HG nr. 520/2017
privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții "Servicii de extindere și dezvoltare ale sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură"
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Nota de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare ale sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură“, prevăzută în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea proiectului de investiții prevăzut la
art. 1
se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
Hotărârea Guvernului nr. 596/2015
privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iulie 2015.
Articolul 4
Măsurile adoptate în baza actului normativ prevăzut la
art. 3 , aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora.
Articolul 5
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat București, 27 iulie 2017. Nr. 520.
Anexa NOTĂ DE FUNDAMENTARE
referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare ale sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură“
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, are ca atribuții principale aplicarea măsurilor de sprijin pentru producătorii agricoli, finanțate atât din bugetul Uniunii Europene prin Fondul european pentru garantare în agricultură - FEGA și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală - FEADR, cât și de la bugetul de stat.
În perioada 2006-2012, A.P.I.A. a dezvoltat un sistem informatic specific activităților pe care le-a desfășurat în direcția gestionării fondurilor europene și naționale destinate sprijinirii agriculturii.
Ca urmare a adoptării noii politici agricole comune (P.A.C.), în perioada 2013-2016, A.P.I.A. a adaptat sistemul informatic specific activităților pe care le desfășoară în direcția gestionării fondurilor europene și naționale destinate sprijinirii agriculturii la noile cerințe.
Noua P.A.C. a adus modificări pentru îndeplinirea celor trei funcții ale A.P.I.A.: de autorizare, de contabilizare și de plată a subvențiilor, dar și în modul de raportare către Comisia Europeană, fiind incluse noi reglementări, politici, inițiative și plafoane bugetare și financiare.
Conform noii politici agricole comune plata subvențiilor agricole din fonduri comunitare, atât pentru măsurile de sprijin pe suprafață, cât și a măsurilor de sprijin pentru animale, se realizează după criterii noi, diferite de cele aplicate în perioada 2006-2012, ceea ce a determinat adaptarea sistemului informatic al A.P.I.A. la prevederile regulamentelor europene și ale legislației naționale, fiind totodată necesară dezvoltarea de subsisteme/componente/module și funcționalități noi, precum și extinderea celor existente în cadrul sistemului informatic.
Deoarece tehnologia utilizată în perioada 2006-2012 pentru dezvoltarea sistemului informatic al A.P.I.A nu mai era de actualitate, pentru eficientizarea activității a fost necesară adaptarea sistemului informatic la noile tehnologii, care oferă un timp de răspuns mai scurt și permit optimizarea accesării acestuia și a prelucrării automate a datelor.
Sistemul informatic al A.P.I.A, dezvoltat în perioada 2013-2016 trebuie adaptat modificării regulamentelor europene, legislației naționale și respectiv schimbărilor organizaționale, ceea ce presupune dezvoltarea componentelor existente, dezvoltarea de componente noi și menținerea funcționalităților sistemului informatic al A.P.I.A.
Realizarea proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare ale sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură“ este absolut necesară pentru ca România să poată gestiona în continuare cererile de plată depuse de fermieri pentru plata ajutorului acordat de Uniunea Europeană în domeniul agriculturii.
Toate operațiunile impuse de legislația europeană și națională presupun efectuarea unei trasabilități de către APIA prin implementarea celor mai adecvate măsuri în vederea protejării intereselor financiare ale U.E. prin crearea unui sistem integrat de administrare și control care cuprinde, potrivit art. 68 din
Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 , respectiv o bază de date electronică, un sistem de identificare a parcelelor agricole, un sistem de identificare și de înregistrare a drepturilor la plată, cereri de ajutor și cereri de plată, un sistem integrat de control și un sistem unic pentru înregistrarea identității fiecărui beneficiar al sprijinului.
Cadrul legal care impune dezvoltarea și extinderea sistemului informatic al APIA în raport cu noile cerințe în materia schemelor de plăti directe, măsurilor de piață și intervenție, comerț exterior este reprezentat de următoarele acte normative europene și naționale:
Regulamentul (UE) nr. 1.305 din 17 decembrie 2013
privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005
al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013
al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a
Regulamentelor (CEE) nr. 352/78 , (CE) nr. 165/94,
(CE) nr. 2.799/98 ,
(CE) nr. 814/2000 , (CE)
nr. 1.290/2005
și
(CE) nr. 485/2008
ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 637/2008
al Consiliului și a
Regulamentului (CE) nr. 73/2009
al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808 din 17 iulie 2014
de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013
al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR);
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809 din 17 iulie 2014
de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013
al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul delegat (UE) nr. 1.001/2014
al Comisiei din 18 iulie 2014 de modificare a
anexei X la Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 641/2014
al Comisiei din 16 iunie 2014 de stabilire a normelor de punere în aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015
pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea
art. 2 din Legea nr. 36/1991
privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 104/2015 , cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 234/2016
privind modificarea și completarea
Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015
pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la
art. 1 alin. (2)
și
(3) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015
pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea
art. 2 din Legea nr. 36/1991
privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, și pentru abrogarea
Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008
privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate;
Hotărârea Guvernului nr. 219/2015
privind stabilirea sectoarelor, culturilor și speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020; Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 476/2016
privind sistemul de sancțiuni aplicabil schemelor de plăți directe și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente cererilor unice de plată depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, începând cu anul de cerere 2015, cu modificările ulterioare;
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 726/2015
privind aprobarea
Ghidului pentru practici agricole
benefice pentru climă și mediu în anul 2015,
Hotărârea Guvernului nr. 226/2015
privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.
Caracteristicile principale ale proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură“
Titular: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Beneficiar: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Amplasament: bd. Carol I nr. 17, sectorul 2, București
Caracteristici principale:
- Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA
mii lei
79.883
- Eșalonarea proiectului
- Anul I
INV mii lei
20.000
- Anul II
INV mii lei
20.000
- Anul III
INV mii lei
39.883
Capacități:
- Centre județene, locale și aparatul central
ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru
Agricultură pentru care este implementat
sistemul informatic
nr.
309
- Utilizatori ai sistemului
nr.
5.000
- Blocuri fizice digitizate pentru identificarea
parcelelor agricole utilizate de beneficiarii de
fonduri de sprijin
nr.
1.200.000
- Parcele agricole gestionate de sistem
nr.
6.000.000
- Suprafața agricolă eligibilă gestionată în
cadrul blocurilor fizice digitizate pentru
identificarea parcelelor agricole
ha
13.200.000
- Durata de realizare a investiției
luni
36
Capacitățile pentru care este implementat sistemul informatic rămân neschimbate indiferent de extinderea și dezvoltarea modulelor informatice. Prin modificarea sau completarea Politicii agricole comune sistemul informatic care deservește aceste capacități se modifică astfel încât să poată răspunde cerințelor regulamentelor europene și legislației naționale.
Finanțarea investiției Finanțarea proiectului de investiții se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.