Programul nr. 10/2016
de cooperare culturală, educațională și științifică între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru pentru anii 2016-2021
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru, denumite în continuare părți,
subliniind importanța cunoașterii reciproce a culturilor lor, precum și a dezvoltării colaborării în domeniul educației, culturii și științei,
în conformitate cu prevederile Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Cipru privind cooperarea culturală și științifică, semnat la București la 6 ianuarie 1972,
au convenit să încheie al X-lea Program executiv, după cum urmează:
Conținut de Ordinul nr. 812 din 7 iunie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 447 din 15 iunie 2016.
Capitolul I Știință și educație
Articolul 1
Părțile încurajează colaborarea în domeniul educației prin:
a) schimbul de cărți, reviste, programe de studii și alte materiale care privesc organizarea și structura sistemelor educaționale;
b) publicarea de studii în reviste de specialitate;
c) informarea în legătură cu reuniunile internaționale în domeniul educației, organizate în fiecare dintre cele două state.
Articolul 2
Părțile încurajează colaborarea în domeniul științei și cercetării prin:
a) încheierea de acorduri de cooperare între instituții guvernamentale, precum și între instituțiile de învățământ superior acreditate și instituții științifice și de cercetare din cele două state;
b) încurajarea cercetării științifice și tehnologice comune și dezvoltarea de proiecte în domenii de interes comun, precum și schimbul de informații științifice și de publicații.
Conținutul acestei cooperări va fi convenit de instituțiile competente.
Articolul 3
Părțile încurajează colaborarea dintre școlile primare, gimnaziale și liceele din cele două state, precum și schimburile de profesori și elevi.
Articolul 4
Părțile încurajează schimbul de experiență în domeniul predării limbii oficiale a statelor lor ca limbă străină.
Articolul 5
Părțile sprijină schimbul de profesori și specialiști în domeniul educației, în vederea participării la colocvii, întâlniri, mese rotunde, precum și pentru documentare privind structura și standardele de educație, la toate nivelurile.
Schimburile vor fi de 2-3 (două-trei) persoane pentru o perioadă de 3-5 (trei-cinci) zile.
Articolul 6
Părțile realizează schimburi de materiale documentare referitoare la istoria, geografia, cultura și civilizația proprie, care să fie folosite în redactarea capitolelor referitoare la statele lor din manuale și cursurile universitare realizate în celălalt stat.
Articolul 7
Părțile sunt de acord să promoveze o mai strânsă colaborare în cadrul programelor Uniunii Europene în domeniile educației și științei.
Capitolul II Cultură
Articolul 8
Părțile încurajează schimbul de grupuri artistice și artiști individuali, pe baze comerciale și necomerciale.
Articolul 9
Părțile convin să facă schimb de expoziții de obiecte culturale, de fotografii documentare, cărți și discuri.
Expozițiile de obiecte culturale vor fi însoțite de un arheolog și de un curator al părții trimițătoare, de la plecarea acestora din țara de origine până la locul de destinație al expoziției și înapoi.
Articolul 10
Părțile încurajează traducerea și publicarea de lucrări literare și științifice și promovează colaborarea directă între editurile și centrele de cercetare din statele lor.
Articolul 11
Părțile încurajează colaborarea între editurile specializate în enciclopedii și dicționare, în vederea unei cunoașteri și prezentări corecte a celuilalt stat în enciclopedii și alte lucrări de referință publicate în statul respectiv.
Articolul 12
Fiecare parte sprijină introducerea de opere ale dramaturgilor și muzicienilor din celălalt stat în repertoriile teatrelor și instituțiilor muzicale din propriul stat.
Articolul 13
Părțile facilitează participarea artiștilor, grupurilor artistice și specialiștilor din statele lor la evenimente culturale și artistice internaționale, precum festivaluri, concursuri, congrese etc., organizate în statele lor.
Articolul 14
Părțile sprijină relațiile directe între uniunile scriitorilor, compozitorilor, muzicienilor, artiștilor plastici, artiștilor fotografi, oamenilor de cinema și teatru din statele lor.
Articolul 15
Pe perioada valabilității prezentului program, părțile organizează schimburi de vizite de 1-2 (unu-doi) specialiști din domeniul culturii și artei, pentru documentare asupra vieții culturale și artistice din celălalt stat și, eventual, pentru susținerea de conferințe.
Articolul 16
Părțile vor lua în considerare posibilitatea organizării, o singură dată, pe durata derulării Programului, a Zilelor Culturii Române în Republica Cipru și a Zilelor Culturii Cipriote în România.
Capitolul III Arheologie
Articolul 17
Părțile convin să dezvolte colaborarea în domeniile arheologiei, muzeologiei, promovării siturilor arheologice și monumentelor istorice, rezolvării problemelor legate de muzeele de arheologie și etnografie, în domeniul restaurării și conservării monumentelor istorice, prin contacte directe și schimb de informații, experiență și publicații.
Părțile convin să promoveze schimbul de vizite a câte 2 (doi) arheologi, experți în domeniul conservării, muzeologi, pe perioade de maximum 10 (zece) zile fiecare, în scopul susținerii de conferințe pe teme de arheologie și muzeologie, precum și al unei mai bune cunoașteri a muzeelor și siturilor arheologice din cele două state.
Părțile convin să promoveze schimbul de experți, de experiență și informații referitoare la măsurile ce trebuie luate în vederea protejării și conservării moștenirii culturale și a prevenirii comerțului ilicit cu obiecte de patrimoniu și alte bunuri culturale.
Capitolul IV Arhive
Articolul 18
Părțile încurajează schimburile de informații în domeniul teoriei și practicii arhivistice între Arhivele Naționale ale României și Arhivele de Stat ale Republicii Cipru, potrivit interesului manifestat de fiecare dintre aceste instituții și în conformitate cu prevederile legale în vigoare în statele lor.
