Tratatul din 22 septembrie 2017
de extrădare între România și Republica Argentina
prezumat în vigoare
Legea nr. 263 din 14 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
986 din 21 noiembrie 2018.
România și Republica Argentina, denumite în continuare părți, dorind să reglementeze extrădarea reciprocă a infractorilor,
reafirmându-și angajamentul de a acționa în mod coordonat împotriva infracționalității, în general, și împotriva infracționalității transnaționale organizate, în special,
au convenit următoarele:
Ratificat prin
Articolul 1
Obligația de extrădare
Părțile se angajează să își extrădeze reciproc, potrivit regulilor și în condițiile prevăzute în prezentul tratat, orice persoană care, aflată pe teritoriul părții solicitate, este cerută pentru a fi supusă urmăririi penale, judecății sau pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate pentru o infracțiune pentru care se poate solicita extrădarea conform articolului 2.
Articolul 2
Infracțiuni extrădabile
1.
În scopul prezentului tratat sunt considerate infracțiuni extrădabile acele fapte care sunt calificate drept infracțiuni de către legile părții solicitante și ale părții solicitate, cărora li se aplică pedepse privative de libertate a căror durată maximă să fie de cel puțin un an.
2.
În cazul în care se cere extrădarea în scopul executării unei pedepse privative de libertate, pedeapsa rămasă de executat trebuie să fie de cel puțin un an.
3.
Dacă cererea de extrădare se referă la două sau mai multe infracțiuni pedepsite cu închisoare de către legile părților, chiar dacă numai una dintre ele corespunde condițiilor prevăzute în
paragraful 1
privind durata pedepsei, extrădarea poate fi admisă și pentru celelalte infracțiuni.
4.
În cazul infracțiunilor fiscale, extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că legislația părții solicitate nu prevede același regim de taxe și impozite sau nu conține același tip de reglementare în materie de taxe și impozite, vamă sau schimb valutar ca legislația părții solicitante.
Articolul 3
Motive obligatorii de refuz al extrădării
1.
Extrădarea nu va fi acordată în următoarele cazuri:
a)
infracțiunea pentru care se solicită extrădarea este o infracțiune de natură politică ori exclusiv militară; sau
b)
există motive serioase să se considere că cererea de extrădare a fost prezentată cu scopul de a se urmări sau de a se pedepsi o persoană pentru considerente de rasă, sex, religie, naționalitate, etnie sau de opinii politice ori că există riscul ca situația acestei persoane să fie agravată pentru unul ori altul dintre motivele sus-menționate; sau
c)
dacă persoana a cărei extrădare este solicitată a fost judecată definitiv, grațiată sau amnistiată pe teritoriul părții solicitate pentru aceeași infracțiune care face obiectul cererii de extrădare; sau
d)
dacă persoana a cărei extrădare se solicită a fost condamnată sau urmează a fi judecată pe teritoriul părții solicitante de către un tribunal excepțional sau ad-hoc; sau
e)
dacă hotărârea care motivează cererea de extrădare a fost pronunțată în absență, iar partea solicitantă nu oferă garanții considerate suficiente de către partea solicitată că au fost respectate sau vor fi respectate drepturile și garanțiile fundamentale ale persoanei reclamate; sau
f)
dacă pentru infracțiunea pentru care se solicită extrădarea este prevăzută pedeapsa capitală în legislația părții solicitante, iar această parte nu oferă garanții considerate suficiente de către partea solicitată că această pedeapsă nu este aplicată, iar în cazul în care va fi aplicată că nu va fi executată.
2.
Cu privire la prescripție și în vederea luării unei decizii de acordare sau de refuz al extrădării se va avea în vedere numai legislația părții solicitante.
3.
În sensul prezentului tratat, nu sunt considerate infracțiuni politice, în special:
a)
atentatul la viața, integritatea fizică sau la libertatea unui șef de stat sau de guvern ori a unui membru de familie al acestuia;
b)
genocidul, crimele de război și crimele împotriva umanității;
c)
terorismul;
d)
infracțiunile incluse într-un tratat multilateral la care ambele state sunt parte.
Articolul 4
Motive facultative de refuz al extrădării
Extrădarea poate fi refuzată în următoarele împrejurări:
a)
dacă persoana reclamată este judecată la data primirii cererii de extrădare, pe teritoriul părții solicitate, pentru aceeași infracțiune sau infracțiuni pe care se bazează respectiva cerere;
b)
atunci când este solicitată persoana pentru o infracțiune care, conform legislației părții solicitate, a fost săvârșită parțial sau în totalitate pe teritoriul său.
