Normele din 10 august 2016
de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 273/2004 21 iunie 2004 privind procedura adopției
Are ca temei 1
- Legea nr. 287/2009 17 iulie 2009 privind Codul civil
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 12 august 2016 ──────────
────────── *) Aprobate de Hotărârea Guvernului nr. 579/2016
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
În înțelesul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) părinte firesc, familie extinsă, adoptator, familie adoptatoare și stat primitor - astfel cum sunt definite la
art. 2 din Legea nr. 273/2004
privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege;
b) manager de caz - profesionistul astfel cum este definit în
pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului;
c) responsabil de caz al copilului - asistentul social/psihologul din cadrul compartimentului de adopții desemnat pentru copilul al cărui plan individualizat de protecție are ca finalitate adopția internă; obligațiile ce revin responsabilului de caz al copilului conform prevederilor prezentelor norme metodologice pot fi exercitate și de către orice alt asistent social/psiholog angajat al direcției generale de asistență socială și protecția copilului desemnat în acest scop prin dispoziția conducerii direcției;
d) responsabil de caz al familiei - asistentul social/psihologul din cadrul compartimentului de adopții sau, după caz, din cadrul organismului privat autorizat, desemnat pentru adoptator/familia adoptatoare;
e) persoana de referință pentru copil - persoana cu care copilul este familiarizat, în prezența căreia se simte în siguranță și față de care a dezvoltat o relație de încredere;
f) compartiment de specialitate - compartimentul de adopții din structura organizatorică a direcției generale de asistență socială și protecția copilului;
g) autoritate centrală - autoritatea desemnată de către fiecare stat contractant al Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin
Legea nr. 84/1994 , cu modificările ulterioare (denumită în continuare Convenția de la Haga), însărcinată cu ducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse de această convenție;
h) autoritatea străină competentă - orice autoritate/instituție străină, alta decât cea prevăzută la lit. g), prin intermediul căreia se obțin documente și informații necesare instrumentării cererilor de adopție internațională;
i) organizația străină acreditată - organismul privat acreditat de către statul primitor în conformitate cu legislația acestui stat și autorizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, denumită în continuare A.N.P.D.C.A., să desfășoare activități în domeniul adopției internaționale;
j) organism privat autorizat, denumit în continuare O.P.A. - persoană juridică română, fără scop lucrativ, legal constituită, autorizată de A.N.P.D.C.A. să presteze servicii și să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne, prevăzute de
Hotărârea Guvernului nr. 233/2012 ;
k) direcția - direcția generală de asistență socială și protecția copilului, instituție publică, cu personalitate juridică, înființată în subordinea consiliilor județene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, în condițiile legii.
Articolul 2
Pe parcursul procedurilor de adopție copilul este încurajat și susținut în exprimarea opiniei sale, aceasta fiind consemnată și luată în considerare, în funcție de vârsta și de gradul său de maturitate.
În realizarea tuturor demersurilor care vizează adopția copilului se urmăresc:
a) asigurarea continuității în viața copilului, menținerea relațiilor personale ale acestuia, dacă acest lucru nu contravine interesului lui superior, și păstrarea obiectelor personale semnificative sau cu valoare afectivă pentru copil;
b) facilitarea desprinderii copilului de persoanele de referință și asigurarea unei integrări ușoare în familia adoptatorului.
Articolul 3
Pe parcursul procedurilor de adopție copilului i se oferă informații și explicații clare și concrete, potrivit vârstei și gradului său de maturitate, referitoare la durata și etapele procesului de adopție. În acest demers, managerul de caz este obligat să colaboreze cu persoana/persoanele de referință pentru copil, precum și cu responsabilul de caz al copilului.
Capitolul II Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului în cadrul procedurii adopției interne
Secțiunea 1 Informarea prealabilă
Articolul 4
Persoanele care își exprimă intenția de a adopta se pot adresa direcției sau O.P.A. pentru obținerea informațiilor referitoare la caracteristicile copiilor adoptabili din România, precum și la documentația necesară, demersurile și durata procedurilor adopției interne.
Furnizarea informațiilor prevăzute la alin. (1) este însoțită de înmânarea unui material cuprinzând o listă cu principalele acte normative incidente în adopție și documentele necesare pentru depunerea cererii de eliberare a atestatului.
Realizarea activității de informare se evidențiază într-un document semnat de solicitant și de persoana care a realizat această activitate și se înmânează solicitantului.
Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în situația persoanelor care doresc să adopte copilul alături de care s-au bucurat de viață de familie o perioadă de minimum 6 luni.
Secțiunea 2 Depunerea cererii de evaluare
Articolul 5
Persoana sau familia care dorește să adopte formulează o cerere scrisă adresată direcției competente conform legii sau unui O.P.A.
Anterior înregistrării cererii prevăzute la alin. (1), direcția sau, după caz, O.P.A. se va asigura că procedura de informare prealabilă a fost îndeplinită, în caz contrar, acestea procedând în mod obligatoriu la furnizarea informațiilor și întocmirea documentului care atestă îndeplinirea acestei activități.
Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile în situația în care persoana sau familia se află în situația prevăzută la art. 4 alin. (4).
Articolul 6
Documentele necesare soluționării cererii de evaluare depuse de către persoana sau familia adoptatoare sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
Documentele prevăzute în anexa nr. 1 lit. f), h), j) și l) se solicită și pentru soțul adoptatorului, în situația în care acesta nu se asociază la cererea de adopție.
Articolul 7
După depunerea înscrisurilor prevăzute la art. 6 alin. (1) și, după caz, la alin. (2), cererea de evaluare se verifică de către consilierul juridic sub aspectul existenței sau inexistenței vreunuia dintre impedimentele legale la adopție, în conformitate cu dispozițiile Codului civil și
privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Rezultatul verificării se consemnează într-un referat.
Dacă s-a constatat că nu există niciunul dintre impedimentele de a adopta, se inițiază procesul de evaluare. Pe parcursul evaluării pot fi solicitate orice alte documente și informații considerate relevante.
În situația în care documentația este completă, întocmită corespunzător și nu există interdicții la adopție, direcția sau O.P.A. informează solicitantul cu privire la inițierea procesului de evaluare și la desemnarea responsabilului de caz al familiei. Acesta este obligat să introducă în Registrul național pentru adopții, denumit în continuare R.N.A., informațiile cu privire la adoptator/familia adoptatoare cuprinse în cererea de evaluare în vederea eliberării atestatului de familie adoptatoare.
În situația în care direcția sau O.P.A. constată existența unei documentații incomplete sau întocmite necorespunzător, se solicită completarea ori, după caz, refacerea acesteia de către adoptator/ familia adoptatoare, care are obligația să se conformeze acestei solicitări în termen de 10 zile de la primirea acesteia.
În situația necompletării documentației ori a identificării unor interdicții la adopție se informează, în scris, solicitantul cu privire la neînceperea evaluării.
Secțiunea 3 Etapele procesului de evaluare
Articolul 8
Procesul de evaluare a adoptatorului/familiei adoptatoare se realizează de echipa de evaluare formată din asistent social și psiholog, unul dintre aceștia având și calitatea de responsabil de caz al familiei, și cuprinde următoarele etape:
a) evaluarea socială;
b) evaluarea psihologică;
c) pregătirea pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte.
Articolul 9
Evaluarea socială se realizează pe parcursul unui număr de minimum 6 întâlniri, la finalul fiecărei întâlniri întocmindu-se o notă de întâlnire care conține observațiile și concluziile rezultate.
Evaluarea psihologică presupune parcurgerea unui număr de cel puțin 4 întâlniri de evaluare/consiliere, rezultatele evaluării psihologice și recomandările formulate fiind consemnate în fișele de evaluare psihologică.
Responsabilul de caz al familiei stabilește de comun acord cu adoptatorul/familia adoptatoare calendarul întâlnirilor din cadrul procedurii de evaluare.
În funcție de particularitățile fiecărui caz, asistentul social sau, după caz, psihologul poate decide cu privire la necesitatea realizării unui număr de întâlniri suplimentare, comunicând această decizie adoptatorului/familiei adoptatoare în vederea actualizării calendarului întâlnirilor.
