Decizie · Autoritatea de Supraveghere Financiară

Decizia nr. 695/2016

privind sancționarea Societății SOTER - FINANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu retragerea autorizației de funcționare

prezumat în vigoare

Data actului
17 martie 2016
Emitent
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 265 din 7 aprilie 2016
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 6.200 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și

art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,

în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, consemnată în extrasul procesului-verbal al ședinței din data de 17 februarie 2016, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. 955 din 5 februarie 2016 privind propunerea de sancționare a Societății SOTER - FINANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu retragerea autorizației de funcționare, întocmită în baza prevederilor

art. 38^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,

a constatat următoarele:

Societatea SOTER - FINANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.:

1. nu a dus la îndeplinire măsura dispusă la art. 1 alin. (1) pct. 1 din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2.141 din 9 septembrie 2015.

Fapta constituie contravenție conform prevederilor

art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare;

2. a înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului modificări ale actului constitutiv al societății fără aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară, fiind astfel încălcate prevederile

art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 alin. (1) și (9) din

Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 9/2015

privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare.

Fapta constituie contravenție conform dispozițiilor

art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare;

3. nu mai îndeplinește condițiile de autorizare conform prevederilor

art. 35 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile

art. 7 alin. (7) din Norma nr. 9/2015

privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare.

Fapta constituie contravenție potrivit prevederilor

art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:

Articolul 1

În conformitate cu prevederile

art. 3 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) lit. a), precum și ale art. 35 alin. (7) lit. a), coroborate cu

art. 39 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se sancționează cu retragerea autorizației de funcționare Societatea SOTER - FINANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în București, str. Mendeleev nr. 28-30, et. 3, camerele E3.09 și E3.11, sectorul 1, reprezentată de doamna Balos Florentina Marilena, în calitate de administrator, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare al Autorității de Supraveghere Financiară cu nr. RBK-406, și implicit radierea acesteia din secțiunea A și trecerea în secțiunea B din Registrul asigurătorilor și brokerilor, conform dispozițiilor art. 3 și

art. 4 alin. (4) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 29/2015

privind Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor și Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare.

Articolul 2

(1)

După data retragerii autorizației de funcționare, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheierea de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în

Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Societatea are obligația să aducă la cunoștință clienților săi retragerea autorizației de funcționare ca broker de asigurare, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.

Articolul 3

Împotriva prezentei decizii societatea poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, și poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor

art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

p. Președintele Autorității
de Supraveghere Financiară,
Gheorghe Cornel Coca Constantinescu
București, 17 martie 2016.
Nr. 695.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.