Decizia nr. 99/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare în Dosarul nr. 2.835/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.058D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.062D/2015, nr. 1.078D/2015 și nr. 1.079D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Sindicatul Liber Învățământ din Satu Mare în dosarele nr. 2.860/83/2014, nr. 2.862/83/2014 și nr. 19/83/2015 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

7. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.062D/2015, nr. 1.078D/2015 și nr. 1.079D/2015 la Dosarul nr. 1.058D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

9. Prin Încheierea din 3 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.835/83/2014, prin Încheierea din 26 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.860/83/2014, prin Încheierea din 2 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.862/83/2014, și prin Încheierea din 2 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 19/83/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare cu prilejul soluționării apelurilor împotriva unor sentințe civile, pronunțate de Tribunalul Satu Mare în cauze având ca obiect cererile privind calculul și plata unor drepturi salariale neacordate.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

sunt contrare dispozițiilor din Legea fundamentală privind dreptul de proprietate privată, având în vedere că drepturile salariale sunt asimilate bunurilor și se bucură de protecția dreptului de proprietate, iar acordarea acestor drepturi în speță se întemeiază pe o "bază suficientă", respectiv

Legea nr. 221/2008 , astfel încât există o speranță legitimă privind obținerea lor. Prin urmare, în opinia autorului excepției, dreptul la acțiune în justiție cu privire la aceste drepturi nu poate fi supus prescripției.

11. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că exercitarea dreptului de acces la justiție poate fi supusă unor condiționări legale, cum sunt termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum și stabilirea raporturilor juridice. Dispozițiile art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, care stabilesc termenele de exercitare a dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, nu sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție, potrivit cărora dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, proprietatea privată fiind garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite în considerarea deosebirilor ce există între natura și obiectul diferitelor litigii.

12. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următorul cuprins:

- Art. 171 alin. (1): "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

- Art. 268: "(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care sa comunicat decizia de sancționare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;

d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului".

16. În opinia autorului excepției, dispozițiile art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.

17. Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 171 alin. (1) și ale

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, iar prin

Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015,

Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016,

Decizia nr. 798 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2016, instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

18. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de, "bun" și "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100). Pe de altă parte, Curtea a statuat în numeroase rânduri, raportându-se la art. 44 alin. (1) teza finală din Constituție, că dreptul de proprietate nu este unul absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite de lege.

19. În acest context, Curtea a statuat că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prevederile de lege criticate stabilesc, astfel, o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv.

20. Curtea a mai precizat că prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe calea silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție. În consecință, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 din Constituție.

21. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Liber Învățământ din Satu Mare în dosarele nr. 2.835/83/2014, nr. 2.860/83/2014, nr. 2.862/83/2014 și nr. 19/83/2015 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constată că prevederile art. 171 alin. (1) și

art. 268 din Legea 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2016.