Capitolul V Cinematografie
Articolul 19
Părțile sprijină colaborarea și schimburile în domeniul cinematografiei, facilitând stabilirea de relații directe între Centrul Național al Cinematografiei din România și Ministerul Educației și Culturii din Republica Cipru.
Articolul 20
Părțile sprijină organizarea, pe bază de reciprocitate, a unor gale cu film de scurt și lung metraj. Părțile încurajează de asemenea schimburile de filme între arhivele naționale de film, schimburile de experiență în domeniul cinematografiei, precum și participarea, pe bază de reciprocitate, la festivalurile organizate în celălalt stat.
Capitolul VI Tineret și sport
Articolul 21
Părțile încurajează contactele directe între instituțiile guvernamentale de resort și între organizațiile și asociațiile neguvernamentale de tineret din cele două state.
Detaliile schimburilor și ale acțiunilor concrete, precum și condițiile financiare vor fi stabilite între instituțiile interesate.
Articolul 22
Părțile convin să încurajeze schimbul de grupuri de tineri, în vederea unei mai bune cunoașteri a tradițiilor și valorilor culturale ale celor două state, în special prin intermediul Programului "Tineret în acțiune" al Uniunii Europene.
Articolul 23
Părțile sprijină și dezvoltă relațiile între federațiile sportive, organizațiile și alte instituții din domeniul educației fizice și sportului din statele lor.
Acțiunile concrete și condițiile financiare vor fi stabilite direct între instituțiile interesate.
Capitolul VII Prevederi financiare
Articolul 24
Părțile convin ca partea trimițătoare să suporte cheltuielile de transport internațional pentru schimburile de persoane prevăzute în prezentul program.
Articolul 25
Pentru schimburile de persoane în domeniile reglementate de prezentul program, părțile convin ca partea primitoare să suporte:
a) costul transportului intern;
b) cazarea și masa, conform legislației interne în vigoare în fiecare stat.
Articolul 26
Taxele de participare la congrese, conferințe, simpozioane internaționale prevăzute în prezentul program sunt suportate de partea trimițătoare, cu excepția cazului în care se convine altfel, printr-un acord scris.
Articolul 27
Pentru alte schimburi și activități prevăzute în cadrul prezentului program, prevederile financiare vor fi stabilite direct între instituțiile competente din cele două state, în conformitate cu legislația internă din fiecare stat.
Articolul 28
Costul publicațiilor și al materialelor documentare menționate în cadrul prezentului program, inclusiv cheltuielile de transport, este suportat de partea trimițătoare.
Articolul 29
Cheltuielile de organizare a expozițiilor sunt acoperite astfel:
a) organizatorul din statul trimițător acoperă următoarele cheltuieli:
(i) transportul internațional dus-întors al exponatelor;
(ii) asigurarea exponatelor, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel.
În cazul expozițiilor arheologice de obiecte culturale, obiectele sunt asigurate de la cui la cui și cheltuielile privind asigurarea, transferul și însoțitorii sunt acoperite de instituția organizatoare din partea primitoare, cu excepția cazului în care părțile nu convin altfel.
b) Instituția/Partea primitoare acoperă următoarele cheltuieli:
(i) transportul intern;
(ii) taxe vamale;
(iii) organizarea - spațiu, montarea exponatelor, publicitate etc.;
(iv) cazare și masă pentru specialiștii care însoțesc expozițiile.
c) Instituția/Partea primitoare asigură toate condițiile necesare protecției exponatelor. În cazul deteriorării acestora, partea primitoare este obligată să furnizeze părții trimițătoare documentația completă privind paguba suferită.
d) Partea primitoare nu va proceda la restaurarea exponatelor fără acordul părții trimițătoare.
Toate procedurile mai sus menționate vor fi derulate de cele două părți cu respectarea legislațiilor lor privitoare la transportul, asigurarea bunurilor culturale și în conformitate cu acordurile privind împrumuturile.
Capitolul VIII Prevederi finale
Articolul 30
Prevederile prezentului program nu exclud realizarea altor activități, evenimente și schimburi culturale care corespund scopului prezentului program, la cererea și cu suportarea cheltuielilor de către partea trimițătoare.
Tipul și detaliile referitoare la activitățile menționate la alin. (1) vor fi convenite de instituțiile culturale interesate din cele două state.
Articolul 31
Părțile își vor comunica, cu cel puțin două luni înainte de plecarea delegațiilor, curriculum vitae, programul de lucru, tema întâlnirilor, limbile străine vorbite de delegați, precum și alte informații utile.
După primirea detaliilor menționate la alin. (1), partea primitoare va transmite acordul său, în timp util.
Persoanele nu se vor deplasa până când nu au acordul părții primitoare, iar sosirea acestora trebuie anunțată cu 7 (șapte) zile înainte.
Articolul 32
Materialele documentare, publicațiile și filmele care fac obiectul schimburilor în cadrul prezentului program vor fi tipărite/subtitrate în limba statului primitor sau într-o limbă de circulație internațională.
Articolul 33
Prezentul program executiv intră în vigoare la data semnării și va rămâne valabil cinci ani.
Semnat la București la 17 mai 2016, în două exemplare originale, în limbile română, greacă și engleză, toate texte fiind egal autentice. În caz de divergență de interpretare, va prevala textul în limba engleză.
PENTRU GUVERNUL ROMÂNIEI
Lazăr Comănescu,
ministrul afacerilor externe
PENTRU GUVERNUL REPUBLICII CIPRU
Ioannis Kasoulides,
ministrul afacerilor externe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.