Decizia nr. 32/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256, raportat la art. 25 alin. (3), coroborat cu art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Kaufland România S.C.S. din București, Societatea "Monolit Lake Residence" - S.R.L. din București și Societatea "High Valley Investiții" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.588/303/2011 (2.934/2014) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 991 D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vederea cererea de amânare formulată în vederea angajării unui apărător, de către Societatea Clubul Sportiv Rapid din București, potrivit art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborat cu

art. 14 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27 ianuarie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 22 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.588/303/2011 (2.934/2014), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 256, raportat la art. 25 alin. (3), coroborat cu art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Kaufland România S.C.S. din București, Societatea "Monolit Lake Residence" - S.R.L. din București și Societatea "High Valley Investiții" - S.R.L. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe penale de condamnare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cele de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu în formă calificată, prevăzute la art. 248 și 248^^1 din Codul penal din 1969.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, conform textelor criticate, prin anularea unor titluri de proprietate dobândite de terți de bună-credință, are ca efect încălcarea dreptului de proprietate al acestor persoane. Se arată, totodată, că un astfel de dobânditor subsecvent, care este introdus în procesul penal în etapa judecății în primă instanță, poate ataca cu apel sentința care îi încalcă drepturile legitime, conform art. 409 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în timp ce un dobânditor subsecvent introdus în cauză în apel nu are acest drept, fiindu-i, astfel, încălcat accesul liber la justiție și dreptul la apărare. În acest sens se face trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 ianuarie 1970, pronunțată în Cauza Delcourt împotriva Belgiei, prin care instanța europeană a stabilit că nu există o obligație a statelor semnatare de a reglementa proceduri de apel sau de recurs, prevăzută de Convenție, dar că, în măsura în care astfel de drepturi procesuale sunt reglementate la nivel național, acestora le sunt aplicabile prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție. Se susține că accesul liber la justiție și dreptul la apărare nu au în vedere doar etapa procesuală a judecății în primă instanță, ci și fazele ulterioare ale procesului penal, inclusiv exercitarea căilor de atac. Se mai arată că este evident că, dacă dobânditorul subsecvent al bunului ce face obiectul procedurii restabilirii situației anterioare este împiedicat în a formula o cale ordinară de atac, ca urmare a introducerii sale în cauză direct în faza apelului, acesta nu își poate valorifica dreptul la apărare în fața unei alte instanțe. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 129 din Constituție, se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 482 din 9 noiembrie 2004 , prin care instanța de contencios constituțional a statuat că faptul că norma constituțională anterior referită asigură folosirea căilor de atac în condițiile legii nu semnifică posibilitatea de a înlătura sau de a restrânge prin lege drepturi sau libertăți expres prevăzute în Legea fundamentală, precum și la

Decizia Curții Constituționale nr. 967 din 20 noiembrie 2012 , prin care s-a reținut că semnificația sintagmei "în condițiile legii" din cuprinsul art. 129 din Constituție se referă la condițiile procedurale de exercitare a căilor de atac și nu la imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează fondul cauzelor. Se arată că dobânditorul subsecvent introdus în cauză în faza apelului nu beneficiază de dublul grad de jurisdicție. Se susține, totodată, că suprimarea dreptului acestuia de a formula apel are ca efect discriminarea sa în raport cu dobânditorul subsecvent introdus în cauză în primă instanță, care beneficiază de această posibilitate legală. Pentru același motiv se susține încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, conform căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, și a dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Nu în ultimul rând, autoarele compară textele criticate cu dispozițiile procesual civile similare, respectiv cu art. 466 din Codul de procedură civilă.

5. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele criticate necontravenind dispozițiilor constituționale invocate de autoarele excepției. Se arată că, la fel ca și restituirea bunurilor, și restabilirea situației anterioare reprezintă un mod de reparare în natură a pagubelor provocate prin infracțiune. Se observă că, prin

deciziile nr. 614 din 26 iunie 2007 , nr. 133 din 1 februarie 2011 și nr. 82 din 18 februarie 2014, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor similare, ce reglementau restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii în cuprinsul Codului de procedură penală din 1968. Se mai arată că majoritatea criticilor formulate în prezenta cauză vizează interpretarea și aplicarea legii, atribuție a instanței de judecată. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 402 din 7 octombrie 2004

și nr. 82 din 18 februarie 2014. Se observă, totodată, că examinarea constituționalității unui text de lege nu are în vedere compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce rezultă din această comparație la dispoziții sau principii ale Constituției. În acest din urmă sens se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 495 din 16 noiembrie 2004

și nr. 743 din 26 octombrie 2006.

6. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 25 alin. (3): "Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.";

- Art. 256: "Instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.";

- Art. 397 alin. (3): "De asemenea, instanța se pronunță prin hotărâre și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 255 și 256.";

- Art. 422: "Instanța, deliberând asupra apelului, face, atunci când este cazul, aplicarea dispozițiilor privitoare la reluarea dezbaterilor și a celor privind rezolvarea acțiunii civile, măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare și orice alte aspecte de care depinde soluționarea completă a apelului. De asemenea, instanța de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanță a dispozițiilor privitoare la deducerea duratei reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale și adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel.".

10. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 cu privire la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiției și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși dispozițiile legale criticate nu au mai format obiectul controlului de constituționalitate, soluția legislativă cuprinsă în acestea, care se regăsește la art. 14 și art. 348 din Codul de procedură penală din 1968, au fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici asemănătoare, prin

Decizia nr. 614 din 26 iunie 2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. a) și ale art. 348 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 21 august 2007, și

Decizia nr. 743 din 26 octombrie 2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14, art. 346 alin. 1 și art. 348 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 27 noiembrie 2006, decizii prin care a respins excepțiile astfel invocate.

12. Cu aceste prilejuri, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate, ci, dimpotrivă, dau expresie dreptului părților la un proces echitabil, prin asigurarea posibilității persoanei vătămate prin săvârșirea unei infracțiuni de a obține, în cadrul aceluiași proces, repararea pagubei suferite. De asemenea, Curtea a reținut că obligația de despăgubire, instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, este o garanție legală a dreptului de proprietate, în lipsa căreia averea unei persoane, ce constituie obiectul acestui drept, ar fi la discreția oricui, ceea ce înseamnă însăși negarea dreptului respectiv. În plus, Curtea a constatat că partea vătămată are posibilitatea de a opta, în vederea valorificării pretențiilor sale civile, între exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal și exercitarea acesteia în afara procesului penal, la instanța civilă, astfel încât nu se poate susține încălcarea, prin textele de lege criticate, a dreptului acesteia la un proces echitabil. Așa fiind, Curtea a constatat că restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, de către instanța de judecată, în cursul judecății, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă, desființarea totală sau parțială a unui înscris sau prin restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare nu este de natură a încălca prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (1) și (2), invocate de autorii excepției.

13. Având în vedere similitudinea prevederilor art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală cu dispozițiile legale analizate prin deciziile anterior referite, Curtea constată că atât considerentele, cât și soluțiile acestora sunt valabile și în prezenta cauză.

14. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 și art. 129 din Constituție, sub aspectul lipsei unei căi de atac pe care persoana introdusă în cauză în faza apelului să o poată formula împotriva hotărârii pronunțate în apel și prin care instanța se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restituirea bunurilor și la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, Curtea reține că asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală este obligatorie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale doar în procedurile ce au ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului. Or, prevederile art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală reglementează aspecte ce vizează modul de rezolvare a laturii civile a cauzei, respectiv restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Cu privire la astfel de norme procesual penale, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că dispozițiile constituționale ale art. 21 nu presupun accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată, reținând, totodată, că acesta este și sensul prevederilor art. 129 din Constituție care fac referire la condițiile legii atunci când reglementează cu privire la folosirea căilor de atac (a se vedea

Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014). Mai mult, autoarele excepției au dreptul de a-și apăra interesele procesuale, prin solicitarea plății despăgubirilor cuvenite care urmare a desființării contractelor încheiate, conform art. 1254 din Codul civil.

15. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea, reglementând cu privire la caracterul unic, imparțial și egal al justiției, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, de vreme ce criticile nu vizează afectarea garanțiilor specifice de care instanțele judecătorești se bucură în temeiul textului constituțional antereferit.

16. În ceea ce privește încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că discriminarea semnifică reglementarea unui regim juridic diferit pentru persoane aflate în situații similare. Însă, din perspectiva prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea reține că persoanele introduse în cauzele penale în faza judecății în fond se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanelor introduse în procesul penal în faza apelului, aspect ce justifică instituirea eo ipso de către legiuitor a unui regim juridic diferit cu privire la posibilitatea valorificării de către acestea a pretențiilor civile.

17. În acest sens, Curtea constată că textele criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție.

18. Având în vedere că textele criticate nu afectează niciunul din drepturile fundamentale invocate de autoarele excepției, Curtea reține că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

19. Referitor la comparația făcută de autoarele excepției între dispozițiile criticate și prevederile art. 466 din Codul de procedură civilă, care prevăd, la alin. (2), că sunt supuse apelului și hotărârile date în ultimă instanță dacă, potrivit legii, instanța nu putea să judece decât în primă instanță, Curtea constată faptul că instanța de contencios constituțional a statuat, în jurisprudența sa, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. S-a reținut că, procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Cu atât mai mult, examinarea constituționalității unor texte de lege nu se poate realiza prin compararea normelor ce reglementează procedura de judecată în materie civilă și procedura de judecată în materie penală, astfel cum se solicită în motivarea excepției de neconstituționalitate (a se vedea

Decizia nr. 743 din 26 octombrie 2006 , precitată și

Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005).

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Kaufland România - S.C.S. din București, Societatea "Monolit Lake Residence" - S.R.L. din București și Societatea "High Valley Investiții" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.588/303/2011 (2.934/2014) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 25 alin. (3), art. 256, art. 397 alin. (3) și art. 422 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 27 ianuarie 2016.