Hotărâre · Camera Auditorilor Financiari din România

Hotărârea nr. 2/2017

privind aprobarea organizării Conferinței pentru alegerea membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România și a membrilor Comisiei de auditori statutari a Camerei Auditorilor Financiari din România în luna septembrie 2017

prezumat în vigoare

Data actului
1 aprilie 2017
Emitent
Camera Auditorilor Financiari din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 441 din 14 iunie 2017
Citat de
6 acte
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 3.842 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere că mandatul membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România și al membrilor Comisiei de Auditori Statutari aleși prin

Hotărârea Conferinței ordinare anuale a Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 2/2014

cu privire la alegerea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România, a Comisiei de auditori statutari și a Comisiei de disciplină, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 7 octombrie 2014, încetează de drept la data de 27 septembrie 2017,

întrucât proiectul de lege privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, care transpune prevederile

Directivei 2014/56/UE

a Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a

Directivei 2006/43/CE

privind auditul legal al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare consolidate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 158 din 27 mai 2014 ( Directiva 2014/56/UE ), este o prioritate legislativă a Guvernului României, datorită depășirii termenului de transpunere stabilit la 17 iunie 2016 și a scrisorii de punere în întârziere transmise de Comisia Europeană României la 15 februarie 2017, preconizându-se adoptarea legii de transpunere în procedură urgentă, anterior încetării mandatului actual al membrilor organelor alese ale Camerei Auditorilor Financiari din România,

pentru a se asigura efectivitatea transpunerii modificărilor impuse prin

Directiva 2014/56/UE , care reconfigurează rolul și atribuțiile CAFR în domeniul auditului statutar, inclusiv sub aspectul modului de alegere a organului deliberativ de conducere, printre care alegerea separată a președintelui Consiliului Camerei de membrii Consiliului Camerei,

în scopul respectării principiului supremației dreptului Uniunii Europene asupra dreptului național, consacrat prin hotărârea preliminară a Curții de Justiție pronunțată în cauza 6/64 Costa c./Enel și confirmat prin jurisprudența obligatorie ulterioară,

în temeiul

art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999

privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 6 ,

art. 8 lit. g)

si

h) ,

art. 10 ,

art. 12 alin. (5) ,

art. 13 alin. (1) ,

art. 27 alin. (1)

și

(2) din Regulamentul

de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 ,

Conferința ordinară anuală a Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunită în ședința din data de 1 aprilie 2017, cu unanimitate de voturi, adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Conferința pentru alegerea membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România și a membrilor Comisiei de auditori statutari a Camerei Auditorilor Financiari din România pentru mandatul 2017-2020 se organizează în luna septembrie 2017.

Articolul 2

Se mandatează Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România să întreprindă toate demersurile necesare pentru organizarea alegerilor în cadrul conferinței prevăzute la

art. 1 .

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Gabriel Radu
București, 1 aprilie 2017.
Nr. 2.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.