Întâlnirile realizate cu scopul evaluării sociale și psihologice se desfășoară atât la locuința familiei, cât și la sediul direcției sau, după caz, al O.P.A. Fiecare membru al echipei de evaluare are obligația de a realiza cel puțin una din întâlnirile destinate evaluării la domiciliul persoanei/familiei adoptatoare.
Articolul 10
Pregătirea adoptatorului/familiei adoptatoare este destinată evaluării și dezvoltării capacității acestuia/acesteia de a răspunde nevoilor copilului adoptat și se desfășoară pe parcursul a 3 sesiuni individuale sau de grup, cu o durata totală de minimum 12 ore. La finalul fiecărei sesiuni, specialiștii direcției sau ai O.P.A. care au susținut pregătirea sunt obligați să completeze o fișă de observație pentru fiecare adoptator/familie adoptatoare.
Articolul 11
Ulterior parcurgerii celor 3 etape ale procesului de evaluare, membrii echipei de evaluare întocmesc raportul final de evaluare a capacității de a adopta a adoptatorului/familiei adoptatoare.
Raportul final de evaluare conține sinteza informațiilor psihosociale consemnate în documentele întocmite pe parcursul evaluării, precizarea punctelor tari și slabe ale adoptatorului/familiei adoptatoare din perspectiva capacității acestuia/acesteia de a răspunde nevoilor copilului adoptat, concluziile echipei de evaluare privind capacitatea solicitantului de a adopta și propunerea privind eliberarea/neeliberarea atestatului.
Articolul 12
Pe tot parcursul procesului de evaluare adoptatorul/familia adoptatoare are obligația de a informa direcția sau O.P.A. cu privire la eventualele schimbări intervenite în situația sa sociopsihomedicală, anexând, după caz, acte doveditoare.
Articolul 13
În situația în care pe parcursul procesului de evaluare adoptatorul/familia adoptatoare își exprimă intenția de a renunța la evaluare, membrii echipei de evaluare întocmesc un raport în care menționează stadiul evaluării și motivul încetării acesteia.
Raportul prevăzut la alin. (1) conține și propunerea de încetare a procesului de evaluare, adoptatorul/familia adoptatoare fiind informat/informată în scris asupra încetării evaluării. Responsabilul de caz al familiei este obligat să introducă în R.N.A. mențiunea cu privire la acest aspect.
Dacă intenția de renunțare la continuarea procedurilor de adopție intervine ulterior eliberării atestatului, adoptatorul/familia adoptatoare formulează în scris la direcție o cerere motivată pentru retragerea atestatului. Dispoziția de retragere a atestatului se introduce în R.N.A. de către direcție, în termen de 5 zile de la emitere.
Articolul 14
Dacă pe parcursul procesului de evaluare membrii echipei de evaluare constată că cel puțin una dintre declarațiile prevăzute la lit. b) și j) din anexa nr. 1 nu corespunde realității, precum și în situația în care au apărut impedimente de orice natură care împiedică finalizarea procesului de evaluare, acesta încetează. Prevederile art. 13 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 15
În situația în care solicitantul își schimbă domiciliul pe parcursul procesului de evaluare în raza administrativ-teritorială a altei direcții competente să elibereze atestatul, direcția sau, după caz, O.P.A. care a înregistrat cererea de evaluare are obligația transmiterii acesteia, însoțită de întreaga documentație existentă, direcției de la noul domiciliu, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care a luat cunoștință de schimbarea domiciliului. În acest caz finalizarea procedurii de evaluare poate fi realizată de către direcția de la noul domiciliu sau de către un O.P.A. cu care această direcție a încheiat protocol de colaborare.
Secțiunea 4 Raportul final de evaluare și procedura de contestare
Articolul 16
Raportul final de evaluare se comunică adoptatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea acestuia. Comunicarea se face prin orice mijloc ce asigură transmiterea documentului și confirmarea primirii acestuia, la adresa indicată de solicitant.
În situația în care evaluarea a fost realizată de către o altă direcție decât cea competentă să elibereze atestatul sau de către O.P.A., acestea au obligația ca în termenul prevăzut la alin. (1) să transmită direcției care urmează să emită atestatul raportul final de evaluare, însoțit de întreaga documentație existentă.
În cazul în care raportul final conține propunerea de eliberare a atestatului de persoană/familie aptă pentru adopție, directorul direcției competente emite dispoziția privind eliberarea atestatului, care se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.
În cazul în care rezultatul evaluării este nefavorabil, raportul final conținând propunerea de neeliberare a atestatului de persoană/familie aptă pentru adopție, acesta poate fi contestat la direcția competentă să emită atestatul în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.
În cazul în care rezultatul evaluării nu este contestat în termenul prevăzut la alin. (4), direcția emite dispoziția de neeliberare a atestatului care se comunică adoptatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.
Articolul 17
Dacă adoptatorul/familia adoptatoare formulează, în termenul prevăzut de lege, contestație la raportul final de evaluare, directorul direcției nu poate emite dispoziția până la soluționarea contestației.
Articolul 18
În situația în care comisia de soluționare a contestațiilor, denumită în continuare comisia, propune completarea procesului de evaluare cu noi informații sau documente și direcția își însușește această propunere, membrii echipei care au realizat evaluarea sunt obligați să efectueze demersurile necesare pentru completarea informațiilor/documentelor solicitate, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea propunerii.
Concluziile și recomandarea cuprinse în raportul final de evaluare se pot menține sau se pot modifica în funcție de rezultatul obținut ca urmare a analizei noilor informații/documente, directorul direcției urmând a emite dispoziția de eliberare/neeliberare a atestatului, care se comunică adoptatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.
Articolul 19
În cazul în care comisia propune realizarea unei noi evaluări sociale și/sau psihologice și direcția își însușește această propunere, noile evaluări sunt realizate de cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale de asistență socială și/sau de psihologie cu care A.N.P.D.C.A. a încheiat convenții de colaborare. În termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii comisiei, direcția este obligată să informeze contestatarul asupra necesității selectării și contactării unui astfel de cabinet sau societății civile profesionale competente să realizeze noua evaluare.
Contestatarul are la dispoziție un termen de 15 zile de la data informării pentru a încheia un contract de prestări de servicii în vederea realizării unei noi evaluări.
În situația în care comisia recomandă realizarea unei noi evaluări sociale, aceasta va urmări numai aspectele care au condus la formularea propunerii de neeliberare a atestatului, iar în cazul recomandării realizării unei noi evaluări psihologice, aceasta se va realiza în integralitate.
Articolul 20
Termenul de realizare a noilor evaluări nu poate depăși 30 de zile de la data încheierii contractului de prestări servicii în vederea realizării unei noi evaluări.
La cererea motivată a cabinetului/societății civile profesionale prevăzut/prevăzute la art. 19 alin. (1), direcția poate pune la dispoziția acestuia/acesteia documente din cadrul dosarului de evaluare.
În termenul prevăzut la alin. (1), rezultatul noii evaluări sociale și/sau psihologice se consemnează într-un raport și se transmite contestatarului și direcției. Raportul comunicat direcției este însoțit de documentația întocmită în cadrul evaluării.
După înregistrarea raportului la direcție și în baza analizei acestuia, directorul emite dispoziția de eliberare/neeliberare a atestatului, care va menționa dacă aceasta se bazează exclusiv pe concluziile raportului final de evaluare sau dacă au fost luate în considerare și elementele rezultate ca urmare a unor noi evaluări. Dispoziția se comunică adoptatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.
Articolul 21
Ulterior emiterii atestatului, responsabilul de caz al familiei este obligat să actualizeze în R.N.A. informațiile cu privire la adoptator/familia adoptatoare așa cum rezultă din raportul final de evaluare, precum și din documentul prin care adoptatorul și-a exprimat disponibilitatea de deplasare pentru realizarea potrivirii cu un copil adoptabil. Informația vizând disponibilitatea de deplasare poate fi modificată oricând, în funcție de opțiunea adoptatorului. Informațiile se introduc însoțite de copia electronică a raportului final de evaluare, dispoziția de eliberare/neeliberare a atestatului, precum și, după caz, a atestatului de adoptator/familie adoptatoare.
