Decizia nr. 137/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142^1 și art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ovidiu Marius Marcu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.199D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, deoarece autorul excepției pornește de la o interpretare greșită a prevederilor criticate. Astfel, se consideră că suportul care conține înregistrările convorbirilor telefonice este doar o copie a unui așa-zis suport original de stocare a datelor la care judecătorul și părțile nu ar putea avea acces. Potrivit Codului de procedură penală, singurele medii care există sunt suportul și copia suportului, iar dacă anumite înregistrări se folosesc și într-o altă cauză, atunci există și copia certificată a suportului. În conformitate cu art. 143 alin. (2) din Codul de procedură penală, suportul conține rezultatul integral al supravegherii tehnice. Prin urmare, se prevede garanția că rezultatul integral al supravegherii tehnice se află la procuror. De asemenea, potrivit

Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016

a Curții Constituționale, doar procurorul și organele de cercetare penală pot proceda la punerea în executare a interceptărilor și, prin urmare, există garanția că acestea în integralitatea lor se află la organul judiciar care a procedat la efectuarea lor. Totodată, suportul va fi pus la dispoziția instanței ori de câte ori aceasta îl va cere, existând posibilitatea pentru instanță de a compara copia trimisă cu suportul.

4. Autorul excepției mai arată că, dacă datele nu sunt semnate prin semnătură electronică, atunci se încalcă dreptul la un proces echitabil al inculpatului, care ar trebui să ia cunoștință de întregul material administrat de procuror. Acest drept există și este prevăzut de Codul de procedură penală în art. 145 alin. (1) care prevede că procurorul trebuie să informeze persoana ascultată după ce măsura a încetat și în art. 145 alin. (2) care acordă persoanei ascultate dreptul de a lua cunoștință de procesele-verbale întocmite de procuror și dreptul de a asculta toate convorbirile din cauză. Admițând că semnătura electronică este o dispoziție care ar asigura un grad mai mare de certitudine cu privire la conținutul interceptărilor, trebuie arătat că dreptul de a semna electronic este un drept care se obține, potrivit

Legii nr. 455/2001 , de la operatori privați contra unor tarife care se plătesc anual. Prin urmare, obligativitatea semnăturii electronice ar impune organelor judiciare să nu își poată exercita atribuțiile, respectiv de a proceda la efectuarea interceptărilor telefonice decât ca urmare a obținerii unui acord de la acești operatori privați, care funcționează pe principiul liberei concurențe și contra plății unor tarife. De asemenea, câtă vreme semnătura electronică vizează orice fel de date informatice, atunci o eventuală obligativitate a semnăturii electronice ar duce la consecințe care uneori s-ar putea dovedi absurde. Astfel, o simplă fotografie făcută unui inculpat de către șeful de post care îl pândește când intră în curtea persoanei vătămate ar trebui să fie semnată electronic atunci când este descărcată.

5. Se mai arată de către autorul excepției că nu are posibilitatea de a cere excluderea mijlocului de probă care nu este semnat electronic. Cu privire la această susținere, reprezentantul Ministerului Public menționează că mijlocul de probă de probă nu este suportul, ci procesul-verbal care este întocmit de către procuror cu privire la interceptările telefonice. Prin urmare, semnătura electronică nu se referă nici la probe, nici la mijloacele de probă și nici la procedeele probatorii, nefiind vorba de o garanție, ci de un mijloc tehnic care prevede posibilitatea de a certifica suplimentar niște garanții pe care Codul de procedură penală le prevede deja.

6. În concluzie, întrucât Codul de procedură penală prevede toate garanțiile în materia interceptărilor telefonice, reprezentantul Ministerului Public apreciază că prin această excepție se tinde de fapt la modificarea legii în sensul impunerii obligativității semnăturii electronice. Or, aceasta nu este în realitate o problemă de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 30 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 11.123/3/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142^1 și art. 143 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ovidiu Marius Marcu într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și art. 297 alin. (1), art. 269, art. 321 alin. (1) și art. 323, toate din Codul penal.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, câtă vreme suportul optic reprezintă doar o copie a suportului original de stocare a datelor, inculpatul și judecătorul cauzei nu pot avea certitudinea că datele prezentate sunt integrale și netrunchiate, cu atât mai mult cu cât nicio expertiză tehnică nu poate stabili cu certitudine dacă datele stocate pe suportul optic reprezintă o copie integrală sau parțială a datelor aflate pe mediul de stocare inițial.

9. Așa fiind, în lipsa unei sancțiuni a nesemnării electronice a datelor stocate pe mediile optice, ce sunt înaintate instanțelor de judecată ca mijloace de probă, se încalcă dreptul la un proces echitabil al inculpatului.

10. Totodată, art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală afectează dreptul la un proces echitabil, întrucât părțile nu au certitudinea că CD-ul care este comunicat instanței în cazul procesului penal, neavând semnătura electronică a unui furnizor de servicii tehnice, îndeplinește sau nu condițiile de legalitate și corectitudinea transferului datelor.

