Comunicatul din 6 aprilie 1990
la sedinta Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naționala
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
Vineri, 6 aprilie 190, a avut loc sedinta Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naționala, prezidata de domnul Ion Iliescu, președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naționala. Au luat parte ca invitati ministri și conducatori ai unor organe centrale de stat.
În prima parte a sedintei au fost examinate și aprobate mai multe proiecte de decrete-lege, printre care și cele privind autorizarea și functionarea în România a reprezentantelor societatilor comerciale și organizațiilor economice straine, asupra aderarii României la Acordul privind Organizația internationala de telecomunicatii prin satelit "INTELSAT", precum și cel referitor la conținutul juramantului militar. A fost, de asemenea, dezbatut proiectul de decret-lege privind stabilirea unor măsuri economico-sociale pentru acordarea ajutoarelor de șomaj și reintegrarea profesionala a somerilor, hotarandu-se ca acesta să fie completat și supus ulterior spre aprobare.
Luand act de unele tensiuni aparute în relatiile dintre comunitatile religioasa ortodoxa și greco-catolica, în urma recentei legalizari în România a cultului greco-catolic, biroul executiv a lansat un apel la dialog și conciliere, invitandu-i, totodata, pe reprezentantii celor două culte sa participe, la 9 aprilie 1990, la un dialog cu președintele și vicepresedintii Biroului executiv ai C.P.U.N., în vederea discutarii diverselor aspecte legate de îmbunătățirea relatiilor dintre comunitatile religioase respective.
Domnul Ion Manzatu a prezentat o informare asupra derularii activității comisiei centrale și comisiei mixte de la Targu Mures, mentionand progresele înregistrate în dialogul politic și stadiul cercetării cauzelor evenimentelor din zilele de 19 și 20 martie 1990.
A fost analizata, totodata, o informare privind sumele depuse în contul "Libertatea - 1989". Biroul executiv a stabilit obiectivele pentru care să fie utilizate cu prioritate aceste fonduri, recomandand elaborarea unui act normativ în acest sens.
În continuare, procurorul general, domnul Gheorghe Robu, a prezentat o informare asupra activității organelor procuraturii în perioada ianuarie martie 1990. Mentionand unele acțiuni intreprinse pe linia asigurarii legalității, a restabilirii increderii față de aceasta institutie, în eforturile de faurire a statului de drept, au fost relevate, totodata, activitățile legate de investigarea persoanelor implicate în actiunile de represiune din timpul revolutiei, în vederea judecarii celor vinovati. S-a apreciat, însă, ca trebuie actionat mult mai hotarat pentru îmbunătățirea generală a activității procuraturii, hotarandu-se instituirea unei comisii a biroului executiv insarcinate cu stabilirea unor măsuri în acest sens.
S-a decis amanarea sedintei urmatoare a C.P.U.N. după sarbatorile de Pasti.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.