Articolul 22
După eliberarea atestatului de persoană/familie aptă să adopte, toate demersurile ulterioare stabilite de prezentele norme metodologice în sarcina responsabilului de caz al familiei se realizează numai de către responsabilul de caz din cadrul compartimentului de specialitate, desemnat de direcția de la domiciliul persoanei/familiei atestate.
Articolul 23
În situația în care adoptatorul/familia adoptatoare își schimbă domiciliul/reședința după obținerea atestatului, acesta/aceasta are obligația de a notifica acest aspect direcției care a eliberat atestatul, în termen de 3 zile de la eliberarea documentului care face dovada adresei de domiciliu/reședință. Direcția face mențiune cu privire la notificare în R.N.A., mențiunea operată suspendând orice demers de potrivire.
Direcția de la noul/noua domiciliu/reședință are obligația de a efectua o anchetă socială în termen de 7 zile de la operarea mențiunii în R.N.A. Documentul care consemnează concluziile anchetei sociale trebuie să evidențieze acele aspecte care s-au modificat ca urmare a schimbării domiciliului/reședinței adoptatorului/familiei adoptatoare și se introduce în copie electronică în R.N.A.
În funcție de concluziile rezultate ca urmare a realizării anchetei sociale prevăzute la alin. (2), direcția de la noul/noua domiciliu/reședință poate formula în atenția direcției care a eliberat atestatul o propunere motivată vizând retragerea acestuia sau, după caz, poate iniția, respectiv continua demersurile de potrivire.
Secțiunea 5 Organizarea și funcționarea comisiei de soluționare a contestațiilor
Articolul 24
Colegiul Național al Asistenților Sociali, Colegiul Psihologilor și A.N.P.D.C.A. desemnează în cadrul comisiei de soluționare a contestațiilor câte un membru titular și unul supleant. Componența comisiei se aprobă prin decizie a președintelui A.N.P.D.C.A.
Reprezentanții celor două colegii profesionale desemnați în cadrul comisiei nu pot fi implicați, pe perioada în care îndeplinesc această calitate, nici personal și nici prin intermediul organismelor private autorizate, cabinetelor individuale, cabinetelor asociate sau societăților civile profesionale de asistență socială și/sau de psihologie în realizarea evaluării/reevaluării prevăzute de prezentele norme metodologice pentru eliberarea atestatului de persoană/familie adoptatoare.
Reprezentanții A.N.P.D.C.A. sunt desemnați dintre angajații compartimentului de specialitate din structura organizatorică a acestei instituții.
Articolul 25
Convocarea membrilor comisiei se face în scris, prin fax sau e-mail, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării contestației la A.N.P.D.C.A. Convocarea menționează data, ora și locul desfășurării ședinței și se transmite însoțită de o copie a contestației formulate.
Convocarea membrilor comisiei, înregistrarea contestațiilor în registrul propriu de intrări-ieșiri al acesteia, întocmirea proceselor-verbale de ședință, redactarea raportului privind soluționarea contestației, precum și efectuarea celorlalte demersuri necesare derulării activității comisiei se realizează de către o persoană special desemnată în acest sens din cadrul compartimentului de specialitate al A.N.P.D.C.A.
Anterior realizării convocării, persoana prevăzută la alin. (2) verifică dacă contestația este însoțită de copia dosarului contestatarului și, în măsura în care se constată neîndeplinirea acestei condiții, va solicita transmiterea dosarului.
Articolul 26
Înainte de analizarea pe fond a contestației, comisia verifică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) contestația este formulată în termenul prevăzut de lege;
b) contestația este formulată de persoana/familia adoptatoare căreia i s-a comunicat raportul final de evaluare ori de o persoană împuternicită în acest sens prin procură notarială;
c) contestația vizează rezultatul nefavorabil al raportului final de evaluare.
În cazul în care contestația nu îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la alin. (1), comisia propune respingerea contestației.
În cazul în care contestația este admisibilă, comisia procedează la analiza pe fond a acesteia, respectiv analizarea raportului final de evaluare și a documentației transmise de către direcție și a motivelor invocate de contestatar.
Articolul 27
Comisia formulează propuneri, ca urmare a exprimării votului deschis al majorității membrilor săi.
Rezultatul soluționării contestației și propunerile comisiei se consemnează într-un raport semnat de către toți membrii acesteia, care se comunică direcției și contestatarului de către persoana prevăzută la art. 25 alin. (2).
Capitolul III Dispoziții vizând stabilirea adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție și deschiderea procedurii adopției
Secțiunea 1 Stabilirea adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție
Articolul 28
Stabilirea adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție este în competența managerului de caz al copilului.
Anterior stabilirii adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție, managerul de caz trebuie să se asigure că:
a) pentru fiecare copil pentru care urmează să stabilească adopția internă ca finalitate a planului individualizat de protecție sau identificat frații acestuia aflați în sistemul de protecție specială care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru stabilirea adopției ca finalitate a planului individualizat de protecție. În situația în care, în interesul superior al copiilor, managerul de caz apreciază că pot fi realizate demersuri de adopție separată a fraților, acesta întocmește un raport motivat în acest sens;
b) în cazul fiecărui copil pentru care s-a stabilit, în condițiile
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, o măsură de protecție specială, au fost realizate demersuri pentru reintegrarea la părinții săi firești sau pentru integrarea copilului în familia extinsă, după caz.
Articolul 29
Adopția internă ca finalitate a planului individualizat de protecție se stabilește la expirarea termenelor prevăzute de lege. În situația declarațiilor părinților și rudelor copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite, prin care menționează că nu doresc să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului, acest termen se calculează de la data expirării termenului prevăzut de lege pentru retragerea ultimei declarații înregistrate.
Termenele de 1 an, respectiv 6 luni prevăzute de lege în vederea stabilirii adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție se calculează de la data instituirii primei măsuri de protecție cu privire la copil.
Articolul 30
Declarațiile părinților și rudelor copilului până la gradul al patrulea inclusiv, care au putut fi găsite, prin care acestea își exprimă refuzul de a se ocupa de creșterea și îngrijirea copilului, pot fi înregistrate și la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială locuiesc în fapt aceștia, urmând ca declarațiile să fie transmise, în termen de 5 zile de la înregistrare, direcției care a instituit măsura de protecție.
Declarațiile prevăzute la alin. (1) pot fi date numai după informarea acestora de către reprezentanții direcției asupra existenței la nivel local a serviciilor de suport, precum și asupra posibilităților de sprijin financiar sau material.
Articolul 31
Obligația de a informa persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie o perioadă de minimum 6 luni, cu privire la stabilirea adopției ca finalitate a planului individualizat de protecție, revine managerului de caz. Acesta informează persoanele în cauză cu privire la următoarele aspecte:
a) necesitatea depunerii cererii pentru obținerea atestatului de persoană/familie aptă pentru adopție, în situația în care doresc să adopte copilul;
b) prioritatea la adopția copilului de care beneficiază în temeiul Legii;
c) durata maximă a procedurilor vizând acordarea atestatului de persoană/familie aptă pentru adopție;
d) documentele necesare pentru soluționarea cererii de atestare;
e) pierderea priorității în realizarea potrivirii, în situația nedepunerii cererii în termenul prevăzut de lege.
Informarea prevăzută la alin. (1) se realizează în 5 zile de la stabilirea adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție, verbal sau prin intermediul unei notificări transmise prin poștă, fax sau poștă electronică.
În cazul în care informarea este realizată verbal, îndeplinirea acestei obligații se atestă prin întocmirea unui proces-verbal semnat de managerul de caz și persoana/persoanele vizată/vizate. În celelalte cazuri, întocmirea procesului-verbal nu este necesară, termenul maxim prevăzut de lege pentru depunerea cererii privind eliberarea atestatului calculându-se de la data primirii notificării.
Articolul 32
Adopția internă poate fi stabilită ca finalitate a planului individualizat de protecție numai dacă ambii părinți firești ai copilului au împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 33
Dispozițiile prezentei secțiuni nu sunt aplicabile în situația adopției copilului pentru care a fost instituită tutela.
Secțiunea 2 Luarea în evidență a copilului de către compartimentul de specialitate
Articolul 34
În termen de 5 zile de la stabilirea finalității planului individualizat de protecție ca fiind adopția internă, managerul de caz transmite către compartimentul de specialitate, în copie, dosarul copilului. Managerul de caz are obligația de a transmite compartimentului de specialitate orice informație relevantă cu privire la copil și familia sa obținută ulterior.
