Decizia nr. 273/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 600/2/2015 al Tribunalului București - Secția I penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.172 D/2015.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, reprezentat de domnul avocat Corneliu Liviu Popescu din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia.

4. În acest sens se arată, mai întâi, că excepția este admisibilă prin raportare la pronunțarea de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 589 din 1 octombrie 2015 , neexistând autoritate de lucru judecat. Se susține că excepția este ridicată de aceeași parte și are, parțial, același obiect, ca și cea soluționată de instanța de contencios constituțional prin decizia ante-referită, dar că a fost invocată într-o contestație la executare diferită de cea în care a fost ridicată cea dintâi excepție, contestație la executare ce face obiectul unui dosar diferit înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția I penală.

5. Pe fond se solicită modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv a soluției pronunțate de instanța de contencios constituțional prin

Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 , în sensul de a constata că, dacă prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt interpretate ca fiind aplicabile doar în cazul pedepselor, nu și în cel al măsurilor de siguranță, acestea sunt neconstituționale, încălcând dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală. Se arată că procedura de contestare, despre care se face vorbire în

Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 , poate avea ca obiect doar actele de executare a măsurii de siguranță, nu și titlul executoriu prin care aceasta este dispusă. Se susține că, în timp ce, în cazul pedepselor penale normele procesual penale prevăd dreptul de a formula contestație atât împotriva modului de executare, cât și împotriva hotărârii puse în executare, măsurile de siguranță pot fi contestate doar sub aspectul actelor de executare, ceea ce creează discriminare între persoanele în privința cărora s-au pronunțat măsuri de siguranță și cele condamnate la pedepse penale. Se susține că

art. 600 din Codul de procedură penală, la care Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015

face referire, prevede aceeași diferență, reglementând, la alin. (1), contestația împotriva titlului executoriu, iar, la alin. (3), contestația privind actele propriu-zise de executare, stabilind competențe diferite de soluționare a unor astfel de acțiuni, a instanței penale, în primul caz, și, a instanței civile, în cel de-al doilea. Se arată că, în cazul măsurilor de siguranță, dispozițiile Codului de procedură civilă coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală reglementează, în realitate, doar contestația împotriva actelor de executare. Se susține că, dacă legiuitorul dă posibilitatea contestației la executare, atunci el trebuie să o dea în mod nediscriminatoriu. În acest sens este subliniat faptul că, atât în cazul pedepselor penale, cât și în cazul obligațiilor civile, acesta a prevăzut atât posibilitatea de a formula contestație cu privire la titlul executoriu, cât și posibilitatea de a formula contestație cu privire la actele de executare și că, numai în cazul măsurilor de siguranță, care constituie o categorie intermediară de măsuri ce pot fi dispuse de către instanța penală, legiuitorul a prevăzut doar dreptul de a contesta modalitatea lor de executare.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se susține că autorul excepției nu invocă motive noi față de cele deja analizate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 . Se observă că autorul susține, în continuare, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispun măsuri de siguranță, dar că, așa cum însăși instanța de contencios constituțional a statuat, prin decizia anterior arătată, o astfel de contestație ține de latura civilă a cauzei, întrucât presupune un transfer de proprietate din patrimoniul persoanei în cauză în patrimoniul statului și că jurisprudența constantă arată că într-o astfel de situație poate fi formulată contestație conform art. 600 din Codul de procedură penală. Se conchide că, pentru aceste motive, textul criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

7. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepției arată că lipsa dreptului de a formula contestație împotriva hotărârii prin care este dispusă măsura de siguranță este demonstrat și de respingerea, de către ambele instanțe de judecată, a contestațiilor formulate, în acest sens, ca inadmisibile. Se susține că, dacă o astfel de cale de atac ar fi existat, instanțele în cauză ar fi recalificat acțiunile formulate sau și-ar fi declinat competența în favoarea unor eventuale instanțe competente să soluționeze cererile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8. Prin Sentința penală nr. 843/F din 25 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 600/2/2015, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Copos, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil al persoanelor cărora le-au fost aplicate prin hotărâri judecătorești doar măsuri de siguranță, întrucât nu le dă și acestora posibilitatea de a formula contestație la executare împotriva hotărârilor în cauză, limitând sfera de aplicare a instituției anterior referite la hotărârile judecătorești prin care sunt aplicate pedepse. Se susține, totodată, că textul criticat creează discriminare între persoanele cărora le-au fost aplicate pedepse penale, care au dreptul de a promova contestație la executare și cele cărora le sunt aplicate doar măsuri de siguranță, care nu beneficiază de acest drept.

10. Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispunerea unei măsuri de siguranță nu este echivalentă cu dispunerea unei pedepse penale și nu este întotdeauna consecința unei astfel de pedepse, măsurile de siguranță putând fi dispuse și față de persoane care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, care nu constituie infracțiuni. Se susține că, pentru acest motiv, persoanele cărora li s-au aplicat pedepse penale nu se află în aceeași situație juridică cu cele cărora li sau aplicat doar măsuri de siguranță, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Se arată, de asemenea, că persoanele cărora nu le-au fost aplicate pedepse penale au posibilitatea de a formula contestație la executare, conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală.

11. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție. Se susține, în acest sens, că textul criticat este în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate de către părți și de către Ministerul Public în condițiile legii. Se face, totodată, trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 5 decembrie 2013 . Se susține, de asemenea, că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt conforme cu dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice fără privilegii sau discriminări. Nu în ultimul rând, se arată că autorul este nemulțumit, în realitate, de faptul că nu poate formula contestație în anulare și în alte cazuri decât cele expres prevăzute la art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, astfel, completarea legii, atribuție ce aparține însă Parlamentului, conform art. 61 din Legea fundamentală.

13. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că persoanele cărora le sunt aplicate pedepse se află în situații juridice diferite de cele cărora le sunt aplicate măsuri de siguranță, motiv pentru care nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Se susține, totodată, că contestația la executare este o garanție a realizării dreptului de acces liber la justiție și că stabilirea de către legiuitor a unor reguli speciale de procedură, precum și a modalităților de exercitare a drepturilor procesuale, cum este și cea privind cazurile în care se poate face contestație la executare, este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Se conchide că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu îngrădesc accesul liber la justiție.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente la dezbateri, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...] d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei?.

17. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1) și (2) cu privire la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la admisibilitatea acesteia, Curtea constată că, prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 40.607/3/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107, art. 108 lit. d) și art. 112 din Codul penal și ale art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor, într-o cauză având un obiect similar. Referitor la această excepție, Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că prezenta excepție de neconstituționalitate este admisibilă, neexistând autoritate de lucru judecat, întrucât cele două excepții de neconstituționalitate au un obiect parțial identic și au fost invocate de același autor, însă în cauze diferite cu privire la soluționarea unor contestații la executare.

19. Prin

Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 , Curtea a reținut că, potrivit art. 108 din Codul penal, măsurile de siguranță sunt obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială și confiscarea extinsă. În privința obligării la tratament medical și a internării medicale, dispozițiile art. 109 și 110 din Codul penal prevăd că acestea pot fi dispuse până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Mai mult, art. 245 și art. 246 alin. (1)-(8) și, respectiv, art. 247 și art. 248 alin. (1)-(10) din Codul de procedură penală reglementează aplicarea cu caracter provizoriu a celor două măsuri pe parcursul desfășurării procesului penal, iar art. 246 alin. (9)-(12) și, respectiv, art. 248 alin. (11)-(13) din Codul de procedură penală prevăd cu privire la ridicarea lor. Referitor la interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, conform art. 111 alin. (2) din Codul penal, măsura de siguranță poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.

20. În privința confiscării speciale și a confiscării extinse, dispozițiile penale și cele procesual penale nu conțin norme care să reglementeze expres modalități de contestare a acestora nici pe parcursul desfășurării procesului penal și nici după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare.

21. Art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

22. Curtea a constatat că, în cauză, autorul excepției invocă, pe baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale drept cauză de micșorare a măsurii de siguranță, criticând faptul că dispozițiile procesual penale anterior arătate fac referire doar la cauzele de stingere sau micșorare a pedepsei, nu și a măsurilor de siguranță, fiind vizată în speță măsura confiscării speciale dispusă asupra unor sume de bani.

23. Referitor la această critică, Curtea a reținut că noțiunea de cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorității de lucru judecat, ci micșorarea sau stingerea pedepsei astfel dispuse ca urmare a intervenirii unor cauze, cum este, cu titlu de exemplu, plata integrală sau parțială de către persoana condamnată a obligației stabilite în sarcina sa.

