Decizia nr. 14/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Simina Popescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 9/1998
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
Legii nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Elena Chitca în Dosarul nr. 63/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului nr. 851D/2015 al Curții Constituționale.
2. La apelul nominal răspunde avocatul Dumitru Popovici, în calitate de reprezentant al autorului excepției, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, potrivit Încheierii de ședință din 26 noiembrie 2015, Curtea, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a doua și
art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în temeiul
art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
și art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a dispus redeschiderea dezbaterilor în cauză la data de 19 ianuarie 2016.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Precizează că prevederile de lege criticate au caracter retroactiv, deoarece se aplică și în cazul proceselor aflate în curs de judecată la momentul intrării în vigoare a legii și încalcă principiul securității juridice, în condițiile în care se impune o reeșalonare a plății despăgubirilor, pentru situațiile în care, nici până în prezent, despăgubirile acordate nu au fost achitate, deși cererea autorului excepției, depusă în anul 1998, a fost soluționată în anul 2003 și validată în anul 2009. De asemenea arată că beneficiarul unui titlu de despăgubiri, scadent, nu mai poate apela la forța coercitivă a statului, de vreme ce
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014
dispune suspendarea procedurilor de executare silită. Se încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același timp, dispozițiile
art. 10 din Legea nr. 164/2014 , instituind un nou termen de 5 ani pentru plata despăgubirilor, reprezintă, în realitate, o reeșalonare disproporționată, excesivă a plății sumelor stabilite, mai ales în cazul persoanelor în vârstă, pentru care realizarea efectivă a dreptului devine incertă. Se creează, totodată, discriminări în raport cu persoanele care au avut șansa de a încasa despăgubirile în termenul prevăzut de
Legea nr. 9/1998 . Depune note scrise.
5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care susține că actul normativ criticat, prin măsurile pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 9/1998
și al
Legii nr. 290/2003 , se aplică fără discriminare tuturor persoanelor vizate, iar reglementarea unui nou sistem de plată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri nu este de natură să încalce normele fundamentale invocate. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 855 și nr. 865, ambele din 10 decembrie 2015.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6. Prin Încheierea din 20 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 63/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 9/1998
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
Legii nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Elena Chitca într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că modificarea intempestivă, la scurte intervale de timp, a normelor care reglementează regimul juridic al acordării despăgubirilor acordate cetățenilor în temeiul
Legii nr. 9/1998
este de natură să afecteze drepturile acestora și nu asigură egalitatea de tratament a beneficiarilor care urmează să primească drepturile stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene în raport cu persoanele care deja au beneficiat de aceste despăgubiri. Astfel, dispozițiile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
sunt neconstituționale în măsura în care se aplică cererilor pentru care deja există emise titluri de plată exigibile, celor pentru care s-a început executarea silită, precum și celor pentru care există, pe rolul instanțelor judecătorești, acțiuni în instanță privind soluționarea cererilor și/sau emiterea titlurilor de plată, caz în care acestea sunt supuse prevederilor legii în vigoare la momentul învestirii instanțelor judecătorești. În același timp, prin prevederile legale criticate se creează o situație care pune în discuție chiar garanția liberului acces la justiție, de vreme ce o executare silită începută anterior publicării
Legii nr. 164/2014
poate fi suspendată numai pentru faptul că, prin această lege, se instituie alte termene de exigibilitate a titlului executoriu. Se mai arată că dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești trebuie soluționate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul nașterii raportului juridic. Or, normele criticate din
Legea nr. 164/2014
nesocotesc dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cu consecințe directe în sensul afectării dreptului de proprietate privată. De asemenea, prevederile legale criticate care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul înregistrării cererilor de chemare în judecată încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii. Totodată, se arată că executarea silită constituie un drept al petentului, drept născut înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 . Or, dispozițiile care instituie noile termene de soluționare a cererilor formulate potrivit
Legii nr. 9/1998
și care se aplică cauzelor în materia acordării despăgubirilor aflate pe rolul instanțelor nu fac decât să stabilească o condiție de exercitare a accesului la justiție, care, la momentul introducerii cererii, nu exista. De asemenea, aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de legea criticată are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești și obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiției la suportarea unei sarcini suplimentare față de cunoscuta inactivitate a autorităților publice.
