Hotărâre · Parlamentul

Hotărârea nr. 40/2018

pentru aprobarea de către Parlament a extinderii ariei de dislocare a forțelor care participă în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/DAESH și pe teritoriul Statului Qatar

prezumat în vigoare

Data actului
17 decembrie 2018
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 2.146 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere scrisoarea Președintelui României adresată celor două Camere ale Parlamentului,

în temeiul prevederilor

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011

privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Se aprobă extinderea ariei de dislocare a forțelor care participă în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/DAESH și pe teritoriul Statului Qatar, în următoarele condiții:

a)

în funcție de cerințele operaționale și evoluția misiunilor specifice, reconfigurarea contribuției naționale se va efectua cu aprobarea ministrului apărării naționale, respectiv a ministrului afacerilor interne, în limitele efectivelor maxime prevăzute și aprobate;

b)

Ministerul Apărării Naționale va încheia memorandumuri de înțelegere cu partenerul american și cu alte state membre ale Coaliției Internaționale anti-ISIL/DAESH, care își exprimă dorința de a sprijini forțele române în teatrele de operații;

c)

personalul participant la operații în afara statului național în anul 2019 va avea în dotare tehnică și armamentul necesar îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar fondurile financiare vor fi asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2019.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 17 decembrie 2018, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
București, 17 decembrie 2018.
Nr. 40.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.