Compartimentul de specialitate ia în evidență cazul, fiind desemnat responsabilul de caz al copilului. În cazul fraților se desemnează același responsabil de caz. Responsabilul desemnat are obligația introducerii în R.N.A. a informațiilor referitoare la copil, inclusiv a acelora care vizează potrivirea cu prioritate, conform legii, a copilului cu un/o adoptator/familie adoptatoare. Aceste informații se actualizează ori de câte ori este necesar.
În situația în care interesul superior al copiilor justifică această măsură, informațiile referitoare la separarea/nesepararea fraților pot fi actualizate la solicitarea managerului de caz. Acesta poate reveni asupra deciziei luate în această privință, până la momentul intrării unuia dintre frați în etapa de potrivire practică, pe baza unui raport motivat care se introduce în R.N.A.
Persoana cu atribuții de responsabil de caz al copilului nu poate fi desemnată să îndeplinească atribuții de responsabil de caz al adoptatorului/familiei adoptatoare.
Articolul 35
În situația copilului pentru care a fost instituită tutela, solicitarea formulată de tutore în vederea promovării acțiunii de deschidere a procedurii adopției este înregistrată la direcția în a cărei rază teritorială este situat domiciliul copilului, care are obligația desemnării unui responsabil de caz pentru copil.
Responsabilul de caz al copilului identifică elementele necesare în măsură să susțină că adopția răspunde interesului superior al copilului, întocmește un raport care urmează a fi anexat cererii de deschidere a procedurii adopției și introduce în R.N.A. informațiile referitoare la copil.
Secțiunea 3 Deschiderea procedurii adopției
Articolul 36
Activitățile prevăzute de lege vizând consilierea prealabilă exprimării consimțământului la adopție de către părinții biologici sau tutore, precum și întocmirea raportului care atestă derularea acestei activități sunt realizate de consilierul juridic din cadrul direcției.
Articolul 37
Ulterior realizării activităților prevăzute la art. 36, direcția sesizează, în termenul prevăzut de lege, instanța judecătorească în vederea deschiderii procedurii adopției, anexând la cerere, după caz, documentele prevăzute în anexa nr. 2.
În cazul fraților pentru care managerul de caz a apreciat că nu pot fi realizate demersuri de adopție separată a acestora este formulată o singură cerere prin care se solicită instanței judecătorești deschiderea procedurii adopției pentru aceștia.
Articolul 38
Direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului este obligată să actualizeze în R.N.A. informațiile cu privire la copiii pentru care s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției. Informațiile sunt însoțite de copia electronică a hotărârii judecătorești definitive privind deschiderea procedurii adopției.
Articolul 39
Dispozițiile prezentului capitol nu se aplică în situația adopției copilului de către soțul părintelui său firesc sau adoptiv.
Capitolul IV Potrivirea inițială și practică în cadrul procedurii adopției interne
Secțiunea 1 Potrivirea inițială
Articolul 40
Procesul de potrivire inițială constă în identificarea și selectarea persoanei/familiei atestate în vederea adopției care, din punct de vedere teoretic, corespunde nevoilor copilului.
Potrivirea inițială se realizează pornind de la nevoile și caracteristicile copilului, luând în considerare capacitatea adoptatorului/familiei adoptatoare atestate de a răspunde acestora.
Articolul 41
Pentru fiecare copil aflat în evidența R.N.A. cu hotărâre definitivă de deschidere a procedurii de adopție se generează lista cu adoptatorii/familiile adoptatoare atestate. În cazul fraților inseparabili, lista este comună.
Includerea adoptatorilor/familiilor adoptatoare în cadrul listei se face în funcție de gradul în care aceștia răspund nevoilor și caracteristicilor copilului menționate mai jos și care reprezintă criterii de potrivire inițială:
a) vârsta copilului;
b) sexul copilului;
c) numărul de copii pe care familia îi poate îngriji;
d) starea de sănătate și nivelul de dezvoltare al copilului.
În listă se includ cu prioritate următoarele persoane atestate:
a) rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv;
b) persoana/familia alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie o perioadă de minimum 6 luni;
c) persoanele/familiile care au adoptat frați ai copilului sau se află în procedură de adopție cu un frate al acestuia.
Adoptatorii care răspund în aceeași măsură criteriilor de potrivire inițială se ierarhizează în listă începând cu acei adoptatori care locuiesc în fapt la adresa de domiciliu/reședință din același județ/sector cu cel al copilului. Adoptatorii care locuiesc în fapt la adresa de domiciliu/reședință din același județ/sector cu cel al copilului vor fi ierarhizați în listă în funcție de vechimea atestatelor, lista fiind completată cu adoptatorii din celelalte județe care, la rândul lor, sunt ierarhizați în funcție de vechimea atestatelor. În situația în care adoptatorul/familia adoptatoare a mai fost atestat/atestată, pentru stabilirea vechimii se va lua în considerare data primei dispoziții de atestare, numai în cazul în care nu au existat întreruperi mai mari de 6 luni între data expirării valabilității atestatului și data emiterii noii dispoziții de atestare.
Adoptatorii/Familiile adoptatoare se includ în lista copiilor din județele pentru care și-au exprimat disponibilitatea de deplasare.
În situația în care, ulterior aplicării dispozițiilor alin. (4), în lista unui copil există mai mulți adoptatori/familii adoptatoare atestate care răspund în aceeași măsură criteriilor enunțate, aceștia se includ împreună pe prima poziție a listei generate din R.N.A.
Articolul 42
Persoanele prevăzute la art. 41 alin. (3) care doresc să adopte numai copilul/copiii față de care au prioritate nu vor fi incluse în listele altor copii.
Prin excepție de la prevederile art. 41 alin. (4), persoanele atestate care beneficiază de prioritate în realizarea potrivirii conform art. 41 alin. (3) și care răspund în aceeași măsură criteriilor de potrivire inițială sunt incluse împreună pe prima poziție a listei generate din R.N.A.
Articolul 43
În lista prevăzută la art. 41 nu se includ adoptatorul/familia adoptatoare atestat/atestată cu reședința obișnuită în România care și-a exprimat intenția de a adopta internațional un copil cu reședința obișnuită în străinătate. Cererea și documentația depuse de aceste persoane se transmit autorităților străine ale statului de origine al copilului prin intermediul A.N.P.D.C.A., în conformitate cu cerințele legislației statului respectiv.
Articolul 44
Responsabilul de caz al copilului are obligația ca, cel puțin o dată la 7 zile, să consulte lista prevăzută la art. 41 și să continue procedura de potrivire inițială cu adoptatorul/familia adoptatoare aflat/aflată pe prima poziție din listă.
Continuarea procedurii de potrivire inițială se realizează în termen de 7 zile de la consultarea listei prin analizarea informațiilor detaliate cuprinse în dosarul copilului, în raportul final de evaluare al adoptatorului/familiei adoptatoare și, după caz, în documentul prevăzut la art. 23 alin. (2), stabilindu-se dacă adoptatorul/familia adoptatoare răspunde nevoilor copilului. În situația în care pe prima poziție a listei generate din R.N.A. sunt incluse mai multe persoane, această analiză se realizează simultan cu toate aceste persoane, urmând ca potrivirea practică să se inițieze cu cel mai potrivit adoptator/ familie adoptatoare.
Analiza informațiilor se realizează de către responsabilul de caz al copilului în colaborare cu psihologul din cadrul compartimentului de specialitate și responsabilul de caz al adoptatorului/familiei adoptatoare, cu consultarea managerului de caz și, după caz, a persoanei de referință a copilului.
La finalul activităților prevăzute la alin. (2) și (3) responsabilul de caz al copilului completează fișa sintetică de potrivire inițială și face mențiunea în R.N.A. cu privire la inițierea/neinițierea procedurii de potrivire practică.
Articolul 45
În cazul în care adoptatorul/familia adoptatoare răspunde nevoilor copilului se inițiază procedura de potrivire practică. În caz contrar se reia procedura de potrivire inițială cu următorul/următoarea adoptator/familie adoptatoare din lista actualizată generată din R.N.A.