8. Judecătoria Sectorului 1 București consideră că, având în vedere speța dedusă judecății, excepția de neconstituționalitate este întemeiată, raportat la conținutul dispozițiilor art. 16, art. 20 și art. 53 din Constituție. Astfel, o dispoziție legală prin care se suspendă cursul judecății sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate sau la anumite titluri executorii este neconstituțională. Pe de altă parte, raportat la datele speței deduse judecății, autoritatea statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica amânarea executării unui titlu executoriu emis în anul 2003. De altfel, nu s-au justificat și dovedit circumstanțele speciale, fiind astfel afectat(ă) chiar regula/principiul executării într-un termen rezonabil. Or, această întârziere aduce atingere substanței însuși dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 29 iulie 2008, pronunțată în Cauza Ocneanu împotriva României, și Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României.
9. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
sunt constituționale, acestea fiind aplicabile tuturor celor prevăzuți de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare și având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speță,
Legea nr. 164/2014 ) nu face altceva decât să refuze supraviețuirea anumitor dispoziții din legea veche ( Legea nr. 9/1998 ), cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptățite, și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării sale în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare. Ca atare, intervenția unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înțeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 9/1998
și al
Legii nr. 290/2003 , nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
11. De asemenea invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013
și arată că normele de lege criticate, prin care s-a dispus eșalonarea plății despăgubirilor, precum și suspendarea oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile prevăzute în titlurile de plată emise în condițiile
Legii nr. 164/2014 , nu sunt de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate. Atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanței judecătorești nu este suprimat, nu este neconstituțională opțiunea legiuitorului de a reglementa în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul
Legii nr. 9/1998 , și anume în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătorești. Noile dispoziții conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranșe, în mod diferit față de cel stabilit în temeiul vechii legi, însă această măsură este justificată și de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepției și de partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 9/1998
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
Legii nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul cuprins:
- Art. 3 alin. (2): "Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.";
- Art. 10 alin. (1): "Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.";
- Art. 11 alin. (1) și (3): "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. [...]
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)."
15. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
16. De asemenea sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 14 - Interzicerea discriminării, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta privind interzicerea discriminării.
17. Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 3 alin. (2) și
art. 10 din Legea nr. 164/2014
au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin
Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 *), nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii, instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a reținut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile art. 3 alin. (2) și
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu,
deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016.
──────────
18. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , respectiv 18 decembrie 2014.
19. Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 3 alin. (2) și
art. 10 din Legea nr. 164/2014 , formulată, din perspectiva eșalonării plății despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituție, Curtea a reținut că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanță cu considerentele consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens,
Decizia Curții Constituționale nr. 602 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).
20. Curtea a constatat că prevederile
art. 10 din Legea nr. 164/2014
îndeplinesc aceste condiții, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eșalonarea plății, precum și obligația de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, așadar, de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptățită nu suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.
21. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la
Legea nr. 164/2014 , Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât și din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eșalonarea plății despăgubirilor acordate potrivit
Legii nr. 290/2003
și
Legii nr. 9/1998 .
22. În ceea ce privește constituționalitatea eșalonării plății unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013,
Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, și
Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eșalonarea, pe o durată de 5 ani, a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituționale. De asemenea, prin
Decizia nr. 190 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.
23. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că eșalonarea pe o perioadă de 5 ani a plății sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității, urmărește principiile stabilite în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esența dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul
Legii nr. 9/1998
și al
Legii nr. 290/2003 . Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituțională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și libertăților lor fundamentale.
24. De asemenea, referitor la invocarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014
nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 , mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
26. Distinct de acestea, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a soluției legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012 , citată mai sus, și
Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015), reține că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetățenilor români siliți să își abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaționale, în contextul în care în prezent sunt declanșate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcționarea instituțiilor publice cu atribuții în materie și care duc la soluționarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenție în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plății în ordine cronologică a despăgubirilor și plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condițiile în care acesta este preocupat de menținerea echilibrului bugetar.
27. În fine, Curtea constată că invocarea dispozițiilor art. 53 din Constituție nu are relevanță pentru soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Chitca în Dosarul nr. 63/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) și
art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 9/1998
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
Legii nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2016.

──────────
*)
Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015