11. În sfârșit, se mai arată că inculpatul ar trebui să aibă posibilitatea să ia cunoștință de întreg materialul administrat cu ocazia punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică, iar aceste date ar trebui certificate de către persoana autorizată prin semnătură electronică.

12. Tribunalul București - Secția I penală opinează că prin impunerea condițiilor referitoare la semnătura electronică și a celei care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate se asigură echitatea procedurii, respectiv garanții suplimentare pentru dreptul la apărare al persoanelor cercetate, fiind chiar o aplicare a principiului referitor la dreptul la un proces echitabil.

13. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece efectele certificării datelor prin semnătura electronică sunt prevăzute de dispozițiile legale criticate, respectiv utilizarea semnăturii electronice atrage răspunderea persoanei autorizate în ceea ce privește securitatea și integritatea datelor utilizate.

15. Certificarea unor date prin semnătură electronică nu le conferă acestora o valoare probatorie deosebită, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

16. Referitor la autenticitatea datelor rezultate în urma unor activități de supraveghere tehnică, Guvernul arată că aceasta este confirmată de către procuror prin certificarea procesului-verbal întocmit în condițiile art. 143 alin. (4) din Codul de procedură penal, proces-verbal care redă convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, care privesc fapte ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor.

17. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei, motivat de faptul că nu permit inculpatului sau apărătorului acestuia accesul nemijlocit la probele administrate în proces, în speță la datele rezultate din activitățile de supraveghere tehnică. Simpla asumare a responsabilității persoanei autorizate care realizează activități de supraveghere tehnică, transmite ori primește date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică ori care realizează copiile unui suport de stocare a datelor informatice, în ceea ce privește integritatea datelor, nu este suficientă pentru a oferi inculpatului garanțiile procedurale menite să asigure exercitarea deplină a dreptului la apărare.

18. Dreptul la apărare trebuie să confere oricărei părți implicate într-un proces posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situații sau împrejurări ce susțin și probează apărarea. Aceasta include posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă și de a solicita administrarea unor probe, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate și oralitate, cu respectarea garanțiilor constituționale și convenționale.

19. Avocatul Poporului mai face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

deciziile nr. 423 din 9 iunie 2015 ,

nr. 599 din 21 octombrie 2014 ,

nr. 641 din 11 noiembrie 2014

și

166 din 17 martie 2015 , prin care aceasta a statuat cu privire la principiul contradictorialității și prin care s-a arătat că garanțiile referitoare la un proces echitabil implică și dreptul participanților la proces de a lua cunoștință de orice înscris sau observație prezentat/prezentată instanței și să îl/o dezbată, fiind necesară astfel o egalitate de arme între acuzare și apărare.

20. Prin urmare, susține Avocatul Poporului, pentru a asigura părților dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea și egalitatea armelor, textele criticate ar trebui să îndeplinească cerințe de claritate și previzibilitate și să permită inculpatului sau apărătorului acestuia accesul nemijlocit la toate probele administrate în proces. De aceea, s-a apreciat că dispozițiile criticate nu sunt clare, predictibile și neechivoce, astfel încât să elimine orice confuzie în procesul de interpretare și aplicare a acestora, în cadrul procesului penal și, totodată, să asigure exigențele dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare.

21. Cât privește critica raportată la dispozițiile art. 26 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că restrângerea exercițiului dreptului la viață intimă, familială și privată este justificată de necesitatea desfășurării în bune condiții a instrucției penale, fiind în acord cu prevederile art. 53 din Constituție.

22. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 142^1 și art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală.

23. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

24. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

25. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 142^1 și art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 142^1: "(1) Orice persoană autorizată care realizează activități de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

(2) Orice persoană autorizată care transmite date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să semneze datele transmise, utilizând și o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-și astfel responsabilitatea în ceea ce privește integritatea datelor transmise.

(3) Orice persoană autorizată care primește date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite și să certifice această integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.

(4) Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru securitatea și integritatea acestor date."

- Art. 143 alin. 2^1: "(2^1) Orice persoană autorizată care realizează copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică are posibilitatea să verifice integritatea datelor incluse în suportul original și, după efectuarea copiei, să semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-și astfel responsabilitatea în ceea ce privește integritatea datelor."

26. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 26 referitor la Viața intimă, familială și privată.

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale astfel criticate dispun cu privire la posibilitatea tuturor persoanelor care realizează, transmit și primesc date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică ori care realizează copii ale unui astfel de suport de stocare de date de a utiliza o semnătură electronică extinse bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.

28. Autorul excepției critică aceste dispoziții, arătând că nu poate avea certitudinea integrității copiei suportului original de stocare a datelor și că, în lipsa unei sancțiuni a nesemnării electronice, se încalcă dreptul la un proces echitabil și viața intimă, familială și privată.