Articolul 5
Extrădarea propriilor cetățeni
Cetățenia persoanei reclamate nu va putea fi invocată pentru a refuza extrădarea.
Articolul 6
Autorități centrale
1.
În scopul prezentului tratat, autoritățile centrale desemnate de către părți sunt:
a)
pentru România: Ministerul Justiției;
b)
pentru Republica Argentina: Ministerul Relațiilor Externe și Cultelor.
2.
Părțile se vor informa reciproc, prin canale diplomatice, cu privire la orice modificări referitoare la autoritățile centrale.
Articolul 7
Cererea de extrădare și documentele aferente
1.
Cererea de extrădare va fi prezentată în scris și va fi transmisă, împreună cu toate documentele care trebuie să o însoțească, fie direct autorității centrale a părții solicitate, fie prin canale diplomatice. Totuși, în cazuri de urgență, cererea poate fi înaintată prin orice mijloc de comunicare care să lase dovadă în scris.
2.
Cererea de extrădare trebuie să conțină următoarele:
a)
datele de identificare ale persoanei urmărite, împreună cu orice altă informație utilă în stabilirea identității, cetățeniei și a locului în care aceasta se află;
b)
descrierea faptei, inclusiv a împrejurărilor de timp și de loc, precum și gradul de participare al persoanei urmărite;
c)
informații despre infracțiunea pentru care se solicită extrădarea;
d)
dispozițiile legale prin care fapta este incriminată și prin care este stabilită pedeapsa pentru aceasta;
e)
în cazul unei persoane condamnate, copia certificată de pe hotărârea de condamnare și de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii sau de pe orice alt act având putere egală; se va indica, de asemenea, durata pedepsei care a fost executată și restul pedepsei rămase de executat;
f)
în cazul unei persoane învinuite sau inculpate, copia certificată a mandatului de arestare emis de autoritatea competentă a părții solicitante.
3.
Documentația transmisă prin mijloacele stabilite în prezentul tratat este scutită de obligativitatea certificării sau legalizării.
4.
Dacă informațiile comunicate de partea solicitantă sunt considerate insuficiente pentru a permite părții solicitate să ia o decizie în conformitate cu prevederile prezentului tratat, partea solicitată va cere informații suplimentare pe care partea solicitantă le va transmite in termen de 45 ( patruzeci și cinci) de zile calendaristice de la data la care partea solicitantă a fost informată cu privire la necesitatea suplimentării informațiilor.
Articolul 8
Arestarea provizorie
1.
În cazuri urgente, persoana reclamată poate, potrivit legii părții solicitate, să fie arestată provizoriu la cererea autorităților competente ale părții solicitante.
2.
Cererea de arestare provizorie trebuie să indice intenția de a solicita extrădarea și să includă:
a)
declarația despre existența unui mandat de arestare sau a unei hotărâri de condamnare;
b)
datele de identificare ale persoanei reclamate;
c)
o scurtă descriere a faptei;
d)
încadrarea juridică a faptei, precum și pedeapsa prevăzută.
3.
Persoana arestată pe baza cererii de arestare provizorie este pusă în libertate dacă, la expirarea termenului de 45 (patruzeci și cinci) de zile calendaristice de la data arestării sale, partea solicitată nu a primit, în mod formal, cererea de extrădare. Cu toate acestea, dacă există motive întemeiate și înainte de expirarea acestui termen, partea solicitantă poate cere o prelungire a termenului cu încă 15 (cincisprezece) zile calendaristice.
4.
Punerea în libertate nu exclude o nouă arestare și nici extrădarea persoanei urmărite, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.
5.
Cererea de arestare provizorie poate fi transmisă prin intermediul Organizației Internaționale de Poliție Criminală (INTERPOL), direct autorității centrale a părții solicitate, ori pe cale diplomatică și poate fi transmisă prin orice mijloc de comunicare care să lase dovadă în scris.
Articolul 9
Cereri de extrădare sau predare formulate de mai multe state
1.
Dacă partea solicitată primește cereri de extrădare privind aceeași persoană de la partea solicitantă și de la un alt stat sau de la alte state, fie pentru aceeași infracțiune, fie pentru infracțiuni diferite, partea solicitată va stabili cărui stat, dacă este cazul, îi va extrăda acea persoană.
