Decizia nr. 872/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Șofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. a) și b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) și (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) și

art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 9.541/118/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 533D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens

Decizia nr. 1.432 din 25 octombrie 2011

și

Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 80CA din 26 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.541/118/2013, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. a) și b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) și (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) și

art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gilmar Belecciu într-o cauză privind soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care s-a respins cererea autorului excepției de neconstituționalitate de anulare și suspendare a executării unor acte administrative fiscale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât contravin principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 alin. (2) din Constituție. Astfel, se arată că obligarea contribuabilului la plata anticipată a unei taxe pentru venituri pe care nu le-a realizat reprezintă o plată nedatorată, cu atât mai mult în situația în care statul pretinde dobânzi și penalități la un venit inexistent în momentul emiterii deciziei.

6. Având în vedere că textele legale criticate au fost modificate atât prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , cât și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , arată că cele două ordonanțe de urgență sunt neconstituționale, fiind emise fără a se evidenția existența unei situații extraordinare, iar elementele cuprinse în nota de fundamentare nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanței de urgență. Totodată, ordonanțele de urgență ale Guvernului modifică o lege organică, iar conținutul acestora încalcă principiul supremației legii și al neamestecului executivului în sistemul constituțional de legiferare. Mai arată că cele două ordonanțe de urgență nu au fost puse în dezbatere publică potrivit

art. 6 din Legea nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică.

7. În ceea ce privește dispozițiile

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

susține că contribuțiile la un sistem de sănătate nu reprezintă taxe și impozite pentru a fi reglementate prin Codul fiscal și impuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

8. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că motivele pe care se întemeiază excepția de neconstituționalitate privesc aplicabilitatea legii și nu o atingere adusă unui principiu constituțional.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate din

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a) și b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) și (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) și

art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

14. În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia a invocat, prin notele scrise, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , precum și ale ordonanței de urgență în ansamblul său, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , ale art. 296^2-296^13,

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și

art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 .

15. Față de solicitarea instanței de a preciza care sunt dispozițiile din cele două ordonanțe de urgență ale Guvernului la care se face referire în cerere și care dispoziții din

Legea nr. 571/2003

sunt considerate neconstituționale, autorul excepției a menționat art. V alin. (1) și (6) și

art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , precum și ordonanța de urgență în ansamblul său,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010

și dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) și c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^2-296^13 și

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 , astfel cum a fost modificată prin cele două ordonanțe de urgență.

16. În urma celor menționate de autorul excepției și consemnate în considerentele deciziei, instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională prin dispozitivul acesteia cu dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a) și b), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^21 alin. (1) lit. d), art. 296^22 alin. (1) și (2), art. 296^24 alin. (1)-(4) și

art. 296^25 alin. (1)-(6) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

17. Examinând, însă, excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată și precizată de autorul acesteia în fața instanței de judecată care nu s-a pronunțat cu privire la unele dispoziții a căror neconstituționalitate a fost invocată de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că omisiunea instanței nu poate avea drept consecință înlăturarea controlului realizat de instanța constituțională. În cazul în care instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din legi sau ordonanțe fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005, sau

Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012).

18. Numai în cazul în care instanța judecătorească se pronunță prin dispozitivul hotărârii apreciind excepția referitoare la una/unele dintre dispozițiile legale criticate drept inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 , și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011 , precitată).

19. Având în vedere cele expuse, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) și c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^2-296^13 și

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 303/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013, ale art. V alin. (1) și (6) și

art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată prin

Legea nr. 106/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012, și ale ordonanței de urgență în ansamblul său, precum și ale art. 119 - Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere, art. 120^1 - Penalități de întârziere, art. 121 - Dobânzi și penalități de întârziere în cazul plăților efectuate prin decontare bancară, art. 122 - Dobânzi și penalități de întârziere în cazul compensării și art. 124^1 - Majorări de întârziere în cazul creanțelor datorate bugetelor locale din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare.

20. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 56 privind contribuțiile financiare, art. 73 alin. (1) și (3) lit. p) privind legiferarea și reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială și art. 115 alin. (4) privind regimul adoptării ordonanțelor de urgență.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

sunt neconstituționale, deoarece Guvernul nu poate adopta legi organice, acte normative cu caracterul unei legi organice și nu poate aduce modificări unei legi organice printr-o ordonanță de urgență. Mai arată că elementele conținute în textele ordonanțelor de urgență nu sunt de natură să justifice adoptarea acestora, în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție, neexistând o situație extraordinară, iar aceasta trebuie să fie motivată pertinent și să justifice o astfel de situație.

22. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, potrivit prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1), interdicția de a reglementa în domeniul legilor organice privește ordonanțele simple, și nu ordonanțele de urgență. De altfel, prin

Decizia nr. 619 din 12 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanțe de urgență în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituție, în condițiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicția Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanțele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condițiile alin. (1)-(3) ale aceluiași art. 115, nu și la ordonanțele de urgență.

