Ordinul nr. 800/2016
privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 619/2015 6 aprilie 2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de imple…
Văzând Referatul Direcției generale politici agricole și industrie alimentară nr. 126.725 din 5 mai 2016,
în temeiul
art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul I
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015
pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la
art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015
pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea
art. 2 din Legea nr. 36/1991
privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 51 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) prezintă la APIA, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere, contractul/contractele încheiat/încheiate cu o unitate de procesare înregistrată pentru siguranța alimentelor;".
2. La articolul 52 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) prezintă la APIA, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere, contractul/contractele încheiat/încheiate cu o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranța alimentelor;".
3. La articolul 64^3, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 64^3. - Fermierii crescători de bovine aflați în situația prevăzută la art. 64^2, ulterior obținerii dreptului la primă, trebuie să aibă unul dintre următoarele documente:".
4. La articolele 71-73, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
"d) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea din
Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014
al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, cu modificările și completările ulterioare;".
5. La articolul 74 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea din
Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014
al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, cu modificările și completările ulterioare;".
6. La articolul 75 litera c), punctul (iv) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(iv) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea din
Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014
al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, cu modificările și completările ulterioare;".
7. La articolul 78^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Condiția de eligibilitate prevăzută la art. 72 lit. g) și la art. 73 lit. g) trebuie să fie îndeplinită până la data de 1 septembrie 2016."
8. Anexa nr. 8 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu București, 6 mai 2016. Nr. 800.
Anexa (Anexa nr. 8 la
Ciclul maxim de recoltă, cerințele privind utilizarea produselor
de protecție a plantelor și a îngrășămintelor minerale pentru
speciile forestiere cu ciclu scurt de producție, conform
art. 86 alin. (4) din ordin
Ciclul maxim de recoltă
- Salcia (Salix L) - 6 ani
- Plopul alb (Populus alb) și Plopul negru (Populus nigra) - 6 ani
Cerințe privind utilizarea îngrășămintelor minerale și/sau a produselor de protecție a plantelor
În conformitate cu art. 45 alin. (8) din
Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014
al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013
al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, cu modificările și completările ulterioare, utilizarea îngrășămintelor minerale și/sau a produselor de protecție a plantelor este interzisă
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.