2.
În cazul în care România primește o cerere de extrădare formulată de Republica Argentina și o cerere de predare în baza unui mandat european de arestare pentru aceeași persoană, fie pentru aceeași infracțiune, fie pentru infracțiuni diferite, autoritatea sa competentă determină cărui stat, dacă este cazul, îi extrădează sau predă acea persoană.
3.
În luarea unei decizii potrivit paragrafelor 1 și 2, partea solicitată ține seama de toate elementele relevante, inclusiv de următoarele:
a)
dacă cererile au fost formulate în baza unui tratat;
b)
de locul unde fiecare infracțiune a fost săvârșită;
c)
de gravitatea infracțiunilor;
d)
cetățenia victimei;
e)
reședința persoanei căutate;
f)
posibilitatea unei extrădări ulterioare între statele solicitante; și
g)
ordinea cronologică a primirii cererilor de la statele solicitante.
Articolul 10
Hotărârea de extrădare și predarea extrădatului
1.
Partea solicitată informează partea solicitantă, prin canale diplomatice sau prin intermediul autorităților centrale, despre hotărârea sa asupra cererii de extrădare.
2.
În cazul în care cererea de extrădare este respinsă, partea solicitată va comunica și motivele refuzului.
3.
Dacă cererea este admisă, partea solicitantă informează despre locul și data predării persoanei extrădate, precum și despre durata arestării în vederea extrădării.
4.
Predarea trebuie să se efectueze într-un termen de 45 (patruzeci și cinci) de zile calendaristice de la comunicarea către partea solicitantă a deciziei legate de predare. În cazul în care părții solicitante îi este imposibil să efectueze preluarea în acest termen, partea solicitată va putea acorda, o singură dată, o prelungire cu încă 15 (cincisprezece) zile calendaristice.
5.
În caz de forță majoră sau de boală gravă dovedită în mod corespunzător care să împiedice sau să îngreuneze predarea persoanei reclamate, această circumstanță este comunicată celeilalte părți înainte de expirarea termenului prevăzut în paragraful anterior și se va putea stabili o nouă dată pentru predare.
6.
După expirarea termenelor prevăzute în
paragraful 4
al prezentului articol fără efectuarea predării persoanei reclamate, aceasta este pusă în libertate, iar partea solicitantă nu poate adresa o nouă cerere de extrădare pentru acea infracțiune.
Articolul 11
Extrădarea simplificată
1.
În orice etapă a procedurii de extrădare, persoana reclamată își va putea da consimțământul legat de extrădare în fața autorității competente a părții solicitate, iar aceasta va trebui să decidă cu celeritate și, respectiv, să o predea în termenul prevăzut în
articolul 10 .
2.
Consimțământul trebuie să fie liber, explicit și voluntar, iar persoana reclamată trebuie notificată cu privire la drepturile sale și la consecințele deciziei sale. Odată decisă extrădarea, consimțământul este irevocabil.
Articolul 12
Predarea amânată
1.
Partea solicitată poate, după aprobarea extrădării, să amâne predarea persoanei reclamate atunci când există proceduri în desfășurare împotriva acesteia sau atunci când persoana reclamată se află în executarea unei pedepse pe teritoriul părții solicitate pentru o infracțiune diferită de cea pentru care a fost aprobată extrădarea, până la încheierea procedurilor sau a executării în totalitate a pedepsei care i-a fost aplicată.
2.
Partea solicitată va notifica de îndată partea solicitantă cu privire la amânare.
Articolul 13
Predarea temporară
Odată aprobată extrădarea și în cazul în care persoana reclamată se află în executarea unei pedepse sau este judecată în cadrul unui proces penal pe teritoriul părții solicitate, partea solicitantă va putea cere predarea temporară a acesteia. Persoana reclamată va putea fi predată temporar pentru a fi judecată și va fi returnată părții solicitate în condițiile și în termenul convenite de ambele părți.
Articolul 14
Remiterea bunurilor
1.
În cazul în care cererea de extrădare este admisă, partea solicitată va transmite, în măsura în care îi permite legea proprie, părții solicitante toate bunurile care:
a)
pot servi ca probe ale infracțiunii; sau
b)
au fost dobândite de către persoana reclamată prin săvârșirea infracțiunii și se află în posesia acesteia ori au fost descoperite ulterior; sau
c)
au fost folosite pentru săvârșirea infracțiunii.
