HG nr. 934/2018
privind aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfășurării și finanțării, în anul 2018, a paradei militare naționale prilejuite de data de 1 Decembrie - Ziua Națională a României
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 136/2014
pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României - 1 Decembrie și al
art. 4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001
privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
În scopul participării la parada militară națională organizată în anul 2018, cu ocazia Zilei Naționale a României, în condițiile legii, prin derogare de la prevederile
cap. II pct. 2 din Normele
privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 , se aprobă invitarea în România de către Ministerul Apărării Naționale a unui număr de cel mult 600 de persoane, care vor face parte din detașamentele armatelor statelor membre NATO și partenere.
Se aprobă normativele de cheltuieli aferente organizării unor activități în cadrul acțiunii prevăzute la
alin. (1) , potrivit
anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 29 noiembrie 2018. Nr. 934.
Anexa NORMATIVE CHELTUIELI
aferente organizării unor activități de protocol în cadrul paradei militare naționale
prilejuite de data de 1 Decembrie - Ziua Națională a României
Limite maxime de cheltuieli pentru personalul detașamentelor armatelor statelor membre NATO și partenere invitate să participe la parada militară națională din 1 Decembrie 2018, precum și pentru personalul român însoțitor al acestora
Nr.
crt.
Tip cheltuială*)
*) Pentru celelalte tipuri de cheltuieli se aplică dispozițiile legale în vigoare.
Limită maximă
1.
Organizare vizite obiective turistice
135 lei/persoană
NOTĂ: Cazarea, asistența medicală de urgență și transportul personalului străin se asigură prin grija Ministerului Apărării Naționale, cu mijloacele proprii.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.