Decizia nr. 122/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) și alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Gheorghe Pătrășcanu în Dosarul nr. 12.795/231/2015 al Judecătoriei Focșani - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 320 D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că autorul excepției deduce neconstituționalitatea textelor criticate din compararea a două dispoziții legale, respectiv din compararea contravenientului sancționat printr-un proces-verbal de contravenție cu cel care este mai întâi cercetat penal pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală cu privire la care se dă o soluție de netrimitere în judecată, iar dispozițiile de drept contravențional prevăd sancționarea contravențională a acestuia de către șeful poliției rutiere. Se arată că persoana aflată în cea de-a doua ipoteză juridică anterior menționată are ea însăși posibilitatea de a solicita suspendarea măsurii suspendării dreptului de a conduce, așa încât nu există o discriminare între aceasta și persoana care, formulând contestație împotriva procesului-verbal de contravenție, beneficiază de o astfel de suspendare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 17 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.795/231/2015, Judecătoria Focșani - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Gheorghe Pătrășcanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, formulate de autorul excepției, într-un dosar referitor la stabilirea vinovăției acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prevederile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
creează discriminare între persoanele care au calitatea de contravenient și cele cercetate penal pentru fapte ce constituie încălcări ale regimului circulației pe drumurile publice, întrucât, în cazul celor dintâi, contestarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor suspendă, de drept, executarea sancțiunii, în timp ce, în cazul celor din urmă, contestația formulată împotriva actului administrativ al șefului poliției rutiere nu suspendă executarea pedepsei complementare a suspendării permisului de conducere. Se face trimitere, în acest sens, la prevederile
art. 219 alin. (2)
din
Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006
pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare
a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, conform cărora „Restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluției sau, după caz, a ordonanței procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranță prevăzute la
art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat , cu modificările și completările ulterioare“. Se susține, totodată, că textele criticate reglementează o ingerință a puterii executive în activitatea autorității judecătorești, cu consecința încălcării prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (4) , întrucât conferă șefului poliției rutiere competența de a hotărî cu privire la o sancțiune complementară dispusă într-o cauză penală, chiar în situația existenței unei ordonanțe de clasare sau a unei hotărâri judecătorești de achitare ori de încetare a procesului penal. Se arată, de asemenea, că șeful poliției rutiere, potrivit dispozițiilor
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , ca reprezentant al puterii executive, are competența de a hotărî cu privire la încălcarea limitelor soluțiilor pronunțate de procuror sau de instanța de judecată. Se mai susține că textele criticate încalcă prevederile
art. 131 alin. (1) din Constituție , întrucât dau dreptul reprezentantului poliției rutiere să aprecieze și să hotărască cu privire la executarea unui act prin care Ministerul Public, reprezentat de procuror, își exercită prerogativele constituționale. Se arată că sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere, prevăzută de dispozițiile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , încalcă prezumția de nevinovăție, atâta vreme cât poate fi aplicată chiar și în situația clasării, a achitării și a încetării procesului penal. În fine, autorul excepției susține că textele criticate contravin dispozițiilor
art. 8 alin. (4) teza întâi și teza a treia din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât sunt neclare, exprimate generic, prin folosirea unor termeni generali, lipsiți de precizie.
6.
Judecătoria Focșani - Secția penală, contrar dispozițiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia referitoare la temeinicia excepției de neconstituționalitate.
7.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, făcând trimitere, în acest sens, la
Decizia Curții Constituționale nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 .
9.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
sunt constituționale. Se susține, în acest sens, că măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere apare ca firească în contextul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002
și că aceasta a fost prevăzută pentru asigurarea desfășurării, în condiții de siguranță, a circulației pe drumurile publice, precum și pentru ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic. Se arată, de asemenea, că dreptul șefului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta de a dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule nu constituie o imixiune a puterii executive în activitatea autorității judecătorești, întrucât acesta exercită atribuții specifice, distincte de cele ale puterii judecătorești și ale Ministerului Public, în etape procesuale diferite. Se susține, totodată, că textele criticate nu instituie o discriminare între persoanele care au calitatea de contravenienți și cele împotriva cărora a început urmărirea penală, întrucât aceste două categorii se află în situații juridice diferite. În fine, se apreciază că celelalte critici de neconstituționalitate formulate în cauză nu pot fi reținute, textele criticate nefiind contrare principiilor constituționale invocate.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins:
–
Articolul 103
:
(1)
Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: [...]
c)
pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
(1^1)
În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.
