Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 749/2003

privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Relații Interetnice

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
3 iulie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 488 din 7 iulie 2003
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 18 septembrie 2003, ultima la 23 martie 2004
Citat de
6 acte
Citează
7 acte
Structură
11 articole, 1 anexă · 10.179 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 407/2004 23 martie 2004 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 749/2003 privind organizarea și…

Completat prin 1

  • HG nr. 1095/2003 18 septembrie 2003 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 749/2003 privind organizarea și funcționarea D…

În temeiul art. 107 din Constituție, al

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și al

art. 2 alin. (5) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 64/2003

pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Departamentul pentru Relații Interetnice se organizează și funcționează ca structura fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru și în coordonarea ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității privind minoritățile naționale de la fostul Minister al Informațiilor Publice.

Articolul 2

(1)

În realizarea obiectului sau de activitate Departamentul pentru Relații Interetnice îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) elaborează și supune Guvernului spre aprobare strategii pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale;

b) elaborează proiecte de legi și alte acte normative din domeniul sau de activitate;

c) avizează proiecte de lege și alte acte normative, care au incidența asupra drepturilor și îndatoririlor persoanelor aparținând minorităților naționale;

d) monitorizează aplicarea actelor normative interne și internaționale referitoare la protecția minorităților naționale;

e) supune Guvernului spre adoptare, la propunerea fundamentată a Consiliului Minorităților Naționale, în baza

Legii nr. 500/2002

privind finanțele publice și a legilor bugetare anuale, proiecte de hotărâri pentru acordarea de asistența financiară organizațiilor persoanelor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale, și pentru aprobarea repartizării sumelor alocate prin bugetul de stat acestor organizații;

f) gestionează concursuri de proiecte ale organizațiilor, asociațiilor, fundațiilor sau ale altor instituții din fondurile alocate de la bugetul de stat în acest scop sau din venituri extrabugetare;

g) colaborează cu Consiliul Minorităților Naționale, în condițiile legii;

h) urmărește aplicarea prevederilor legale privind protecția minorităților naționale de către autoritățile publice locale;

i) solicita și primește date și informații de la autoritățile publice, necesare îndeplinirii atribuțiilor proprii, în condițiile legii;

j) stabilește și menține relații cu organizații guvernamentale și neguvernamentale din țara și din străinătate și cu organisme internaționale cu activitate în domeniul minorităților naționale și al combaterii discriminarii pe criterii etnice;

k) promovează și organizează programe privind garantarea, păstrarea, exprimarea, promovarea și dezvoltarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a persoanelor aparținând minorităților naționale;

l) menține legături permanente și colaborează cu autoritățile administrației publice locale, prin reprezentanți cu competente teritoriale, în vederea identificarii problemelor specifice și soluționării acestora;

m) sprijină cercetările științifice în domeniul relațiilor interetnice, prin menținerea de contacte și colaborarea cu organizații, instituții și personalități din domeniu;

n) participa la elaborarea Raportului cu privire la aplicarea de către România a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei, precum și la elaborarea capitolelor referitoare la minoritățile naționale din rapoartele României către alte instituții și organisme internaționale.

(2)

Departamentul pentru Relații Interetnice îndeplinește orice alte atribuții specifice prevăzute în alte acte normative sau stabilite de primul-ministru.

Articolul 3

Departamentul pentru Relații Interetnice își desfășoară activitatea în strânsă colaborare cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice locale, cu organizații internaționale guvernamentale și neguvernamentale.

Articolul 4

(1)

Departamentul pentru Relații Interetnice este condus de un secretar de stat, ajutat de către 2 subsecretari de stat, numiți prin decizie a primului-ministru.

(2)

Atribuțiile secretarului de stat și ale subsecretarilor de stat se stabilesc prin decizie a primului-ministru.

(3)

În îndeplinirea atribuțiilor sale secretarul de stat emite ordine cu caracter individual.

Articolul 5

(1)

Structura organizatorică a Departamentului pentru Relații Interetnice este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)

Atribuțiile și sarcinile compartimentelor din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, care se aproba prin ordin al secretarului de stat în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(3)

Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului Departamentului pentru Relații Interetnice se stabilesc prin fișa postului, care se întocmește pe baza regulamentului de organizare și funcționare.

Articolul 6

Numărul maxim de posturi al Departamentului pentru Relații Interetnice se stabilește prin decizie a primului-ministru, cu încadrarea în numărul maxim de posturi, în structura funcțiilor și în cheltuielile de personal aprobate pentru aparatul de lucru al Guvernului.

Articolul 7

Departamentul pentru Relații Interetnice asigura coordonarea Consiliului Minorităților Naționale, conform

Hotărârii Guvernului nr. 589/2001

privind înființarea Consiliului Minorităților Naționale, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

(1)

Departamentul pentru Relații Interetnice preia de la fostul Minister al Informațiilor Publice personalul aferent activității privind minoritățile naționale. Personalul preluat de la fostul Minister al Informațiilor Publice va fi încadrat în conformitate cu prevederile

Legii nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările ulterioare.

(2)

Personalul prevăzut la alin. (1) este salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului.

Articolul 9

(1)

Fondurile destinate desfășurării activității privind minoritățile naționale și salarizarii personalului aferent acestei activități, prevăzute în bugetul pe anul 2003 al fostului Minister al Informațiilor Publice, se transfera în bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Departamentul pentru Relații Interetnice.

(2)

Spațiile, mijloacele fixe și obiectele de inventar, inclusiv tehnica de calcul și birotica, aferente desfășurării activității privind minoritățile naționale, se transmit, fără plata, de la fostul Minister al Informațiilor Publice la Secretariatul General al Guvernului, pe bază de protocol de predare-preluare.

Articolul 10

(1)

Resursele financiare necesare desfășurării activității Departamentului pentru Relații Interetnice se cuprind în bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(2)

Sumele prevăzute în anexa nr. 1 la

Hotărârea Guvernului nr. 56/2003

pentru aprobarea modului de repartizare și de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a)-d), f) și g) din anexa nr. 3/33/07 la

Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002

se transfera în bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Articolul 11

Responsabilitățile și angajamentele privind minoritățile naționale, asumate de către fostul Minister al Informațiilor Publice, cuprinse în actele normative în vigoare, se preiau de către Secretariatul General al Guvernului, prin Departamentul pentru Relații Interetnice.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Șerban Mihailescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Ministrul administrației și internelor,
Ioan Rus
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Elena Dumitru
București, 3 iulie 2003.
Nr. 749.

Anexa STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Departamentului pentru Relații Interetnice
┌─────────────────┐
┌────────┤SECRETAR DE STAT ├──────┐
│
└─────────────────┘
│
│
│
v
v
┌───────────────────┐
┌─────────────────────┐
│SUBSECRETAR DE STAT│
│ SUBSECRETAR DE STAT │
└────────┬──────────┘
└───────────┬─────────┘
│
│
v
┌───────┴───────┐
┌─────────────────────┐
│
│
│
Serviciul relații
│
v
v
│cu societatea civilă │
┌───────────────────┐ ┌──────────────┐
│
și organisme
│
│Serviciu asistența │ │ Compartiment │
│
internaționale
│
│
programe
│ │
regional
│
└─────────────────────┘
└───────────────────┘ └──────────────┘
-------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.