Legea nr. 327/2003
privind Ordinul Mihai Viteazul
prezumat în vigoare
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Ordinul Mihai Viteazul, prevăzut la
art. 9 lit. A pct. I din Legea nr. 29/2000
privind sistemul național de decorații al României, cu modificările ulterioare, face parte din categoria decoratiilor militare de război.
Ordinul Mihai Viteazul este cea mai înaltă decoratie militară de război ce se acordă ofițerilor și unităților militare, pe timp de război sau în misiuni sub jurisdicția unor organisme internaționale la care statul român este parte, pentru fapte de arme sau acțiuni de lupta cu totul excepționale.
Ordinul Mihai Viteazul se poate conferi pe timp de pace unor ofițeri și unități militare care participa la misiuni sub jurisdicția unor organisme internaționale la care statul român este parte, numai în cazuri cu totul excepționale, pentru acțiuni de mare amploare și cu cota de risc ridicat.
Articolul 2
Ordinul Mihai Viteazul cuprinde 3 clase. Ierarhia în ordine descrescătoare este următoarea:
a) clasa I;
b) clasa a II-a;
c) clasa a III-a.
Conferirea Ordinului Mihai Viteazul se face succesiv, începând în mod obligatoriu cu clasa a III-a.
Articolul 3
Ordinul Mihai Viteazul clasa I este cea mai înaltă decoratie militară care se poate conferi pe timp de război.
Articolul 4
Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a este asimilat în ierarhie cu gradul de Mare Ofițer al Ordinului Serviciul Credincios de război, în conformitate cu
art. 32 pct. I.5 din Legea nr. 29/2000 .
Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a este asimilat în ierarhie cu gradul de Comandor al Ordinului Steaua României de război, în conformitate cu
art. 32 pct. I.7 din Legea nr. 29/2000 .
Articolul 5
Ordinul Mihai Viteazul se poate conferi nelimitat.
Articolul 6
Ordinul Mihai Viteazul se prezintă sub trei forme cu valoare ierarhica egala: însemnul ordinului, bareta pentru ofițeri și rozeta pentru ținuta civilă.
Însemnul Ordinului Mihai Viteazul este o cruce treflata cu brate egale, confectionata din argint aurit, emailata albastru închis, având aplicată în centru, avers, o acvila.
Uniforma Ordinului Mihai Viteazul se compune din pelerina și caciula sau cascheta. Pelerina este confectionata din postav alb. Pe partea stanga a pelerinei, în dreptul inimii, se aplică crucea ordinului.
Articolul 7
Regulamentul privind descrierea și modul de acordare a Ordinului Mihai Viteazul, pentru fiecare clasa, precum și modelul desenat al ordinului și uniformei sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege.
Articolul 8
Ordinul Mihai Viteazul se conferă de Președintele României, prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale făcute, potrivit
art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000 , de către ministrul apărării naționale.
Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Mihai Viteazul sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu
art. 5 din Legea nr. 29/2000 .
Articolul 9
Atestarea conferirii Ordinului Mihai Viteazul se face printr-un brevet, în conformitate cu
art. 24 din Legea nr. 29/2000 .
Brevetele pentru Ordinul Mihai Viteazul sunt semnate autograf de Președintele României și contrasemnate de ministrul apărării naționale și de cancelarul ordinelor, în conformitate cu
art. 27 din Legea nr. 29/2000 .
Articolul 10
Membrii Ordinului Mihai Viteazul, indiferent de clasa pe care o au, sunt numiți "Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul".
Ofițerii în retragere care au fost decorati cu Ordinul Mihai Viteazul în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945, își păstrează și pot purta însemnele originale ale respectivei decorații și se bucura de toate onorurile prevăzute prin prezenta lege și de drepturile materiale prevăzute în
privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată.
Președintele activ al Ordinului Mihai Viteazul este ofițerul cel mai mare în grad și clasa, fiind confirmat în aceasta funcție de Președintele României.
Articolul 11
Ziua Ordinului Mihai Viteazul se sarbatoreste la data de 8 noiembrie, Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail și Gavril, printr-un ceremonial conform
art. 49 din Legea nr. 29/2000 .
Articolul 12
În cazul decesului unui Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, familia va înștiința Cancelaria Ordinelor, autoritățile locale și organul militar teritorial, în vederea sprijinirii organizării funeraliilor, în conformitate cu
art. 51 din Legea nr. 29/2000 .
Articolul 13
Calitatea de membru al Ordinului Mihai Viteazul se poate pierde, pentru ofițerii români, numai în cazul condamnării pentru trădare în timp de război, în conformitate cu
art. 56 din Legea nr. 29/2000 .
Ofițerii străini decorati cu Ordinul Mihai Viteazul pierd calitatea de membru al ordinului doar în cazul condamnării pentru trădare în timp de război față de țara lor, hotărârile luându-se în conformitate cu legea română.
Articolul 14
Retragerea decoratiilor se face prin decret semnat de Președintele României, la propunerea Cancelariei Ordinelor, cu aplicarea prevederilor
art. 59 din Legea nr. 29/2000 .
Articolul 15
Sumele necesare confectionarii însemnelor, baretelor, rozetelor, brevetelor, cutiilor decoratiilor, pelerinelor și caciulilor uniformei Ordinului Mihai Viteazul vor fi asigurate din bugetul aprobat anual Administrației Prezidențiale.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 27 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA București, 8 iulie 2003. Nr. 327.
Anexa 1 REGULAMENT 08/07/2003
Anexa 2 Modelul desenat
al Ordinului Mihai Viteazul Clasa a III-a Ordinul Mihai Viteazul Clasa a II-a Ordinul Mihai Viteazul Clasa I Ordinul Mihai Viteazul Portul uniformei ordinului ────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.