Secțiunea 2 Potrivirea practică
Articolul 46
Potrivirea practică vizează pregătirea copilului, a adoptatorului/familiei adoptatoare și a altor persoane de referință pentru copil și organizarea de întâlniri între copil și adoptator/familia adoptatoare, în vederea facilitării acomodării acestora.
Inițierea potrivirii practice se realizează de către responsabilul de caz al copilului sau, după caz, de către responsabilul de caz al adoptatorului/familiei adoptatoare și constă în informarea acestor persoane cu privire la copil, nevoile și caracteristicile acestuia, motivele pentru care se apreciază că adoptatorul/familia adoptatoare respectiv/respectivă este potrivit/potrivită pentru acel copil, prezentându-i-se și fotografii recente ale copilului. În situația în care informarea este realizată de către responsabilul de caz al adoptatorului/familiei adoptatoare, responsabilul de caz al copilului îi comunică acestuia toate informațiile necesare în acest sens, precum și fotografii ale copilului.
În vederea derulării activităților prevăzute la alin. (2) responsabilul de caz contactează de îndată adoptatorul/familia adoptatoare și îi informează asupra faptului că au obligația de a se prezenta în termen de 7 zile la direcție. Pentru motive obiective, neimputabile solicitantului, la cererea motivată a acestuia, termenul poate fi prelungit cu 7 zile. Informarea se poate realiza telefonic sau prin intermediul unei notificări transmise prin fax sau poștă electronică.
În situația în care adoptatorul/familia adoptatoare nu se prezintă la direcție în termenele prevăzute la alin. (3) ori în cazul în care ulterior realizării primei etape a potrivirii practice persoana/familia adoptatoare refuză continuarea acesteia, pentru copil se reia procedura de potrivire inițială prevăzută la art. 44. Motivele refuzului se consemnează în scris. Responsabilul de caz al familiei face mențiunile corespunzătoare acestor aspecte în R.N.A.
În cazul în care persoana/familia adoptatoare se află în situația de a fi refuzat de 5 ori continuarea potrivirii practice, aceasta are obligația de a parcurge un program de informare și consiliere referitor la caracteristicile copiilor adoptabili din România și motivația refuzului, organizat de către responsabilul de caz al familiei din cadrul direcției care a eliberat atestatul. Programul este obligatoriu, cuprinde un număr de minimum 3 întâlniri, iar până la finalizarea acestuia adoptatorul/familia adoptatoare nu este inclusă în demersuri de potrivire. La finalul parcurgerii programului responsabilul de caz menționează în R.N.A data încheierii acestuia.
Articolul 47
În vederea facilitării procedurii de potrivire practică, responsabilul de caz al copilului din cadrul compartimentului de specialitate colaborează cu managerul de caz al acestuia, precum și, după caz, cu asistentul social/psihologul din cadrul O.P.A., în situația în care copilul beneficiază de o măsură de protecție specială dispusă la un asistent maternal angajat al acestuia sau la un serviciu rezidențial al unui O.P.A. Managerul de caz se va asigura că persoanele implicate în creșterea și îngrijirea copilului vor sprijini copilul în procesul de acomodare cu adoptatorul/familia adoptatoare.
Articolul 48
Dacă adoptatorul/familia adoptatoare acceptă continuarea potrivirii practice, stabilește împreună cu responsabilul de caz al acestuia/acesteia și cu cel al copilului, de comun acord, data primei întâlniri cu copilul.
Articolul 49
Prima întâlnire are loc în mediul de viață al copilului, fără a i se aduce la cunoștință scopul acesteia. Copilul este asistat în mod obligatoriu de persoana sa de referință.
În 3 zile de la data primei întâlniri cu copilul, adoptatorul/familia adoptatoare își exprimă în scris opinia cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.
Articolul 50
În situația în care se continuă procedura de potrivire practică, responsabilul de caz al copilului stabilește de comun acord cu adoptatorul/familia adoptatoare programul și modul de desfășurare a următoarelor întâlniri, precum și participanții la întâlniri. Psihologul participă la cel puțin 2 dintre întâlnirile stabilite.
Întâlnirile au drept scop realizarea treptată a acomodării cu adoptatorul/familia adoptatoare și pot fi realizate atât în mediul de viață al copilului, cât și în afara acestuia.
Numărul întâlnirilor necesare pentru constatarea compatibilității dintre copil și adoptator/familia adoptatoare se stabilește de către cei 2 responsabili de caz, în funcție de particularitățile și evoluția cazului. Numărul minim al întâlnirilor este de 4.
La finalul potrivirii practice, responsabilul de caz al copilului, cu consultarea responsabilului de caz al adoptatorului/familiei adoptatoare, întocmește raportul de potrivire și se face mențiunea corespunzătoare în R.N.A.
Articolul 51
Dacă pe parcursul potrivirii practice specialiștii constată că nu se realizează acomodarea copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare, procedura de potrivire încetează și se face mențiunea în acest sens în R.N.A. Pentru copil se reia și se continuă procedura de potrivire inițială conform prevederilor art. 44.
În situația prevăzută la alin. (1), responsabilul de caz al copilului este obligat să analizeze și să consemneze într-un document care se introduce în R.N.A motivul/motivele care a/au determinat încetarea potrivirii practice. Dacă se apreciază că aceste motive sunt relevante, vor fi luate în considerare la reluarea procedurii de potrivire practică, pentru a preveni apariția unei situații similare.
Articolul 52
În situația copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani ori a fraților ce nu pot fi separați, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani, având hotărâre definitivă de deschidere a procedurii de adopție valabilă, dispozițiile referitoare la realizarea potrivirii inițiale nu sunt aplicabile.
Articolul 53
Pentru situațiile în care legea stabilește că încredințarea în vederea adopției nu este necesară, respectiv pentru adopția persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv, adopția copilului pentru care a fost deschisă procedura adopției și acesta se află în plasament la unul dintre soții familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puțin 6 luni, precum și pentru adopția copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data instituirii tutelei, dispozițiile referitoare la realizarea potrivirii practice nu sunt aplicabile. În această situație se aplică dispozițiile legale referitoare la întocmirea raportului cu privire la evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori necesar a fi transmis instanței judecătorești învestite cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
În situația persoanelor prevăzute la art. 41 alin. (3) și la art. 52 dispozițiile referitoare la potrivirea practică se aplică numai în situația în care copilul/copiii nu se află în plasament/tutelă la adoptator sau familia adoptatoare. În cazul în care aceștia se află în plasament/tutelă la adoptator sau familia adoptatoare de mai puțin de 6 luni se aplică numai dispozițiile referitoare la întocmirea raportului de potrivire.
Rapoartele prevăzute la alin. (1) și (2) se întocmesc după realizarea de către responsabilul de caz al copilului a minimum 2 întâlniri cu copilul și adoptatorul/familia adoptatoare, desfășurate în mediul de viață al acestora.
Secțiunea 3 Potrivirea în situația copiilor greu adoptabili
Articolul 54
R.N.A. conține o secțiune distinctă pentru următoarele categorii de copii greu adoptabili:
a) cei pentru care în termen de 9 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de adopție nu s-a reușit inițierea potrivirii practice;
b) cei pentru care în termen de 9 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de adopție, deși a fost inițiată etapa potrivirii practice, aceasta a eșuat;
c) cei pentru care în termen de 9 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de adopție, deși a fost pronunțată o hotărârii de încredințare în vederea adopției, aceasta a fost revocată.
În cadrul secțiunii prevăzute la alin. (1) se introduc și copiii pentru care lista generată din R.N.A., conform criteriilor prevăzute la art. 41, nu conține timp de 3 luni consecutiv niciun/nicio adoptator/familie adoptatoare atestat/atestată.
Articolul 55
În situația copiilor greu adoptabili se realizează demersuri suplimentare pentru identificarea unui/unei adoptator/ familii adoptatoare prin continuarea procedurilor de potrivire inițială prevăzute în cadrul procedurii adopției interne concomitent cu crearea și utilizarea profilului copilului greu adoptabil, procedurile de potrivire fiind realizate ținând cont de nevoile particulare ale acestor copii. Consultarea listei de către responsabilul de caz al copilului se realizează cel puțin o dată la 30 de zile.
