HG nr. 730/2003
privind reincadrarea funcționarilor publici în funcțiile publice corespunzătoare categoriei inaltilor funcționari publici
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al
art. XXIII lit. a) din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și al
art. 11 lit. r) din Legea nr. 90/2001
privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre reglementează procedura de reincadrare a funcționarilor publici în funcțiile publice corespunzătoare categoriei inaltilor funcționari publici.
Dispozițiile prezentei hotărâri se aplică funcționarilor publici numiți în funcțiile publice prevăzute de
art. 11 lit. a), c), f) și g) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Reincadrarea funcționarilor publici în funcțiile publice prevăzute de
art. 11 lit. a), c), f) și g) din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, se face în conformitate cu prevederile
art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în limita funcțiilor publice prevăzute în noile structuri organizatorice, stabilite potrivit dispozițiilor din
Funcționarii publici care dețin, la data reincadrarii, funcții publice prevăzute de
art. 11 lit. a), c), f) și g) din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi reincadrati în funcții publice corespunzătoare categoriei inaltilor funcționari publici prevăzute de
Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, de același nivel, prevăzute de noua structura organizatorică.
Funcționarii publici care dețin funcții publice de conducere prevăzute de
art. 11 lit. a), c), f) și g) din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi reincadrati în funcțiile deținute dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele:
a) condițiile pentru ocuparea unei funcții publice, prevăzute de
art. 49 din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare;
b) au studii superioare de lungă durata, absolvite cu diploma de licență sau echivalenta;
c) realizează punctajul minim necesar ocupării funcției publice, prevăzut de art. 3.
Articolul 3
Punctajul necesar reincadrarii în funcțiile publice corespunzătoare categoriei inaltilor funcționari publici este de minimum 9 puncte și se stabilește astfel:
a) funcția publică deținută la data la care se face reincadrarea - 3,5 puncte;
b) calificativul obținut la ultima evaluare a performantelor profesionale individuale - 0,5 puncte pentru calificativul "bun" și 1,5 puncte pentru calificativul "foarte bun" sau "excepțional";
c) vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice - câte 0,5 puncte pentru fiecare an de vechime, dar nu mai mult de 2 puncte;
d) complexitatea și importanța atribuțiilor prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice deținute la data reincadrarii și contribuția la realizarea obiectivelor autorității sau instituției publice - maximum 3 puncte.
Articolul 4
În cazul în care structura organizatorică se modifica, reincadrarea funcționarilor publici se face pe funcții publice vacante, de nivel imediat inferior.
În situația în care se comaseaza mai multe structuri functionale, funcționarul public care ocupa o funcție publică prevăzută la
art. 11 lit. a), c), f) și g) din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, iar ca urmare a comasarii aceasta funcție nu mai exista va fi reincadrat în funcția publică de conducere rezultată în urma comasarii structurilor functionale.
Reincadrarea funcționarilor publici din categoria inaltilor funcționari publici se face în ordinea punctajelor obținute.
În cazul în care, în urma modificării structurii organizatorice a autorității sau instituției publice potrivit
art. XVI din Legea nr. 161/2003 , prin comasarea unor activități corespunzătoare mai multor compartimente la nivelul unui compartiment, numărul funcțiilor publice din categoria inaltilor funcționari publici este mai mare decât numărul funcțiilor publice din categoria inaltilor funcționari publici stabilite și avizate în condițiile legii, departajarea se face prin organizarea unui test profesional care se va desfășura în baza regulamentului aprobat prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice în care aceștia își desfășoară activitatea sau, după caz, al autorităților publice care i-au numit în funcțiile publice respective.
Articolul 5
Prevederile prezentei hotărâri se aplică și funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în condițiile legii.
În cazul funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în condițiile legii, criteriul prevăzut la art. 3 lit. b) se aplică luându-se în considerare calificativul obținut la ultima evaluare a performantelor profesionale individuale.
În cazul în care funcționarului public nu i s-a stabilit calificativul anual din motive obiective, acesta beneficiază de punctajul de 1,5 prevăzut la art. 3 lit. b).
Articolul 6
Funcționarii publici din categoria inaltilor funcționari publici, nemultumiti de modul de aplicare a criteriilor de reincadrare prevăzute de prezenta hotărâre, se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Ioan Rus Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak București, 28 iunie 2003. Nr. 730.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.