Decizia nr. 403/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 105/1999 30 august 1999 (prevederi anume) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în …
Are ca temei 1
- Legea nr. 189/2000 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Dec…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Bianca Drăghici
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
privind aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 105/1999
pentru modificarea și completarea
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Ana Popean în Dosarul nr. 4.667/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 808D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autoarea excepției a depus o cerere scrisă prin care solicită judecarea în lipsă.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv
Decizia nr. 119 din 3 februarie 2009
și
Decizia nr. 233 din 19 februarie 2009 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5.
Prin Sentința civilă nr. 1.068/2016 din 1 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.667/117/2015, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
privind aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 105/1999
pentru modificarea și completarea
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare. Excepția a fost ridicată de Ana Popean, în cadrul cererii de revizuire formulate împotriva Sentinței civile nr. 3.092/2015 pronunțate de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 6.501/117/2014, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind acordarea drepturilor conform Legii nr. 189/2000.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , potrivit cărora hotărârea tribunalului este definitivă, sunt neconstituționale, întrucât împotriva hotărârii emise de comisia care stabilește drepturile prevăzute de actul normativ menționat nu poate fi exercitată nicio cale de atac. Astfel, dispozițiile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva hotărârilor emise de casele județene de pensii. Totodată, consideră că, pentru aceleași motive, dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
contravin și
art. 124 alin. (2) din Constituție , dreptului la apărare și principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilității reale de a exercita o cale de atac, în condițiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia.
7.
În final, autoarea excepției apreciază că dispozițiile legale criticate creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătorești pronunțate în această materie în raport cu ceilalți contestatori care au avut la dispoziție calea de atac a recursului și care au avut posibilitatea corectării eventualelor erori din hotărâre și, prin urmare, drepturile constituționale menționate sunt restrânse cu nerespectarea condițiilor prevăzute de
art. 53 din Legea fundamentală .
8.
Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva hotărârilor emise de casele județene de pensii. De asemenea, pentru aceleași motive, dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Ordonanța nr. 105/1999 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 189/2000 , aduc atingere prevederilor constituționale ale
art. 124 alin. (2) , dreptului la apărare și principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilității reale de a exercita o cale de atac, în condițiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin reglementarea cuprinsă în
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor interesate, cărora li se recunoaște accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești competente în termenul legal. În această materie, ca de altfel oriunde, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, și nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de
art. 21,
prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.
11.
Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curții Constituționale în care au fost pronunțate
deciziile nr. 119 din 3 februarie 2009
și
nr. 233 din 19 februarie 2009 , în sensul constituționalității dispozițiilor
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 .
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în actul de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
privind aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 105/1999
pentru modificarea și completarea
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000. Curtea observă că, în realitate,
are articol unic, iar
pct. 3
al acestuia modifică
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999. Așadar, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 189/2000 , având următorul cuprins: „Împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestațiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“
15.
În opinia autoarei excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 24
care reglementează dreptul la apărare,
art. 53
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 124 alin. (2)
cu privire înfăptuirea justiției și ale
art. 129
care consacră folosirea căilor de atac.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici, în esență, similare, respingând excepțiile de neconstituționalitate. În acest sens sunt
Decizia nr. 119 din 3 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 13 martie 2009, și
Decizia nr. 233 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 3 aprilie 2009.
17.
Astfel, prin deciziile menționate, Curtea a reținut că „ Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
este un act normativ cu caracter reparatoriu, care prevede acordarea unor drepturi cetățenilor români persecutați pe motive etnice de regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Articolul 1
din ordonanță stabilește categoriile de cetățeni care beneficiază de prevederile acestui act normativ, în raport cu modalitățile și condițiile în care au fost persecutați. Stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Astfel, măsurile reparatorii izvorăsc din voința legiuitorului și au întinderea pe care acesta o stabilește prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituțională“.
18.
În acest context, Curtea a constatat că „prin reglementarea cuprinsă în
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
referitoare la procedura contestației împotriva hotărârii pronunțate de comisia pentru stabilirea și plata drepturilor prevăzute în ordonanță, înființată în cadrul fiecărei case județene de pensii, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor interesate, cărora li se recunoaște accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești competente în termenul legal. În această materie, ca, de altfel, oriunde, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de
art. 21 , prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin
Constituție , a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.“
19.
În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva hotărârilor emise de casele județene de pensii, prin
Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din data de 6 februarie 2015, și
Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a reținut că „dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor
art. 2 din Protocolul nr. 7
adițional la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite, însă, unele excepții de la această regulă“. Totodată, Curtea a statuat că „este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Niciun text din
Constituție
nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Chiar și reglementările internaționale în domeniul drepturilor omului, respectiv
art. 2 din Protocolul nr. 7
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție exclusiv în materie penală, nu și în cauzele de natură administrativă.“
20.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
21.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în interesul legii, a statuat, prin
Decizia nr. 6 din 20 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2017, că „Dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect contestații împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii sau din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București nu sunt supuse recursului, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță având caracter definitiv“.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ana Popean în Dosarul nr. 4.667/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile
art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.