Responsabilul de caz al copilului creează în termen de 5 zile de la momentul în care copilul intră în categoria celor greu adoptabili un profil al acestuia.
Profilul copiilor greu adoptabili conține o fotografie actuală a copilului sau, după caz, o imagine reprezentativă aleasă împreună cu acesta, precum și următoarele informații:
a) prenumele copilului;
b) județul de domiciliu al copilului;
c) vârsta copilului și dacă vârsta cronologică este diferită de vârsta de dezvoltare;
d) descrierea succintă a nevoilor de sănătate, emoționale, educaționale ale copilului;
e) principalele trăsături de personalitate și interesele/ abilitățile/aptitudinile copilului.
Profilul poate include și mesaje vocale sau imagini video cu activități ale copilului. Opinia copilului va fi luată în considerare la crearea profilului, în funcție de gradul său de înțelegere și maturitate.
În cazul fraților care nu pot fi separați în cadrul procedurii de adopție, profilul este comun. Crearea profilului comun este obligatorie și în cazul fraților inseparabili la momentul la care cel puțin unul dintre aceștia îndeplinește condițiile prevăzute la art. 54 alin. (1) sau (2).
Articolul 56
În scopul conștientizării problematicii și nevoilor copiilor greu adoptabili, A.N.P.D.C.A., direcțiile și O.P.A. pot organiza campanii de informare și promovare a adopției interne a acestor copii.
Articolul 57
Profilul copilului greu adoptabil poate fi consultat de către direcție. Consultarea se face pe baza unui nume de utilizator și parolă ce vor fi gestionate de către A.N.P.D.C.A.
Persoana/Familia atestată poate consulta informațiile conținute în profilul copiilor greu adoptabili la sediul direcției de la domiciliul său. În cazul în care responsabilul de caz al familiei constată că persoana/familia a fost selectată într-o procedură de potrivire inițială în cadrul listei unui copil adoptabil, solicită acesteia să opteze între a fi continuată procedura de potrivire inițială pe listă sau a fi demarată procedura de potrivire cu un copil greu adoptabil.
Dacă adoptatorul dorește să continue procedura de adopție cu un copil greu adoptabil, indiferent de mențiunile referitoare la numărul de copii și caracteristicile acestora conținute în raportul final de evaluare, responsabilul de caz al familiei face mențiunea în acest sens în R.N.A. În termen de 7 zile de la efectuarea mențiunii în R.N.A. responsabilul de caz al copilului comunică responsabilului de caz al familiei toate informațiile referitoare la copil pentru a fi prezentate adoptatorului.
Procedura de potrivire practică se realizează cu aplicarea dispozițiilor art. 47-51 acordându-se o atenție suplimentară modului în care adoptatorii reușesc să răspundă nevoilor particulare ale copiilor greu adoptabili. Reluarea demersurilor de potrivire inițială, dacă este cazul, se realizează atât prin generarea din R.N.A. a listei prevăzute la art. 41, cât și prin consultarea profilului copilului greu adoptabil. În această situație adoptatorul va fi inclus în lista copiilor adoptabili.
Raportul de potrivire va evidenția nevoile particulare ale copilului greu adoptabil, capacitatea adoptatorului/familiei adoptatoare de a răspunde acestora, eventualele puncte slabe ale adoptatorilor necesar a fi monitorizate în perioada de încredințare în vederea adopției, precum și serviciile/activitățile de sprijin și suport necesare. La cererea familiei ori la propunerea direcției, activitățile postadopție prevăzute de Lege pot fi asigurate și pe durata încredințării în vederea adopției.
Capitolul V Încredințarea în vederea adopției
Secțiunea 1 Aspecte generale
Articolul 58
În termen de 5 zile de la întocmirea raportului de potrivire, direcția în a cărei rază administrativ-teritorială este situat domiciliul copilului sesizează instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției.
Odată cu cererea de încredințare în vederea adopției, direcția solicită instanței să se pronunțe și cu privire la revocarea măsurii de protecție specială.
La cererea de încredințare în vederea adopției se anexează documentele prevăzute în anexa nr. 1 lit. a), d), f), h), k) și l), precum și următoarele:
a) certificatul de naștere al copilului, în copie;
b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unități publice nominalizate de către direcția de sănătate publică;
c) hotărârea judecătorească definitivă privind deschiderea procedurii adopției;
d) raportul de potrivire, conținând propunerea de sesizare a instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției;
e) dispoziția și atestatul de adoptator/familie adoptatoare apt/aptă să adopte.
Articolul 59
Executarea hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea de încredințare în vederea adopției se face în baza unui certificat de grefă.
Termenul pentru care s-a dispus încredințarea se calculează de la data mutării efective a copilului la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare.
Mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare se evidențiază într-un document întocmit în dublu exemplar și semnat de către reprezentantul direcției și de către adoptator/familia adoptatoare, datat și înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul.
În situația în care încredințarea în vederea adopției se dispune la un adoptator/familie adoptatoare dintr-un alt sector/județ decât cel în care a fost protejat copilul, direcția prevăzută la alin. (3) are obligația ca în termen de 5 zile să transmită documentul în care se consemnează mutarea copilului direcției în a cărei rază administrativ-teritorială este situat domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare, în vederea luării în evidență și a întocmirii rapoartelor bilunare de urmărire a evoluției copilului.
Preluarea copilului este realizată în mod obligatoriu de către adoptator sau de către cel puțin unul dintre soții din familia adoptatoare.
Secțiunea 2 Urmărirea evoluției copilului pe perioada încredințării în vederea adopției
Articolul 60
Urmărirea evoluției copilului încredințat în vederea adopției și a relațiilor dintre acesta și adoptator/familia adoptatoare se realizează în mediul de viață al copilului, prima vizită în acest scop având loc în prima săptămână de la mutarea efectivă a copilului la adoptator/familia adoptatoare.
Articolul 61
Rapoartele bilunare prevăzute de lege conțin constatările rezultate ca urmare a evaluării relațiilor dintre copil și familie, în urma vizitelor efectuate de către responsabilul de caz al copilului sau, după caz, de către responsabilul de caz al adoptatorului/familiei adoptatoare, precum și propuneri vizând, după caz, menținerea, prelungirea sau revocarea încredințării în vederea adopției. În raport cu vârsta și gradul de maturitate a copilului, în aceste rapoarte este menționată și opinia copilului, rezultată ca urmare a unor discuții personale cu copilul.
Responsabilul de caz are obligația de a informa adoptatorul/familia adoptatoare cu privire la recomandările și concluziile conținute în cuprinsul rapoartelor bilunare.
Articolul 62
În vederea facilitării integrării copilului în noul mediu de viață, în perioada pentru care s-a dispus încredințarea în vederea adopției, pot fi realizate acele activități postadopție prevăzute de lege care răspund nevoilor identificate în această etapă.
Articolul 63
La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției se întocmește raportul final referitor la evoluția relațiilor dintre copil și adoptator care conține propunerea vizând încuviințarea adopției.
Articolul 64
În situația în care, în perioada de încredințare în vederea adopției, adoptatorul/familia adoptatoare își schimbă domiciliul în raza administrativ-teritorială a altei direcții, competența continuării instrumentării procedurilor de adopție revine direcției în a cărei rază administrativ-teritorială este situat noul domiciliu.
În situația prevăzută la alin. (1), dosarul adoptatorului/familiei adoptatoare și copilului se transmite de îndată, în original, direcției în a cărei rază administrativ-teritorială este situat noul domiciliu.
Secțiunea 3 Prelungirea și revocarea încredințării în vederea adopției
Articolul 65
În situațiile în care este necesară prelungirea încredințării în vederea adopției, direcția sesizează de îndată instanța judecătorească cu o cerere în acest sens.
Cererea prevăzută la alin. (1) adresată instanței judecătorești prelungește de drept perioada stabilită inițial pentru încredințarea în vederea adopției cu durata necesară soluționării acestei cereri.
Articolul 66
În situațiile în care se solicită revocarea încredințării în vederea adopției, cererea adresată instanței judecătorești conține și solicitarea cu privire la instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copil și desemnarea persoanei care urmează să exercite drepturile și obligațiile părintești cu privire la acesta.
Dispozițiile prevăzute la art. 59 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.
