrare a sesizării: 2994/1/2023

Data înregistrării sesizării: 27.12.2023

Conținutul sesizării:

Dacă un copil adoptat cu efecte depline și care, anterior adopției, a stabilit relații de familie și a fost îngrijit de către părintele supraviețuitor împreună cu părintele persecutat, decedat înainte de pronunțarea adopției, este exclus sau inclus în categoria persoanelor ce pot beneficia de indemnizația prevăzută de

art. 5 alin. (5^1) din Decretul Lege nr. 118/1990 .

Minuta

deciziei nr. 11 din 11 martie 2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3717/121/2022, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei probleme de drept:

Un copil adoptat cu efecte depline și care, anterior adopției, a stabilit relații de familie și a fost îngrijit de către părintele supraviețuitor împreună cu părintele persecutat politic, decedat înainte de pronunțarea adopției, este inclus în categoria persoanelor ce pot beneficia de indemnizația prevăzută de

art. 5 alin. (5^1) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.