2.
Partea solicitată va putea să rețină temporar aceste bunuri sau să le predea sub condiția ca acestea să fie restituite, în legătură cu o cauză aflată pe rol pe teritoriul său.
3.
Aceste prevederi nu aduc atingere drepturilor părții solicitate sau ale terților de bună-credință. Dacă aceste drepturi există, bunurile vor fi înapoiate, la cerere, părții solicitate, în mod gratuit, cât mai curând posibil.
Articolul 15
Regula specialității
1.
Persoana care a fost extrădată nu va fi supusă niciunei restricții a libertății sale individuale și nu va fi urmărită penal, judecată sau deținută pentru o infracțiune săvârșită înaintea predării sale, alta decât cea pentru care a fost extrădată, cu excepția următoarelor cazuri:
a)
când partea care a predat-o consimte. Cererea în vederea exprimării consimțământului va fi transmisă prin canale diplomatice, împreună cu documentele prevăzute la
articolul 7
și cu înregistrarea legală a declarațiilor făcute de persoana extrădată în legătură cu infracțiunea săvârșită;
b)
când persoana având posibilitatea de a părăsi teritoriul părții unde a fost extrădată nu a făcut acest lucru în 45 (patruzeci și cinci) de zile calendaristice de la punerea sa în libertate ori s-a întors pe acel teritoriu după ce l-a părăsit.
2.
Când încadrarea juridică dată infracțiunii se modifică în cursul procesului, persoana extrădată va fi urmărită penal, judecată sau condamnată doar în cazul în care infracțiunea, prin noua sa încadrare juridică, conține elementele unei infracțiuni care permite extrădarea.
3.
Persoana nu va fi reextrădată, fără consimțământul părții solicitate, într-un stat terț pentru o infracțiune săvârșită înainte de predarea sa pe teritoriul părții solicitante.
Articolul 16
Tranzit
1.
Când una dintre părțile prezentului tratat se pregătește să efectueze preluarea unei persoane conform unei extrădări convenite cu terțe state, prin teritoriul celeilalte părți, cererea de tranzit este transmisă respectivei părți, prin intermediul autorității centrale sau prin canale diplomatice.
2.
Autorizația de tranzit va fi considerată acordată dacă, în termen de 7 (șapte) zile calendaristice de la primirea respectivei cereri, partea solicitată nu refuză în mod expres acest lucru.
3.
Autorizația de tranzit nu este necesară atunci când pentru preluarea persoanei se folosesc mijloace de transport aerian care nu au prevăzută aterizarea pe teritoriul statului de tranzit.
Articolul 17
Limbile utilizate
Cererea de extrădare și documentele anexe vor fi însoțite de traduceri în limba părții solicitate.
Articolul 18
Cheltuieli
1.
Partea solicitată va suporta cheltuielile care au avut loc pe teritoriul său în vederea extrădării către partea solicitantă.
2.
Partea solicitantă va suporta costurile asociate cu transportul persoanei extrădate.
Articolul 19
Relația cu alte tratate internaționale
Prezentul tratat nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților stabilite în alte tratate internaționale la care acestea sunt parte.
Articolul 20
Consultări și soluționarea divergențelor
1.
Părțile se vor consulta reciproc cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor prezentului tratat.
2.
Divergențele apărute în legătură cu interpretarea și aplicarea prezentului tratat vor fi soluționate prin negocieri diplomatice directe.
Articolul 21
Dispoziții finale
1.
Prezentul tratat se încheie pe o perioada nedeterminată, va fi supus ratificării și va intra în vigoare după 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data schimbului instrumentelor de ratificare.
2.
Prezentul tratat poate fi modificat prin acordul părților, modificările intrând în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la
paragraful 1 .
3.
Oricare dintre părți poate denunța prezentul tratat prin transmiterea unei notificări în acest sens celeilalte părți. Denunțarea își produce efectele în termen de 6 (șase) luni de la primirea notificării de denunțare.
4.
Denunțarea prezentului tratat nu va afecta valabilitatea unei cereri formulate anterior ieșirii din vigoare a acestuia.
5.
Prezentul tratat se aplică, de asemenea, infracțiunilor săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare.
Încheiat la New York în 22 septembrie 2017, în două exemplare originale, în limbile română și spaniolă, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru România,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Pentru Republica Argentina,
Jorge Marcelo Faurie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.