Decizia nr. 180/2016

Daniel Marius Morar

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452-465 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 312/109/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.160D/2015.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, din modul în care sunt formulate criticile, acestea vizează modificarea textelor de lege supuse controlului de constituționalitate, autorul excepției fiind nemulțumit și de modul de interpretare și aplicare de către instanța de judecată a normelor procesual penale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 53/C-CC-CP din 26 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 312/109/2015, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452-465 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Pănescu în cadrul contestației formulate împotriva Sentinței penale nr. 237 din 23 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Încheierii de cameră preliminară din 14 mai 2014, pronunțată de aceeași instanță, prin care au fost respinse excepțiile nelegalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală invocate de autor.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că cetățenii aflați în procedura camerei preliminare nu au acces la revizuirea hotărârilor definitive pronunțate în această fază a procesului penal, în ceea ce privește legalitatea sesizării instanței, verificarea legalității administrării probelor și efectuarea actelor de urmărire penală, deși, potrivit reglementării procesual penale anterioare, erau supuse revizuirii inclusiv hotărârile ce priveau aspectele menționate anterior. Apreciază că, în aceste condiții, "situației juridice anterioare sesizării instanței, petrecute în faza de urmărire penală, referitoare la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, i se aplică în prezent două regimuri juridice diferite, respectiv cel al verificării prin revizuire și cel al imposibilității supunerii revizuirii", din această perspectivă normele procesual penale criticate fiind contrare dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii. În continuare, invocă jurisprudența instanței de la Strasbourg referitoare la dispozițiile art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

6. Apreciază că normele procesual penale referitoare la instituția revizuirii sunt imprecise și ambigue, fiind contrare dispozițiilor art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție, înțelegând autorul că în sintagma "hotărâri judecătorești definitive cu privire la latura penală", cuprinsă în art. 452 din Codul de procedură penală, "este inclusă și categoria hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de judecătorul de cameră preliminară". Astfel, autorul susține că, dacă judecătorul de cameră preliminară nu a cunoscut fapte sau împrejurări atunci când a apreciat asupra regularității întocmirii rechizitoriului sau a constatat legalitatea actelor de urmărire penală, ori dacă un membru al completului de judecată al camerei preliminare a comis o infracțiune în legătură cu cauza aflată în camera preliminară, hotărârea de cameră preliminară nu trebuie exclusă de la revizuire. Or, prin normele procesual penale criticate, legiuitorul a supus revizuirii doar hotărârile pronunțate în faza de judecată, prin aceasta inculpatul față de care s-a pronunțat o "hotărâre de cameră preliminară definitivă" fiind înlăturat de la posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite de lege, într-un termen rezonabil, de pildă, în situația în care prevederea legală, pe care s-a întemeiat judecătorul de cameră preliminară, a fost declarată neconstituțională - aceasta fiind și ipoteza din prezenta speță, iar consecințele nu pot fi remediate decât pin revizuirea hotărârii pronunțate. Arată că, prin

Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) și în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "fără participarea procurorului și a inculpatului", este neconstituțională; or, "hotărârea" a cărei revizuire a fost solicitată de către autor a fost pronunțată "în baza art. 346 alin. (1) și art. 345 alin. (1) din Codul procedură penală" după cum se specifică în cuprinsul său. Susține că dispozițiile referitoare la camera preliminară normează în domeniul unor proceduri penale care nu țin de rezolvarea pe fond a cauzei, însă dreptul la un proces echitabil trebuie impus, întrucât există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la camera preliminară să fie decisiv pentru stabilirea unei acuzații în materie penală.

7. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că prevederile procedurale referitoare la calea de atac a revizuirii sunt în deplină concordanță cu dispozițiile Legii fundamentale. Reține că revizuirea a fost prima cale extraordinară de atac admisă în dreptul procesual penal în favoarea celui condamnat din eroare devenită evidentă față de elementele noi produse după pronunțarea hotărârii penale definitive sau față de elemente anterioare, descoperite după această dată. Așadar, instanța de revizuire revine asupra soluției pronunțate printr-o hotărâre penală definitivă și rejudecă întreaga cauză în baza noilor fapte și împrejurări constatate, pronunțând o nouă hotărâre.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. Reține că autorul excepției critică textele art. 452-465 din Codul de procedură penală pentru ceea ce nu conțin, solicitându-se o completare a dispozițiilor art. 453 din același cod. Arată că normele de reglementare a competenței instanțelor judecătorești, a gradelor de jurisdicție, precum și a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, se poate face numai prin lege. Menționează și faptul că, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în condițiile legii, motiv pentru care apreciază că normele procesual penale ale art. 453, potrivit cărora pot fi revizuite numai anumite hotărâri judecătorești, sunt conforme cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției. Invocă jurisprudența instanței de contencios constituțional, potrivit căreia accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi suspus unor condiționări de fond și de formă. Consideră că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, fiind conforme dispozițiilor constituționale ale art. 16. Apreciază, de asemenea, că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 124 din Constituție.

10. Avocatul Poporului își exprimă opinia în sensul că dispozițiile art. 452-465 din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiect al excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 452-465 din Codul de procedură penală, însă din analiza excepției de neconstituționalitate reiese că autorul acesteia critică, în realitate, dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală. În aceste condiții, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conținut: "Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă."

14. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, autorul excepției invocă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate având ca obiect normele procesual penale ale art. 452 alin. (1).

16. În motivarea soluției sale, în paragrafele 42-45 ale deciziei precitate, Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță - sentințe - sau la instanța de apel - decizii, iar cât privește hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive și la instanța de recurs (decizii). În același sens reglementau și normele art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora puteau fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417).

17. Curtea a reținut, totodată, că revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești; or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se și în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. Curtea a reținut, de asemenea, că la acestea se adaugă și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în aceste ipoteze instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a reținut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă, observând că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecății, sentințele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

18. Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Așa încât, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a constatat că dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 312/109/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2016.