Decizia nr. 54/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanților membri de sindicat Anișoara Sfitlic Maxim și Viorica Rus, în Dosarul nr. 3/83/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.133D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3/83/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanților membri de sindicat Anișoara Sfitlic Maxim și Viorica Rus, în cadrul soluționării unor cauze având ca obiect acordarea de drepturi bănești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului de proprietate, garantat și ocrotit de dispozițiile constituționale și de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în același sens fiind

Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Așadar, prin neacordarea efectivă, după data de 1 octombrie 2008, a drepturilor conferite de

Legea nr. 221/2008

a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dacă s-ar admite teza potrivit căreia dreptul de acordare a unui bun se prescrie în termen de 3 ani, s-ar ajunge la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ceea ce ar însemna că reglementarea legală este, în anumite circumstanțe, iluzorie și ipotetică. În final, susține că dispozițiile de lege criticate, care instituie prescripția drepturilor salariale, contravin și celor ale art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, și că orice fel de renunțare, inclusiv cea tacită, care și-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.

6. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 9.075 din 17 august 2015, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.681 din 20 august 2015, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se referă în acest sens și la jurisprudența Curții Constituționale privitoare la constituționalitatea instituirii unor termene de prescripție, respectiv

deciziile nr. 296/2003 ,

nr. 216/2007 ,

nr. 251/2008

și

nr. 648/2010 .

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Având în vedere obiectul cauzei în cadrul căreia s-a formulat excepția de neconstituționalitate, se constată că, în realitate, criticile autorului excepției vizează doar ipoteza prevăzută de art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, potrivit cărora:

- Art. 171 alin. (1): "(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

- Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]."

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate au fost invocate dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, respectiv garantarea și ocrotirea proprietății private, indiferent de titular. Se invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale și condițiile lipsirii de proprietate.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu,

Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016, și

Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015.

14. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de "bun" și "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (a se vedea

Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015 , paragraful 21).

15. Curtea a mai reținut că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe cale silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție. În consecință, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la

art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015 , paragraful 15).

16. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin și celor ale

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunță doar asupra conformității textelor de lege criticate cu prevederile și principiile constituționale, iar nu și asupra conformității dintre mai multe texte de lege (a se vedea

Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015 , paragraful 17).

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanților membri de sindicat Anișoara Sfitlic Maxim și Viorica Rus, în Dosarul nr. 3/83/2015 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constată că prevederile art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2016.