Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 22/2018

privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/757 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim și de modificare a Directivei 2009/16/CE

prezumat în vigoare

Data actului
25 ianuarie 2018
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 86 din 30 ianuarie 2018
Citează
6 acte
Structură
9 articole · 7.692 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

Regulamentului (UE) 2015/757

al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim și de modificare a

Directivei 2009/16/CE ,

ținând cont de prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 23/2009

privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 256/2011 , și ale

Ordonanței Guvernului nr. 42/1997

privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prezenta hotărâre stabilește cadrul legal și instituțional necesar aplicării prevederilor

Regulamentului (UE) 2015/757

al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de dioxid de carbon (CO_2) generate de transportul maritim și de modificare a

Directivei 2009/16/CE , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 123 din 19 mai 2015, denumit în continuare Regulament, precum și contravențiile și sancțiunile contravenționale aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor acestuia.

Articolul 2

(1)

Se desemnează autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și autoritatea publică centrală pentru transporturi ca autorități competente pentru implementarea Regulamentului.

(2)

Autoritatea publică centrală pentru transporturi și autoritatea publică centrală pentru protecția mediului notifică Comisia Europeană și Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) cu privire la nerespectarea de către societăți, astfel definite la art. 3 lit. d) din

Regulament , a cerințelor de monitorizare și raportare, potrivit atribuțiilor prevăzute în prezenta hotărâre.

Articolul 3

Se desemnează Asociația de Acreditare din România - RENAR ca autoritate națională competentă pentru acreditarea verificatorilor, potrivit art. 16 alin. (1) din

Regulament

care evaluează planurile de monitorizare și rapoartele privind emisiile și care emite rapoarte de verificare și documente de conformitate.

Articolul 4

(1)

Autoritatea națională prevăzută la

art. 3

dezvoltă schema de acreditare specifică pentru acreditarea verificatorilor, care evaluează planurile de monitorizare și rapoartele privind emisiile și care emite rapoarte de verificare și documente de conformitate, potrivit prevederilor

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 23/2009

privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 256/2011 .

(2)

Cerințele de acreditare care fac obiectul schemei de acreditare specifice prevăzută la

alin. (1)

se avizează de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.

(3)

Cerințele de acreditare prevăzute la

alin. (2)

respectă prevederile

Regulamentului delegat (UE) 2016/2.072

al Comisiei din 22 septembrie 2016 privind activitățile de verificare și acreditarea verificatorilor în temeiul

Regulamentului (UE) 2015/757

al Parlamentului European și al Consiliului privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim.

(4)

Lista organismelor acreditate pentru evaluarea planurilor de monitorizare și rapoartelor privind emisiile și pentru emiterea rapoartelor de verificare și a documentelor de conformitate se publică pe site-ul organismului național de acreditare.

Articolul 5

(1)

Societățile de transport naval, astfel definite în art. 3 lit. d) din

Regulament , utilizează formele și regulile de monitorizare prevăzute în

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1.927

al Comisiei din 4 noiembrie 2016 de stabilire a formulelor pentru planurile de monitorizare, rapoartele privind emisiile și documentele de conformitate, în temeiul

Regulamentului (UE) 2015/757

al Parlamentului European și al Consiliului privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim și în

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1.928

al Comisiei din 4 noiembrie 2016 privind determinarea încărcăturii transportate de alte categorii de nave decât navele de pasageri, navele ro-ro și navele container, în conformitate cu

Regulamentul (UE) 2015/757

al Parlamentului European și al Consiliului privind monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de dioxid de carbon generate de transportul maritim, în scopul îndeplinirii cerințelor privind monitorizarea și raportarea, în conformitate cu prevederile Regulamentului.

(2)

Raportul privind emisiile de CO_2, pentru întreaga perioadă de raportare și pentru fiecare navă aflată în responsabilitatea societăților de transport naval, verificat și considerat satisfăcător de verificatorul acreditat, se transmite Comisiei Europene și Autorității Navale Române din subordinea Ministerului Transporturilor, ca autoritate a statului de pavilion în cauză, potrivit prevederilor art. 11 din

Regulament .

Articolul 6

Verificatorul informează Comisia Europeană și Autoritatea Navală Română din subordinea Ministerului Transporturilor cu privire la emiterea documentului de conformitate pentru navele care arborează pavilion român, potrivit prevederilor art. 17 alin. (4) din

Regulament .

Articolul 7

(1)

Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a)

nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2), art. 8 și art. 11 alin. (1) din

Regulament , cu amendă între, 40.000-50.000 lei;

b)

nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (5), art. 7 alin. (3), art. 9, 10, 12 și 18 din

Regulament , cu amendă între 30.000 – 40.000 lei.

(2)

Constatarea nerespectării prevederilor art. 11 alin. (1) și art. 18 din

Regulament

și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al Autorității Navale Române, în conformitate cu prevederile

art. 7 lit. u) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997

privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9

Prevederile

art. 7

intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU, INTERIMAR,
MIHAI-VIOREL FIFOR
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Ministrul transporturilor,
Felix Stroe
Ministrul economiei,
Gheorghe Șimon
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Victor Negrescu
București, 25 ianuarie 2018.
Nr. 22.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.