23. Astfel cum rezultă din preambulul său,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010

a fost adoptată în scopul transpunerii în legislația internă a unor directive ale Uniunii Europene cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011. De asemenea,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere necesitatea completării legislației cu reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică Standardele internaționale de raportare financiară, al clarificării tratamentului fiscal aplicabil contribuabililor inactivi sau a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, precum și pentru asigurarea atingerii nivelului minim obligatoriu de accize conform graficului asumat prin documentul de poziție adoptat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru preîntâmpinarea declanșării procedurii de infringement, în contextul în care este necesară continuarea simplificării și unificării legislației și a administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice și având în vedere necesitatea eliminării dificultăților de natură tehnică apărute în aplicarea actului normativ supus modificării și completării. În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4).

24. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 73 alin. (1) și (3) lit. p) din Constituție privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecția socială, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate nu au incidență în cauză, acestea vizând regimul plății unor obligații fiscale.

25. În ceea ce privește susținerile referitoare la ignorarea dreptului la transparență, Curtea observă că, potrivit

Legii nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu, să îl afișeze la sediul propriu într-un spațiu accesibil publicului și să îl transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Însă art. 7 alin. (13) din legea menționată instituie o excepție de la procedura efectuării transparenței decizionale, caz în care adoptarea de către Guvern a ordonanțelor de urgență nu impune efectuarea procedurii transparenței decizionale prevăzute de această lege.

26. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) și c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^2-296^13 și

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal prin raportare la art. 56 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că dispozițiile legale criticate dau expresie prevederilor constituționale potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite și taxe. Totodată, în conformitate cu art. 139 alin. (2) din Constituție, impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene "în limitele și în condițiile legii". Din aceste prevederi constituționale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, modalitățile de plată, precum și cuantumul acestora (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.432 din 25 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 15 februarie 2012).

27. Curtea a remarcat, în jurisprudența sa, că impunerea unei astfel de obligații este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului, iar încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, și

Decizia nr. 447 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 10 noiembrie 2014, paragraful 14).

28. Curtea observă că legiuitorul a reglementat plata obligațiilor fiscale în așa fel încât să existe posibilitatea regularizării în ce privește plata impozitului pe venit. Astfel, contribuabilul care realizează venituri dintre cele prevăzute la art. 82 din Codul fiscal va depune, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului o declarație rectificativă cu privire la venitul realizat efectiv, astfel cum prevede art. 83 din Codul fiscal. Consecutiv, organul fiscal va proceda la o recalculare a impozitului datorat corespunzător venitului efectiv realizat, emițând o nouă decizie de impunere în care sunt evidențiate diferențele, stabilite în plus sau în minus, în plata impozitului pe venit (a se vedea în acest sens,

Decizia nr. 447 din 16 septembrie 2014 , paragraful 16).

29. În continuare, referitor la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 56, Curtea reține că acestea trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora". Contribuțiile datorate potrivit dispozițiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătății populației. Cuantumul acestor contribuții se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuției achitate. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuții a căror destinație este Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și își au reflectarea în textele constituționale menționate (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015, paragraful 17).

30. Referitor la dispozițiile

art. V alin. (1) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

Curtea observă că, începând cu anul 2011, s-au preluat în Codul fiscal contribuțiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolele 2 și 3 ale titlului IX2 al Codului fiscal și a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuții de la casele de asigurări sociale și a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuții de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligațiile reprezentând contribuțiile sociale datorate, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării și unificării legislației și administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conțin obligații privind contribuția de asigurări sociale de sănătate revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Atribuirea acestei competențe revine legiuitorului, în vederea unei mai bune colectări a sumelor datorate, ea nefiind de natură să releve vreun fine de neconstituționalitate.

31. În ceea ce privește invocarea

art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

Curtea reține că acesta reprezintă dispoziția cuprinsă în actul de modificare și completare în baza căreia actul normativ modificat și completat se republică, fiind transpunerea normelor de tehnică legislativă prevăzute de

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

32. În ceea ce privește dispozițiile legale criticate cuprinse în Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate a formulat o critică identică într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar prin

Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, paragrafele 18 și 19, a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și

art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală și a constatat constituționalitatea acestor dispoziții legale, reținând în esență că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală, iar stabilirea printr-o dispoziție legală expresă a unor sancțiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 56 și art. 139, și reprezintă regula generală în materia impozitelor și taxelor. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu își pierde rațiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reținută nicio încălcare a prevederilor constituționale invocate.

33. Neintervenind elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și dispozitivele deciziilor menționate se aplică și în prezenta cauză.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 9.541/118/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. a), b) și c), art. 53 alin. (1), art. 62^2 alin. (3) și (4), art. 82 alin. (2), (3) și (5), art. 296^2-296^13 și

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) și (6) și

art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, și ale ordonanței de urgență în ansamblul său, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și

art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2015.