Preluarea copilului de la adoptator/familia adoptatoare este realizată în mod obligatoriu de către un reprezentant al direcției.
Capitolul VI Procedura de plată a indemnizației care se acordă pe perioada concediului de acomodare
Articolul 67
Plata indemnizației lunare aferente concediului de acomodare, prevăzută de lege, se face pe baza cererii persoanei îndreptățite aflate în concediul de acomodare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3.
Cererea este însoțită de actele prevăzute de lege, precum și de copia actului de identitate a solicitantului, copia certificatului de naștere al copilului și acte doveditoare privind realizarea de venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor art. 67, art. 76 alin. (1) și (2) și
art. 103 din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru acordarea indemnizației lunare aferente concediului de acomodare, cererea și documentele justificative prevăzute la alin. (1) și (2) se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției și se înregistrează la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană și, respectiv, a municipiului București, în a cărei rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana îndreptățită, denumită în continuare agenție teritorială.
În situația în care cererea este depusă după termenul prevăzut la alin. (3), dar până la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției, drepturile se acordă de la data la care este depusă cererea.
Plata indemnizației lunare aferente concediului de acomodare se realizează pe fracțiuni de lună, în funcție de data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției sau, în cazul prevăzut la alin. (4), de la data depunerii cererii.
Articolul 68
Cererea pentru acordarea indemnizației se soluționează în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie emisă de directorul executiv al agenției teritoriale, și se comunică persoanei îndreptățite în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii ei.
Contestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (1) se soluționează potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 69
Indemnizația se plătește prin mandat poștal sau, după caz, în cont curent personal ori cont de card, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, indicată în cerere.
Plata indemnizației se efectuează începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției cu respectarea prevederilor art. 67 alin. (4) și (5).
În cazul achitării indemnizației prin mandat poștal, sumele aferente plăților ocazionate de efectuarea plății indemnizației sunt stabilite prin legea bugetul de stat.
În cazul plății indemnizației în cont curent personal sau în cont de card, agențiile teritoriale efectuează plata prin unitățile bancare pe bază de borderou, în aceleași condiții prevăzute de lege pentru alte beneficii de asistență socială acordate de la bugetul de stat.
În cazul în care persoana îndreptățită solicită schimbarea opțiunii de plată a indemnizației, aceasta depune cerere și documentele justificative prevăzute la art. 67 la agenția teritorială, în a cărei rază administrativ-teritorială are domiciliul. Soluționarea cererii se face cu aplicarea dispozițiilor prevăzute la art. 68.
În cazul schimbării adresei de domiciliu sau de reședință în aria de competență a aceleiași agenții teritoriale care a efectuat plata drepturilor până la apariția modificării, persoana îndreptățită comunică în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, agenției teritoriale modificarea.
În cazul în care noua adresă de domiciliu se află în aria de competență a altei agenții teritoriale, agenția teritorială care a efectuat plata până la apariția modificării procedează la încetarea plății și comunică în scris agenției teritoriale din județul de domiciliu al persoanei îndreptățite datele necesare în vederea reluării plății, menționând obligatoriu ultima lună pentru care s-a efectuat plata, cuantumul, precum și suma restantă defalcată pe fiecare lună.
În situația prevăzută la alin. (7), persoana îndreptățită depune la agenția teritorială în a cărei rază administrativ-teritorială și-a stabilit noul domiciliu sau reședință actele doveditoare, pe baza cărora directorul executiv al acesteia emite o nouă decizie de acordare a dreptului.
Articolul 70
Persoana îndreptățită sau, după caz, direcția care urmărește evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori pe durata încredințării în vederea adopției are obligația de a comunica agenției teritoriale, în termen de 5 zile de la data producerii și respectiv luării la cunoștință, orice modificare intervenită de natură să determine încetarea sau suspendarea plății indemnizației.
Articolul 71
Dispozițiile prezentului capitol se aplică și persoanelor care au copii încredințați în vederea adopției la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.
În situația prevăzută la alin. (1), indemnizația, precum și concediul de acomodare se acordă proporțional în funcție de numărul zilelor calendaristice rămase de la data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească privind încredințarea în vederea adopției și până la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege pentru acordarea concediului de acomodare.
Capitolul VII Încuviințarea adopției interne
Articolul 72
Raportul final întocmit la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției sau, după caz, raportul cu privire la evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori întocmit pentru cazurile în care legea stabilește că încredințarea în vederea adopției nu este necesară se depun la instanța judecătorească, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului la care direcția a fost citată pentru judecarea cauzei.
Articolul 73
Cererea de încuviințare a adopției se introduce, fie de către adoptatori, fie de către direcție, la instanța competentă cu cel puțin 5 zile înainte de împlinirea perioadei pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției.
În cazul adopției copilului de către o familie adoptatoare, unul dintre soți poate să dea mandat încheiat în formă autentică celuilalt soț să îl reprezinte în fața instanței judecătorești pentru exprimarea consimțământului la adopție.
Articolul 74
În situația în care informarea și consilierea copilului cu privire la exprimarea consimțământului la adopție este realizată de către O.P.A. raportul care atestă realizarea acestei activități este transmis direcției competente să introducă acțiunea privind încuviințarea adopției.
Capitolul VIII Monitorizare și activități postadopție în adopția internă
Articolul 75
În situația în care, în perioada de monitorizare postadopție, adoptatorul/familia adoptatoare își stabilește domiciliul/reședința în raza administrativ-teritorială a altei direcții decât cea care a inițiat procedura de monitorizare, cea de-a doua are obligația de a transmite în copie rapoartele trimestriale realizate până la acel moment.
În cazul în care, pe parcursul monitorizării postadopție sau ulterior, sunt necesare informații/documente din dosarul de adopție, direcția în a cărei rază administrativ-teritorială este situat/situată noul domiciliu/noua reședință le poate solicita fie adoptatorilor, fie direcției care a inițiat procedura de adopție.
Articolul 76
Responsabilul de caz poate propune prelungirea perioadei de monitorizare postadopție, în condițiile prevăzute de lege. În această situație se întocmește un raport care conține constatările și recomandările rezultate pe parcursul monitorizării, precum și motivarea acestei propuneri.
În termen de 15 zile de la încheierea perioadei de monitorizare postadopție, responsabilul de caz întocmește raportul final de închidere a cazului. O copie a acestui raport se comunică managerului de caz al copilului.
Rapoartele prevăzute la alin. (1) și (2) se introduc în R.N.A. în termen de 5 zile de la finalizare.
Articolul 77
Dispozițiile art. 75-76 nu se aplică în cazul adopției copilului de către soțul părintelui său firesc sau adoptiv și nici în cazul adopției copilului de către tutore sau rude.
Articolul 78
Compartimentul de specialitate realizează activitățile postadopție prevăzute de lege și facilitează accesul copilului și al adoptatorului/familiei adoptatoare la acestea, în funcție de nevoile identificate.
Aceste activități pot fi desfășurate de specialiștii compartimentului de specialitate, de O.P.A., precum și de cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale de asistență socială și/sau de psihologie care au încheiat convenții cu A.N.P.D.C.A.
Activitățile postadopție se pot realiza la inițiativa responsabilului de caz, ca urmare a propunerilor și recomandărilor formulate în rapoartele de monitorizare postadopție, sau la solicitarea adoptatului ori a adoptatorului/familiei adoptatoare, inclusiv pe parcursul sau după expirarea perioadei de monitorizare postadopție.
Activitățile postadopție de care beneficiază copilul și/sau adoptatorul/familia adoptatoare în perioada de monitorizare se consemnează în dosarul copilului de către responsabilul de caz.
Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător și pe perioada încredințării copilului în vederea adopției.
Capitolul IX Adopția internațională
Secțiunea 1 Transmiterea cererii și luarea în evidența R.N.A.
Articolul 79
Persoanele/Familiile cu reședința obișnuită în străinătate aflate în una dintre situațiile prevăzute de lege pentru a putea adopta internațional un copil a cărui reședință obișnuită este în România pot formula cerere de adopție, care se înaintează A.N.P.D.C.A., prin intermediul autorității centrale sau al organizației străine acreditate, direct sau prin persoane împuternicite în acest sens.
Pentru a fi luată în evidența R.N.A. cererea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoțită de documentele prevăzute în anexa nr. 4.
