HG nr. 857/2003
privind transmiterea unui imobil din proprietatea publică a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 10 alin. (2) și al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea imobilului - teren, situat în municipiul București, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea publică a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se realizează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, la valoarea de inventar a bunului de la data transmiterii.
Articolul 3
Patrimoniul Agenției Domeniilor Statului se diminuează cu valoarea de inventar a bunului de la data transmiterii, iar patrimoniul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București se majorează, în mod corespunzător, cu aceeași valoare.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ────────────── Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, Ilie Sarbu Ministrul administrației și internelor, Ioan Rus Ministru delegat pentru administrația publică, Gabriel Oprea Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 17 iulie 2003. Nr. 857.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a terenului care trece din proprietatea publică a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București Locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului Teritoriul municipiului București, județul Ilfov Agenția Domeniilor Statului, Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Băneasa - București Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București Parcela 703 = 0,1 ha Parcela 704 = 2,59 ha Tarlaua 705 = 3,31 ha Suprafața totală = 6,0 ha Vecinătăți: DN1, Selgross și Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Băneasa - București ─────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.