29. Referitor la aceste critici, Curtea constată că dispozițiile art. 142^1 și art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală dispun cu privire la semnarea, verificarea și certificarea datelor rezultate din activitățile de supraveghere tehnică și consemnarea lor. O astfel de procedură este precedată de cea specifică emiterii unui mandat de supraveghere tehnică și care, potrivit art. 140 și art. 141 din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de zile de către judecătorul de drepturi și libertăți ori poate fi autorizată pe o durată de maximum 48 de ore de către procuror, care are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți în vederea confirmării sale. De asemenea, în acord cu art. 144 din Codul de procedură penală, mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile, iar durata totală a acestora neputând depăși 6 luni, cu excepția măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private care nu poate depăși 120 de zile. Prin urmare, utilizarea unor astfel de date este supusă controlului judecătoresc, constituind tocmai garanția procedurală a dreptului la viață intimă, familială și privată prevăzut de art. 26 din Constituție. Așa fiind, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 26, deoarece însuși textul invocat oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, dreptul la viață intimă, familială și privată nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale și de ordinea publică. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

30. Totodată, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează de către procuror, care poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați în cadrul poliției, persoane care, potrivit art. 142 alin. (3) din Codul de procedură penală, sunt obligate să păstreze, sub sancțiunea legii penale, secretul operațiunii efectuate, răspunzând totodată, în acord cu art. 142 alin. (4) din același cod, de securitatea și integritatea acestor date. Tocmai de aceea, legiuitorul a prevăzut posibilitatea identificării neambigue a tuturor persoanelor care operează cu date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică care reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil pentru toate persoanele interesate dintr-o cauză penală. În plus, convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal ce va fi certificat la rândul său pentru autenticitate de către procuror. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul sau organul de cercetare penală întocmește un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităților efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum și, după caz, data și ora la care a început activitatea de supraveghere și data și ora la care s-a încheiat.

31. De asemenea, este neîntemeiată și susținerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoștință despre conținutul activităților de supraveghere tehnică și, eventual, de a se apăra în cadrul unui proces echitabil, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, după încetarea măsurii, procurorul va informa, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere, moment după care persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoștință, la cerere, de conținutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitățile de supraveghere.

32. Potrivit art. 282 din Codul de procedură penală, suspectul, procurorul și oricare persoană interesată poate invoca încălcarea dispozițiilor legale atunci când prin nerespectarea lor s-a adus o vătămare drepturilor lor care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. Or, nulitatea relativă se poate invoca în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură, până la primul termen de judecată dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, sau până la următorul termen cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.

33. Totodată, în ce privește nulitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice pe motiv că nu îndeplinesc condițiile de legalitate și proporționalitate, Curtea de la Strasbourg a statuat prin Hotărârea din 6 mai 2003 pronunțată în Cauza Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei, paragraful 2 en droit, că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanța europeană stabilind că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părți. De asemenea, în privința înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanțele naționale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observații în fața judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În același context, prin Hotărârea din 16 noiembrie 2006 pronunțată în Cauza Klimentyev contra Rusiei, paragraful 124, Curtea de la Strasbourg a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esențial ca toate probele să fie prezentate de față cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente.

34. În plus, spre deosebire de reglementarea anterioară, posibilitatea existenței unei semnături electronice extinse reprezintă o evoluție din perspectiva garanțiilor dreptului la un proces echitabil, iar modalitatea de realizare a acestor proceduri se circumscrie exigențelor

Directivei 1999/93/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 prin care s-a instituit un cadru comunitar pentru semnăturile electronice ce a fost transpus în reglementarea națională prin

Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 30 aprilie 2014. Astfel, potrivit art. 4 pct. 4 din legea mai sus enunțată, prin semnătură electronică extinsă se înțelege acea semnătură electronică care este legată în mod unic de semnatar, asigură identificarea semnatarului, este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar și este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Totodată, în condițiile în care părțile ridică excepții cu privire la modalitatea de aplicare a semnăturii electronice și valabilitatea datelor rezultate din supravegherea tehnică, potrivit

art. 8 din Legea nr. 455/2001

coroborat cu art. 172 din Codul de procedură penală, instanța va putea dispune efectuarea unor verificări prin expertiză tehnică de specialitate.

35. În sfârșit, Curtea mai constată că autorul excepției pornește de la premisa potrivit căreia inexistența semnăturii electronice a datelor stocate afectează dreptul la un proces echitabil. Or, dispozițiile legale criticate dispun, dimpotrivă, cu privire la posibilitatea tuturor persoanelor care realizează, transmit și primesc date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică de a utiliza o semnătură electronică extinsă. O eventuală nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Așa fiind, examinarea și soluționarea acestor aspecte sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea procesului penal.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ovidiu Marius Marcu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 142^1 și art. 143 alin. (2^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2016.