Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 899/2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

prezumat în vigoare

Data actului
17 decembrie 2015
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 211 din 22 martie 2016
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 14.876 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 195/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind circulația pe drumurile publice

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 106 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Teodor (Tudor) Veliu în Dosarul nr. 44.570/212/2014 al Judecătoriei Constanța - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.159D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece rațiunea reglementării criticate constă în preîntâmpinarea unei stări de pericol pe care o prezintă o persoană căreia i s-a suspendat permisul de conducere și care nu se prezintă la examenul pentru verificarea cunoștințelor sau nu promovează acest examen. Ca atare situația acesteia este diferită de cea a persoanei care se prezintă la examenul de verificare a cunoștințelor și îl promovează și deci nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție. Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece dreptul legal de a conduce un autoturism nu este un drept de rang constituțional. În sfârșit, apreciază că nu sunt afectate nici dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție, deoarece rațiunea reglementării este una preventivă, și nu punitivă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 12 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 44.570/212/2014, Judecătoria Constanța - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 106 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Teodor (Tudor) Veliu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece în condițiile în care doi cetățeni săvârșesc aceeași contravenție, fiindu-le aplicată aceeași sancțiune complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, cel care va promova testul de verificare a cunoștințelor (în interiorul celor 90 de zile) va suporta consecința faptei sale (aceea de a conduce sub influența băuturilor alcoolice) numai pentru cele 90 de zile, pe când cel care nu s-a prezentat la examen sau nu a promovat acest examen va fi obligat să suporte o pedeapsă majorată cu 30 de zile pentru aceeași faptă, respectiv de a conduce sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, se aduce atingere existenței dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în condițiile în care acesta este suprimat din rațiuni pseudoeconomice.

6. Se mai invocă și încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție, deoarece nicio pedeapsă nu poate fi aplicată sau stabilită decât în condițiile și în temeiul legii.

7. Judecătoria Constanța - Secția I penală opinează că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu este un drept care să fie consacrat la nivel constituțional și nu ar putea fi inclus în dreptul la liberă circulație, câtă vreme art. 25 din Legea fundamentală se referă la dreptul cetățeanului român de a se deplasa în țară și în străinătate - drept care nu a fost în niciun fel restrâns prin prelungirea cu 30 de zile a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule.

8. Nu poate fi reținută nici o eventuală situație discriminatorie între cei care se prezintă la serviciul poliției rutiere și promovează examenul teoretic și cei care fie nu se prezintă, fie fie se prezintă, dar nu promovează examenul teoretic, deoarece rațiunea prelungirii perioadei de suspendare are în vedere o stare de pericol mai mare pentru siguranța desfășurării circulației pe drumurile publice, iar persoanele care promovează testul teoretic dovedesc chiar în fața autorităților că nu mai reprezintă un pericol pentru circulația pe drumurile publice și că perioada de 90 de zile și-a atins scopul disuasiv și preventiv.

9. În ce privește raportarea la dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (12), instanța consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece "câtă vreme față de contravenient se aplică o sancțiune complementară - suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 30 de zile, legiuitorul folosind termenul de «prelungire» este evident că acestuia i se aplică o nouă sancțiune pentru aceeași faptă, în baza unei conduite ulterioare" - faptul de a nu se prezenta pentru susținerea examenului teoretic sau faptul de a nu promova acel examen.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Astfel, norma supusă controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza expusă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

12. Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție, Avocatul Poporului remarcă că textul de lege criticat este chiar temeiul prelungirii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule și prevede în mod expres și limitativ situațiile în care se aplică. Aceasta este o sancțiune complementară întrebuințată în cazul neîndeplinirii obligației impuse prin alin. (1) al

art. 106 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , și anume promovarea testului pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație, și are drept scop preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

13. Totodată, măsura este deplin justificată de gradul de pericol social al faptelor pentru care este impus testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, și anume: conducerea sub influența băuturilor alcoolice, nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale sau dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 106 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 35 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, care au următorul conținut: "Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se prelungește cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaștere a regulilor de circulație, în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), sau nu se prezintă la serviciul poliției rutiere pentru susținerea verificării cunoașterii regulilor de circulație."

17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalității cetățenilor în fața legii, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei și art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți numai dacă este necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a determinat-o.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Constituție se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Legea fundamentală, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Așa fiind, câtă vreme dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu este un drept fundamental, dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție nu au incidență în cauză.

19. În ce privește raportarea la dispozițiile art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalității cetățenilor în fața legii, Curtea constată că și această critică este neîntemeiată, deoarece nu poate fi pus semnul egalității între persoanele care s-au prezentat și au promovat testul de cunoaștere a regulilor de circulație, pe de o parte, și persoanele care nu s-au prezentat sau care, deși s-au prezentat, nu au promovat acel test, pe de altă parte. O astfel de reglementare își găsește justificare în rațiunea înlăturării stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

20. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 23 alin. (12) din Constituție, Curtea reține că potrivit

art. 95 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , "încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2)", între care se regăsește și cea a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. De altfel, prin

Decizia nr. 331 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 19 mai 2011, Curtea a stabilit că, în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, legiuitorul are îndreptățirea constituțională ca, pe lângă sancțiunea principală, să reglementeze și una sau mai multe sancțiuni complementare, în măsura în care au drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

21. Or, atât reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii împreună cu sancțiunea principală a amenzii a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, cât și prelungirea acestei suspendări cu 30 de zile dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaștere a regulilor de circulație sau nu se prezintă la serviciul poliției rutiere pentru susținerea verificării cunoașterii regulilor de circulație, reprezintă consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia. Așa fiind, o astfel de reglementare asigură ocrotirea valorilor sociale de o însemnătate sporită, precum viața, integritatea fizică și sănătatea participanților la traficul rutier. În plus, în accepțiunea art. 23 alin. (12) din Constituție intră numai sancțiunea contravențională principală, respectiv avertismentul sau amenda, sancțiunea contravențională complementară neputând fi asimilată noțiunii de pedeapsă în sensul constituțional avansat, fiind practic un accesoriu al pedepsei principale [cu privire la sfera de aplicare a

art. 23 alin. (12) din Constituție a se vedea Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009]. De altfel, o reglementare similară se găsește și în Codul penal, care, pe lângă pedepsele principale consacrate de art. 53 (detențiunea pe viață, închisoare și amendă), instituie posibilitatea aplicării unor pedepse accesorii sau complementare.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Teodor (Tudor) Veliu în Dosarul nr. 44.570/212/2014 al Judecătoriei Constanța - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 106 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Constanța - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.