Regulamentul din 29 mai 2003
de organizare și functionare a Comisiei de recunoastere
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Comisia de recunoastere, denumita în continuare comisie, funcționează în cadrul Directiei generale politica industriala și are componenta redata în anexa nr. 3.
2. Comisia are urmatoarele atribuții principale:
- recunoasterea organismelor care realizează evaluarea conformitatii ascensoarelor și eliberarea certificatului de recunoastere;
- supravegherea periodica a organismului desemnat.
3. Convocarea comisiei se face ori de cate ori este necesar de către presedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepresedinte.
4. Convocarea va fi însoțită de ordinea de zi.
5. Comisia este legal intrunita dacă sunt prezenți cel puțin 4 membri.
6. Deciziile se iau cu majoritatea simpla a celor prezenți.
7. Comisia analizeaza cererea de recunoastere și desemnare și documentele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1 și poate decide privind efectuarea unor vizite de verificare la sediul și în spatiile de incercare ale solicitantului, acțiuni în urma cărora ia decizia de acceptare sau de respingere a solicitarii de recunoastere și desemnare.
8. Deciziile comisiei se consemneaza într-un proces-verbal inscris într-un registru unic gestionat de comisie.
9. În termen de 3 zile lucratoare de la data emiterii certificatului de recunoastere, comisia solicita înscrierea organismului care a obținut desemnarea în Registrul organismelor recunoscute sau solicita atribuirea numarului de identificare la Comisia Europeana pentru organismele pe care le-a recunoscut.
10. Până la intrarea în vigoare a PECA pentru domeniul ascensoare, comisia propune spre aprobare ministrului industriei și resurselor lista organismelor recunoscute. Lista organismelor recunoscute va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 439/2003 .
11. Modificarea sau completarea prezentului regulament de organizare și functionare se face la cererea presedintelui sau a majorității membrilor și se aproba prin votul a două treimi din numărul membrilor prezenți.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.