Decretul nr. 951/2018
privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, semnat la München la 18 februarie 2017
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 77 alin. (1)
și ale
art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată ,
Președintele României
d e c r e t e a z ă:
Articol unic
Se promulgă
Legea
pentru ratificarea
Acordului de cooperare
privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, semnat la München, la 18 februarie 2017, și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS București, 22 noiembrie 2018. Nr. 951.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.