13.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (4)
referitor la separația și echilibrul puterilor în stat,
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 23 alin. (11)
cu privire la prezumția de nevinovăție,
art. 124 alin. (3)
cu privire la înfăptuirea justiției și
art. 131 alin. (1)
referitor la rolul Ministerului Public.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, în forma anterioară modificărilor aduse prin
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 19 iulie 2013, și
Ordonanța Guvernului nr. 21/2014
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, instanța de contencios constituțional pronunțând, în acest sens,
Decizia nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
15.
Prin decizia anterior menționată, Curtea a constatat că textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă ce a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, dar pentru săvârșirea căreia procurorul sau instanța apreciază, observând incidența prevederilor
art. 10 din Codul de procedură penală din 1968
referitor la cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, că nu se impune punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale împotriva învinuitului. Curtea a observat că, dacă, pe parcursul urmăririi penale, se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulație pentru nerespectarea căreia
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancționat, în vederea atingerii finalității pentru care acest act normativ a fost edictat, și anume asigurarea desfășurării în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic. S-a constatat, totodată, că, ulterior momentului emiterii de către procuror sau al pronunțării de către instanță a unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, fără a intra în cercetarea fondului, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, se dispune, de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ceea ce nu constituie o imixtiune a puterii executive în activitatea autorității judecătorești. S-a arătat că cele două tipuri de organe ale autorității de stat implicate în procedura prevăzută de textele de lege criticate, procurorul și instanța de judecată, pe de o parte, ca reprezentanți ai autorității judecătorești, iar, pe de altă parte, șeful poliției, ca exponent al puterii executive, își exercită atribuțiile specifice în etape distincte, succesive, principiul separației puterilor în stat fiind pe deplin respectat. În acest context, Curtea a observat că nu poate reține nici critica formulată de autorul excepției referitoare la încălcarea, prin textele criticate, a dispozițiilor
art. 131 din Constituție .
16.
În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului de acces liber la justiție, Curtea a reținut că este neîntemeiată, întrucât persoana căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule are posibilitatea de a ataca pe calea contenciosului administrativ legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de șeful poliției, inclusiv în ipoteza în care procurorul sau instanța a dispus încetarea urmăririi penale
sau a procesului penal, după caz, prin aplicarea
art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968
referitor la lipsa plângerii prealabile, așadar, fără să mai analizeze împrejurările în care a fost săvârșită fapta și fără să mai aprecieze dacă a fost încălcată vreo regulă de circulație.
17.
Totodată, Curtea a constatat că nu poate reține nici critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului de constituționalitate creează o situație discriminatorie între persoanele cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, ca măsură complementară pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier, și cele care au fost cercetate penal pentru infracțiuni la regimul rutier și în cazul cărora s-a dispus una dintre soluțiile prevăzute la
art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 . Curtea a reținut că, astfel cum s-a arătat anterior, accesul la justiție este asigurat, într-un fel sau altul, ambelor categorii de persoane, așa încât nu se poate susține că dispozițiile legale criticate instituie un tratament discriminatoriu de natură a încălca prevederile
art. 16 din Constituție .
18.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe și având în vedere faptul că textele criticate în prezenta cauză nu diferă de forma analizată prin decizia anterior invocată, din perspectiva ipotezelor criticate de autorul excepției, atât soluția, cât și considerentele
Deciziei nr. 1.041 din 14 septembrie 2010
sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză.
19.
Distinct de cele reținute prin
Decizia nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 , Curtea constată că suspendarea exercitării dreptului de a conduce, conform textelor criticate, drept consecință a încălcării unei reguli de circulație de natură a pune în pericol siguranța participanților la traficul rutier, în condițiile clasării, achitării sau încetării procesului penal, nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a persoanei în cauză. În acest sens, Curtea reține că dispozițiile
art. 23 alin. (11) din Constituție
au în vedere considerarea ca nevinovată a persoanei care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală până la momentul rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești prin care se constată vinovăția persoanei în cauză. În același sens, prin Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunțată în Cauza Allenet e Ribemont împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că organele judiciare care instrumentează cauzele au obligația de a se abține de la orice referire care să reflecte în vreun fel o prejudecată cu privire la vinovăția acuzatului.
20.
În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin prevederile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
a dispozițiilor
art. 124 din Constituție , Curtea reține că norma constituțională anterior referită nu are incidență în prezenta cauză, întrucât reglementează înfăptuirea justiției, respectiv, faptul că aceasta se înfăptuiește în numele legii, că este unică, imparțială și egală pentru toți și că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
21.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Pătrășcanu în Dosarul nr. 12.795/231/2015 al Judecătoriei Focșani - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 103 alin. (1) lit. c)
și
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focșani - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.