Decizia nr. 168/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 1 și 2 din Codul comercial, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurosac" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.526/C/2002 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale privind protecția proprietății private, întrucât în materia dreptului comercial extinderea prezumției de solidaritate a codebitorilor și asupra fidejusorilor care garantează obligația comercială poate fi înlăturată prin dispoziție contrară cuprinsă în contractul de garanție. Astfel, rămâne la latitudinea părților sa păstreze sau sa înlăture prezumția de solidaritate instituită de textul de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.526/C/2002, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 1 și 2 din Codul comercial, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurosac" - S.R.L.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca art. 42 alin. 1 și 2 din Codul comercial încalcă principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dreptul sau de proprietate. În cauza dedusă în fața instanței de judecată, autoarea excepției contesta hotărârea arbitrală prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui bun aflat în proprietatea sa, bun cu care o alta societate comercială garantase o datorie față de un partener de afaceri. Se arata ca, din punct de vedere legal, măsura asiguratorie are caracter accesoriu față de obligația principala, astfel încât numai dacă debitorul obligației de plată se dovedește insolvabil se va putea valorifica și executa măsura asiguratorie instituită. Or, prin hotărârea arbitrală s-a dat posibilitatea creditorului de a se indrepta direct împotriva societății comerciale proprietare a bunului adus în garanție, fără a se incerca o executare împotriva debitorului pentru recuperarea sumelor datorate. Astfel, prevederile art. 42 din Codul comercial încurajează rau platnicii, oferindu-le mecanisme de eludare a îndeplinirii obligațiilor asumate, incalcand în acest mod obligațiile prevăzute de art. 135 alin. (1) din Constituție. De asemenea, textul de lege criticat aduce atingere dreptului de proprietate, aceasta restrangere nefiind justificată de existenta vreuneia din situațiile prevăzute de art. 49 din Constituție privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea de Apel Oradea - Secția comercială, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca în materie comercială legea instituie o prezumție de solidaritate a codebitorilor, în scopul inlaturarii dificultăților pe care le implica diviziunea datoriei, însă aceasta prezumție este relativă, astfel încât poate fi înlăturată prin stipulație contrară. Atunci când obligația este garantată de fidejusori, legiuitorul a înțeles sa extindă aceasta prezumție de solidaritate și asupra acestora, întrucât, data fiind natura juridică a fidejusiunii, fidejusorul se obliga față de creditor să execute însăși obligația, în cazul în care debitorul nu o îndeplinește. Prin urmare, instanța apreciază ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate, cu atât mai mult cu cat obligația asumată de fidejusor izvorăște dintr-un contract care exprima voința părților, exercitată în limitele legii.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul arata ca prezumția de solidaritate a debitorilor și fidejusorilor, reglementată de Codul comercial, conferă creditorului o garanție eficace a executării obligației de către debitori. În cazul fidejusorilor din cadrul raporturilor obligationale comerciale, aceștia răspund solidar cu debitorul principal, fără a se putea apara împotriva pretențiilor creditorilor prin invocarea beneficiului de discutiune sau a celui de diviziune, specifice fidejusiunii din raporturile obligationale reglementate de Codul civil. În consecința, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 42 alin. 1 și 2 din Codul comercial, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 42 alin. 1 și 2: "În obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie.

Aceeași presumptiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 41 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 135 alin. (1) și (6): "(1) Statul ocrotește proprietatea. [...]

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine cele ce urmează:

Acceptând postura de fidejusor, de neconceput fără acordul exprimat în acest sens, persoana în cauza este prezumată ca a cunoscut reglementarea legală aplicabilă în materie, potrivit principiului "nemo censetur ignorare legem", și, prin urmare, ea și-a asumat în cunoștința de cauza riscurile pe care le antrena o asemenea calitate, anume cele care decurg din prezumția de solidaritate în executarea obligațiilor pe care s-a angajat să le garanteze, prezumție instituită prin textul de lege criticat.

Culpa sa este cu atât mai evidenta cu cat dispoziția legală cuprinsă în art. 42 din Codul comercial nu are caracter imperativ, oferind posibilitatea, atât codebitorilor, cat și fidejusorilor, de a inlatura prezumția de solidaritate pe calea unei stipulații contrare. Asa fiind, fidejusorul unei obligații comerciale este în măsura ca, printr-o clauza cuprinsă în contractul de garanție, să facă inoperantă prezumția de solidaritate, lipsa lui de diligenta sub acest aspect, cu consecințele drastice pe care este ținut să le suporte, neputând constitui motiv de critica a reglementării legale aplicabile.

Curtea constata ca, întrucât incidența reglementării criticate este subsecventa acordului de voința intervenit între toate părțile contractante, nu exista nici un temei în raport de care să se poată retine ca aceasta ar contraveni art. 41 alin. (1) și (2) și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție. O atare concluzie se impune dacă se are în vedere faptul ca dreptul de proprietate implica prerogativa dispoziției, a carei exercitare, în limite legale, inclusiv în sensul renunțării la respectivul drept, nu poate fi anihilata prin invocarea faptului ca dreptul de proprietate este ocrotit și garantat prin Constituție, aceste norme de protecție fiind, evident, inoperante împotriva voinței titularului.

Fața de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constituționalitate și în raport cu susținerile autorului excepției, Curtea constata ca art. 1 alin. (3) și art. 49 alin. (1) și (2) din Constituție nu au relevanta în susținerea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 1 și 2 din Codul comercial, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurosac" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.526/C/2002 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 mai 2003.