HG nr. 731/2003
privind aplicarea în luna iulie 2003 a celei de-a patra etape de recorelare a pensiilor din sistemul public
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 168 alin. (3), (4) și (5) și al
art. 180 alin. (5) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
În luna iulie 2003 se efectuează cea de-a patra etapa de recorelare a pensiilor, prevăzută de
Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001
privind măsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii.
Articolul 2
De măsurile suplimentare de recorelare a pensiilor acordate potrivit prezentei hotărâri beneficiază pensionării pentru limita de vârsta cu vechime integrală și pensionării urmași ale căror drepturi de pensie s-au deschis până la data de 1 ianuarie 1999 și al căror punctaj mediu anual, corectat conform prevederilor
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 , este mai mic de 3 puncte.
În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), numărul suplimentar de puncte care se adauga în a patra etapa de recorelare se determina ca diferența între numărul total de puncte prevăzute a fi acordate în anul 2003 și numărul de puncte prevăzute a fi acordate în a treia etapa de recorelare, conform prevederilor
art. 2 alin. (4) și (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.474/2002
privind aplicarea în luna ianuarie 2003 a celei de-a treia etape de recorelare a pensiilor din sistemul public.
În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), care prin adăugarea unor stagii de cotizare realizate după pensionare sau nevalorificate la calculul inițial al pensiei au îndeplinit condițiile pentru pensia de limita de vârsta cu vechime integrală în intervalul 1 ianuarie 2003-30 iunie 2003, acordarea recorelarii se va face începând cu aceasta etapa, corespunzător punctajului mediu anual corectat conform prevederilor
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 .
Articolul 3
Pentru persoanele care beneficiază de pensii provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, stabilite anterior datei de 29 iulie 1992, procedura de recorelare este cea prevăzută de
art. 7 lit. a)-g) din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 .
Din punctajul suplimentar stabilit conform procedurii de recorelare prevăzute la alin. (1), în aceasta etapa de recorelare se acordă 19%.
Articolul 4
Recorelarea pensiilor se efectuează prin adăugarea numărului suplimentar de puncte, stabilit conform prevederilor art. 2 și 3, la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plata la data de 30 iunie 2003.
La stabilirea numărului suplimentar de puncte se utilizează cinci zecimale.
Articolul 5
Cuantumul pensiilor recorelate se determina prin înmulțirea punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor art. 4 cu valoarea unui punct de pensie egala cu 2.408.317 lei.
La determinarea cuantumului pensiei recorelate conform prevederilor alin. (1), fracțiunile de leu se intregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Articolul 6
Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public, prevăzute în prezenta hotărâre, se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Elena Dumitru Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 28 iunie 2003. Nr. 731.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.