Decizia nr. 124/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , excepție ridicată de Victor Belcin în Dosarul nr. 4.423/121/2015 al Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.315D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc autorul excepției și partea Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra înscrisului depus la dosar de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, precum și a înscrisului prin care autorul excepției formulează o reclamație administrativă, în temeiul

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și o plângere prealabilă, conform

art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , întrucât i-a fost refuzată cererea de a i se comunica o copie a raportului din Dosarul Curții Constituționale nr. 2.315D/2016.

4.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererilor formulate de autorul excepției, arătând că acestea excedează competenței Curții Constituționale.

5.

Deliberând, Curtea respinge cererile formulate de autorul excepției ca inadmisibile, arătând că, potrivit

art. 146 din Constituție

și

art. 11 din Legea nr. 47/1992 , republicată, soluționarea acestora nu revine competenței sale.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântului reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul de opțiune al pacientului cu privire la păstrarea confidențialității datelor referitoare la starea sa de sănătate nu este un drept transmisibil, de care să poată uza, după decesul acestuia, aparținătorii. În susținerea acestor concluzii invocă și

Decizia Curții Constituționale nr. 162 din 26 februarie 2008 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7.

Prin Încheierea din 26 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.423/121/2015, Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 . Excepția a fost ridicată de Victor Belcin în cadrul unei acțiuni privind comunicarea unor informații de interes public.

8.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 46/2003 , potrivit cărora „Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres“, sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și aparținătorului din familie care a semnat consimțământul informat de intervenție și asistență medicală și tratament, în contextul în care pacientul, care a și decedat, a avut afecțiuni grave, ce l-au pus în imposibilitatea reală de a-și mai putea exprima și da acest consimțământ. În acest sens invocă situația unei persoane care este aparent sănătoasă și care suferă un atac vascular cerebral și care nu poate anticipa acest eveniment.

9.

Astfel, autorul excepției arată că dispozițiile de lege criticate sunt imprecise, neclare și imprevizibile, întrucât, prin semnarea consimțământului informat, aparținătorului i se recunoaște, practic, accesul la totalitatea datelor confidențiale.

10.

De asemenea susține că este generată o situație contrară prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție , deoarece nu se stabilește o graniță între informațiile la care aparținătorul are acces pentru a-și da acordul informat și restul informațiilor care devin confidențiale, de la un nivel nedefinit.

11.

Totodată, consideră că sunt încălcate principiile statului de drept și se aduce atingere principiului asigurării unei căi de recurs efective și reale împotriva acțiunilor ilicite, provenind de la agenții statului, întrucât se creează o imunitate specială pentru cadrele medicale, acestea neputând fi trase la răspundere pentru activitatea desfășurată. Consideră că, în condițiile existenței unor reale și justificate suspiciuni asupra legalității activității și a rezultatelor medicale, informațiile privind datele medicale devin de interes public, ieșind din sfera confidențialității.

12.

În sfârșit, autorul excepției susține și că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 46/2003

nu pot fi justificate de necesitatea respectării vieții de familie, vieții private și intime, întrucât o persoană decedată nu se mai poate bucura de aceste drepturi. Din contră, apreciază că, prin accesul aparținătorului la datele confidențiale privind pacientul, devine posibilă tocmai realizarea de drepturi în favoarea persoanei decedate, în condițiile în care au fost nesocotite prevederi legale, care trebuie dovedite.

13.

Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, deoarece dreptul de opțiune al pacientului cu privire la păstrarea confidențialității datelor referitoare la starea de sănătate, prin natura sa, nu este unul transmisibil după moarte.

14.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, prin

Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008.

16.

Avocatul Poporului apreciază, de asemenea, că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate.

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003. Curtea constată însă că

art. 22 din Legea nr. 46/2003

are un singur alineat și nu conține o enumerare de ipoteze indicate cu litere. Prin urmare, reține ca fiind obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 46/2003 , având următoarea redactare: „Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.“

20.

Autorul excepției susține că dispozițiile acestui text de lege sunt contrare următoarelor prevederi din

Constituție: art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind statul de drept și obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 24 alin. (1)

referitor la dreptul la apărare și

art. 31 alin. (1)

privind dreptul la informație. De asemenea, consideră că sunt încălcate următoarele prevederi internaționale:

art. 42

și

47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene , privind dreptul de acces la documente și dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil,

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un remediu efectiv,

art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului , privind dreptul la satisfacție efectivă împotriva actelor care violează drepturile fundamentale,

art. 6,

art. 7

și

art. 26 din Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice, referitoare la dreptul la viață, interzicerea torturii și tratamentelor crude, respectiv egalitatea în fața legii, și art. 4 pct. 4 din Declarația promovării drepturilor pacienților în Europa, privind dreptul de acces al pacienților la dosarele medicale.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 46/2003

au mai constituit obiect al analizei de constituționalitate prin raportare la critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, și

Decizia nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011, Curtea a reținut, în esență, că prevederile

art. 21

și

22 din Legea nr. 46/2003

se referă la „informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale“. Acest tip de informații privind sănătatea persoanei intră în noțiunea de viață privată, fiind prin urmare un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de

art. 26 din Constituție,

consacrate în egală măsură și în

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context, Curtea Constituțională a invocat Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speța „Z. contra Finlandei“, în care s-a arătat că „protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie așa cum este acesta garantat de

art. 8 din Convenție.

[... ] în lipsa unei asemenea protecții, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informații cu caracter personal și intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viața în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. [...] De aceea, legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispozițiile

art. 8 paragraful 1 al Convenției .“

22.

Prin

Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008 , Curtea a constatat și că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 46/2003

nu încalcă obligația respectării

Constituției , a supremației sale ori a legilor.

23.

Totodată, prin

Decizia nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010 , Curtea a reținut că normele imperative care instituie confidențialitatea datelor privind pacientul pot ridica, în anumite situații, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de ași realiza drepturile, în măsura în care acestea depind de informațiile privind starea medicală a pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile

art. 22 din Legea nr. 46/2003

au permis legiuitorului să instituie excepții de la regula prevăzută de art. 21 din aceeași lege. În acest sens, Curtea a amintit

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, care stabilește că folosirea informațiilor privind pacienții este permisă în situația când:

a)

există o dispoziție legală în acest sens;

b)

există acordul persoanei în cauză;

c)

datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunității, după caz;

d)

datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale.

24.

Curtea constată că, după republicarea

Legii nr. 95/2006

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, această reglementare face obiectul

art. 40 alin. (2)

din legea menționată.

25.

Curtea apreciază că cele reținute prin

Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008

și

Decizia nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010

răspund criticilor formulate în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea celor statuate în jurisprudența sa.

26.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Victor Belcin în Dosarul nr. 4.423/121/2015 al Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 martie 2018.