Legea nr. 275/2018
privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- OG nr. 15/2017 23 august 2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și…
Înlocuiește prevederi din 1
- Legea nr. 755/2001 27 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea act…
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Se aprobă
Ordonanța Guvernului nr. 15 din 23 august 2017
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 58/1998
privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, adoptată în temeiul
art. 1 pct. VII.1 din Legea nr. 161/2017
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 24 august 2017, cu următoarele modificări și completări:
1.
La
articolul unic punctul 1 ,
litera r) a articolului 2
se modifică și va avea următorul cuprins:
r)
organizație de management al destinației - persoană juridică, care realizează politica de dezvoltare turistică a destinației, inclusiv politica de marketing a destinației, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
2.
La
articolul unic, după punctul 1
se introduc două noi puncte, punctele 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:
1^1.
La
articolul 2, după litera s)
se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins:
t)
zonă turistică a unității administrativ-teritoriale - areal turistic, stabilit în scopul promovării destinației turistice prin hotărâre a consiliului local/consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București în cadrul jurisdicției sale, care concentrează o varietate de resurse și servicii turistice.
1^2.
După capitolul I
se introduce un nou capitol, capitolul I^1, cuprinzând articolele 2^2-2^4, cu următorul cuprins:
Capitolul I^1 Organizația de management al destinației
Articolul 2^2
Organizația de management al destinației este asociație de utilitate publică, prin derogare de la prevederile
cap. VI din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare, care reglementează recunoașterea unei asociații sau fundații ca fiind de utilitate publică.
Articolul 2^3
Organizația de management al destinației se constituie ca asociație în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare.
Organizația de management al destinației se înființează prin asocierea autorității publice locale din componența destinației cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, respectiv:
a)
membri din cadrul destinației ai confederațiilor/federațiilor patronale reprezentative, cu activități în domeniul turismului;
b)
organizații patronale;
c)
angajatori din cadrul destinației turistice.
Pot adera la organizația de management al destinației în calitate de membru asociat, cu rol consultativ, și alte entități relevante, cum ar fi: asociații de promovare, asociații profesionale, administratori ai ariilor protejate, reprezentanți din mediul academic, din instituțiile de cercetare-dezvoltare, școli de formare profesională în turism, camere de comerț și industrie și alte asemenea entități care funcționează potrivit legii pe teritoriul destinației turistice.
Articolul 2^4
Deciziile membrilor, plătitori ai taxei pentru promovare turistică, în vederea îndeplinirii obiectivelor organizației de management al destinației turistice, sunt luate prin vot, proporțional cu cuantumul taxei pentru promovare turistică stabilite și plătite conform
art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie a anului precedent. Votul acestor membri se exprimă în adunarea generală conform deciziei luate.
3.
La
articolul unic punctul 4 ,
litera h) a articolului 20
se modifică și va avea următorul cuprins:
h)
asocierea în scopul înființării organizațiilor de management al destinației, cu obligația de a-și asigura o reprezentativitate de cel puțin 50%;
4.
La
articolul unic, după punctul 4
se introduc trei noi puncte, punctele 4^1-4^3, cu următorul cuprins:
4^1.
La
articolul 20, după litera h)
se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
i)
să asigure sursele de finanțare necesare funcționării organizației de management al destinației, din taxele speciale instituite în temeiul prevederilor
art. 484 din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și/sau din alte sume colectate în scopul promovării și dezvoltării turismului.
4^2.
La
articolul 22, după alineatul (2)
se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3)
Normativele de cheltuieli pentru acțiunile din Programul multianual de marketing și promovare turistică și Programul multianual de dezvoltare a destinațiilor, formelor și produselor turistice se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Turismului.
4^3.
După articolul 22
se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:
Articolul 22^1
Activitatea de promovare a României ca destinație turistică se realizează prin implementarea strategiei de marketing, elaborată de autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului. La elaborarea strategiei de marketing, autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului are obligația de a consulta Consiliul Consultativ al Turismului.
Activitatea de promovare a destinațiilor turistice se realizează prin implementarea strategiilor de marketing al destinației, elaborate de organizația de management al destinației.
Documentele strategice menționate la alin. (2) se supun aprobării autorității publice locale competente.
5.
La
articolul unic punctul 6 ,
alineatele (2)
și
(7) ale articolului 39^1
se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2)
Posturile aferente funcțiilor de atașat de turism pot fi ocupate, prin concurs sau examen, potrivit legii.
..............................................................................................
(7)
Personalul prevăzut la alin. (1) este supus autorității șefului misiunii diplomatice din care face parte și acționează sub îndrumarea acestuia pentru îndeplinirea atribuțiilor aferente domeniilor specifice de activitate stabilite de autoritatea trimițătoare, având obligația să raporteze pe un calendar stabilit modul de îndeplinire a scopului și rezultatele activității sale pe perioada exercitații funcției.
Articolul II
În tot cuprinsul
Ordonanței Guvernului nr. 58/1998
privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 755/2001 , cu modificările și completările ulterioare, sintagma „Autoritatea Națională pentru Turism“ se înlocuiește cu sintagma „Ministerul Turismului“, iar sintagma „ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism“ se înlocuiește cu sintagma „ordinul ministrului turismului“.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 23 noiembrie 2018. Nr. 275.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.