24. Pe de altă parte, Curtea a reținut că, potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală referitor la executarea confiscării speciale și a confiscării extinse, atunci când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare. Potrivit dispoziției legale anterior citate, executarea confiscării speciale a sumelor de bani care nu au fost consemnate la unități bancare urmează a fi făcută de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, care constituie, potrivit art. 2 alin. (2), procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, procedură care se completează, conform alin. (3) al aceluiași art. 2, cu prevederile Codului de procedură civilă. Așa fiind, executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, în situația invocată de autorul excepției, se realizează potrivit dispozițiilor cap. VIII din Codul de procedură fiscală, ce reglementează stingerea creanțelor fiscale prin executare silită.

25. Prin urmare, contestația la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale având ca obiect sume de bani neconsemnate la unități bancare poate fi formulată conform procedurii reglementate la art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală, care, potrivit art. 2 alin. (3) din acest cod, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită. Rezultă că persoana interesată poate să formuleze contestație la executare împotriva măsurii de siguranță a confiscării speciale dispuse în condițiile din prezenta cauză și își va întemeia cererea pe dispozițiile art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 712 și următoarele din Codul de procedură civilă.

26. Acest mecanism juridic, bazat pe dispozițiile Codului de procedură civilă, este, de altfel, justificat de caracterul patrimonial al măsurii confiscării, indiferent de natura bunurilor care fac obiectul acesteia, caracter rezultat din faptul că de natura confiscării este trecerea bunurilor supuse acesteia din proprietatea persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în proprietatea statului.

27. În sensul celor de mai sus, Curtea a reținut, de asemenea, că titlul V al părții speciale a Codului de procedură penală, intitulat "Executarea hotărârilor penale", reglementează, la cap. II "Punerea în executare a hotărârilor", punerea în executare a pedepselor principale (art. 555-561 din Codul de procedură penală), punerea în executare a pedepselor complementare (art. 562-565 din Codul de procedură penală), punerea în executare a măsurilor de siguranță (art. 566-574 din Codul de procedură penală), punerea în executare a altor dispoziții (art. 575-576 din Codul de procedură penală), punerea în executare a amenzilor judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat (art. 577-578 din Codul de procedură penală) și punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâri (art. 579-581 din Codul de procedură penală). Cap. IV al aceluiași titlu, care prevede cu privire la contestația la executarea hotărârilor penale, conține dispoziții referitoare la promovarea contestației privind executarea dispozițiilor penale ale cauzei (art. 598-599 din Codul de procedură penală), la contestația privind executarea dispozițiilor civile (art. 600 din Codul de procedură penală) și la contestația privitoare la amenzile judiciare (art. 601 din Codul de procedură penală). Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor procesual penale mai sus enumerate, Curtea reține că contestațiile privind executarea măsurii de siguranță a confiscării se încadrează în categoria contestațiilor ce au ca obiect executarea dispozițiilor civile prevăzute la art. 600 din Codul de procedură penală.

28. În aceste condiții, Curtea a constatat că persoanele în privința cărora sunt pronunțate hotărâri penale definitive prin care nu sunt aplicate pedepse, dar este menținută măsura de siguranță a confiscării speciale, se află în situații juridice diferite de cele condamnate la pedepse penale definitive și care ar putea invoca o cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Această diferență justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privința posibilității de a contesta măsura de siguranță a confiscării speciale, față de cel al contestării executării hotărârilor penale sub aspectul pedepselor penale aplicate. Or, cu privire la principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri în jurisprudența sa că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

29. Având în vedere aceste argumente, Curtea a reținut că textele criticate reprezintă opțiunea legiuitorului în acord cu politica penală a acestuia, exprimată în exercitarea atribuțiilor sale constituționale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere a acestuia, precum și o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 129 care fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.

30. Pentru aceleași motive, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă accesul liber la justiție al persoanelor interesate să promoveze contestație împotriva executării măsurii de siguranță a confiscării speciale atunci când aceasta este dispusă prin hotărâre penală definitivă. Pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, persoanele în cauză au posibilitatea de a formula contestație la executare împotriva unor astfel de hotărâri, potrivit prevederilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală și ale art. 712 și următoarele din Codul de procedură civilă.

31. În consecință, Curtea nu a putut reține încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție, acest drept putând fi exercitat prin aplicarea reglementărilor legale specifice măsurii ce urmează a fi executată.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gherghe Copos în Dosarul nr. 600/2/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2016.