Documentele prevăzute la alin. (2) vor fi transmise în original sau, după caz, în copie legalizată și însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Toată documentația prevăzută la alin. (2) se transmite și în fotocopie.
Articolul 80
În cazul în care, după luarea în evidența R.N.A. a cererii de adopție internațională și până la transmiterea cererii de încuviințare a adopției la instanța judecătorească se constată încetarea valabilității documentului prevăzut la lit. h) din anexa nr. 4, se suspendă demersurile de adopție și A.N.P.D.C.A. notifică acest aspect autorității centrale sau organizației străine acreditate.
Suspendarea prevăzută la alin. (1) operează până la primirea documentului valabil, dar nu mai mult de 2 luni de la transmiterea notificării în acest sens.
În situația în care documentul solicitat nu este transmis în termenul prevăzut la alin. (2), A.N.P.D.C.A. informează autoritatea centrală competentă sau organizația străină acreditată cu privire la imposibilitatea soluționării cererii și restituie documentația anexată acesteia.
Articolul 81
În situația în care adoptatorul este soțul părintelui firesc sau adoptiv al copilului a cărui adopție internațională se solicită, cererea acestuia este însoțită de documentele prevăzute în anexa nr. 4 lit. a)-c), e), f), i), și, după caz, g) și h), dacă legislația statului de primire impune emiterea acestor documente.
Articolul 82
În situația în care cererea este însoțită de documentația prevăzută în anexa nr. 4 și sunt respectate dispozițiile art. 79 alin. (3) și (4), este luată în evidența R.N.A., iar A.N.P.D.C.A. notifică acest aspect autorității centrale sau organizației străine acreditate.
În cazul în care cererea nu este însoțită de toate documentele prevăzute în anexa nr. 4, A.N.P.D.C.A. notifică, în termen de 10 zile de la înregistrarea acesteia, autorității străine competente sau organizației străine acreditate necesitatea completării documentației. În acest caz, cererea nu este luată în evidența R.N.A.
În situația în care documentele solicitate nu sunt transmise în termen de 4 luni de la înregistrarea cererii, A.N.P.D.C.A. informează autoritatea centrală sau organizația străină acreditată cu privire la imposibilitatea soluționării cererii și restituie documentația anexată acesteia.
Completarea documentației ce însoțește cererea de adopție internațională se poate face atât de către autoritatea străină competentă, organizația străină acreditată care a transmis cererea prin persoane care fac parte din personalul angajat ori persoane împuternicite în acest sens, cât și de către adoptator/familia adoptatoare.
Articolul 83
Odată cu luarea în evidența R.N.A. a cererii adoptatorului/familiei adoptatoare cu reședința obișnuită în străinătate, personalul din cadrul compartimentului de specialitate din structura A.N.P.D.C.A. introduce în R.N.A. informațiile cu privire la adoptatorul/familia adoptatoare atestată.
Informațiile prevăzute la alin. (1) se introduc însoțite și de copia electronică a documentului eliberat de autoritățile străine care atestă că adoptatorul/familia adoptatoare este apt/aptă să adopte, precum și de raportul care conține informațiile detaliate referitoare la adoptator/familia adoptatoare.
Articolul 84
În situația în care adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare care formulează cerere de adopție internațională este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul, A.N.P.D.C.A. verifică existența altor solicitări similare din partea rudelor copilului până la gradul al patrulea inclusiv atestate cu reședința obișnuită în România.
Dacă se constată existența unei solicitări de adopție formulate de o rudă a copilului până la gradul al patrulea inclusiv atestată cu reședința obișnuită în România, A.N.P.D.C.A. comunică autorității centrale sau organizației străine acreditate imposibilitatea soluționării cererii și restituie documentația anexată acesteia.
În situația în care în evidența R.N.A. nu există date cu privire la rude atestate ale copilului până la gradul al patrulea inclusiv cu reședința obișnuită în România, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt luate în evidența R.N.A.
Articolul 85
În cazul în care cererea de adopție este formulată de către soțul părintelui firesc/adoptiv al copilului, prevederile legale vizând deschiderea procedurii adopției, precum și cele vizând procedura de potrivire nu sunt aplicabile.
Articolul 86
În situația în care adoptatorul/familia adoptatoare are reședința obișnuită într-un stat care nu este parte la Convenția de la Haga, cererea de adopție este luată în evidența R.N.A. numai dacă A.N.P.D.C.A. a încheiat convenție de colaborare cu autoritatea desemnată cu atribuții în domeniul adopției internaționale din statul de primire și această cerere a fost transmisă potrivit procedurii stabilite în convenție.
Secțiunea 2 Potrivirea inițială
Articolul 87
Procedura de potrivire inițială a copiilor care au deschisă procedura adopției și pentru care s-a împlinit termenul prevăzut de lege ulterior căruia aceștia pot fi adoptați internațional se realizează prin consultarea de către responsabilul de caz al copilului a listei adoptatorilor/familiilor adoptatoare cu reședința obișnuită în străinătate, aflați în evidența R.N.A. Dispozițiile art. 44 alin. (1), (2) și (4) și respectiv art. 45 se aplică în mod corespunzător. Analiza informațiilor prevăzute la art. 44 alin. (3) se realizează de către responsabilul de caz al copilului în colaborare cu psihologul din cadrul compartimentului de specialitate, cu consultarea managerului de caz și, după caz, a persoanei de referință a copilului. Consultarea listei se realizează o dată la 30 de zile în situația copiilor pentru care lista generată din R.N.A. nu conține timp de 3 luni consecutiv niciun/nicio adoptator/familie adoptatoare atestat/atestată.
În cazul fraților inseparabili, lista este comună. În cazul în care unul dintre acești frați nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi adoptat internațional, procedura de potrivire inițială prevăzută în prezentul capitol se inițiază numai la momentul la care toți frații întrunesc aceste condiții.
Includerea adoptatorilor/familiilor adoptatoare în cadrul listei se face în funcție de gradul în care aceștia răspund următoarelor criterii de potrivire inițială:
a) adopția unui frate sau a unei surori a copilului;
b) adopția unui alt copil din România;
c) vârsta copilului;
d) numărul de copii pe care familia îi poate îngriji;
e) sexul copilului;
f) starea de sănătate și nivelul de dezvoltare a copilului.
Criteriile prevăzute la alin. (3) lit. c)-f) au caracter eliminatoriu, iar cele prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) au caracter de ierarhizare și se utilizează în situația în care există mai mulți/multe adoptatori/familii adoptatoare selectați/selectate ca urmare a aplicării criteriilor cu caracter eliminatoriu.
În situația în care în urma aplicării criteriilor prevăzute la alin. (3) există mai mulți/multe adoptatori/familii adoptatoare, se acordă prioritate solicitantului a cărui cerere are cea mai veche dată de înregistrare în evidența R.N.A.
În situația în care ulterior aplicării dispozițiilor alin. (3)-(5), în lista unui copil există mai mulți/multe adoptatori/familii adoptatoare atestați/atestate care răspund în aceeași măsură criteriilor enunțate, aceștia/acestea se includ împreună pe prima poziție a listei generate din R.N.A.
Articolul 88
În situația copiilor pentru care în evidența R.N.A. există o cerere de adopție internațională din partea unei rude până la gradul al patrulea inclusiv, acestea sunt selectate pentru parcurgerea procedurii de adopție internațională fără a fi necesară împlinirea termenului prevăzut de lege, ulterior căruia aceștia pot fi adoptați internațional și având prioritate în raport cu alți/alte adoptatori/familii adoptatoare cu reședința obișnuită în străinătate aflați/aflate în evidența R.N.A.
Articolul 89
Procedura de potrivire prevăzută în cuprinsul prezentei secțiuni se realizează simultan cu demersurile de potrivire din cadrul procedurii adopției interne vizând consultarea și utilizarea profilului copilului greu adoptabil. Dispozițiile art. 55 alin. (1) teza a doua nu sunt aplicabile.
Secțiunea 3 Notificări și acorduri
Articolul 90
În situația în care ulterior parcurgerii procedurii de potrivire inițială se apreciază că adoptatorul/familia adoptatoare cu reședința obișnuită în străinătate răspunde nevoilor copilului și poate fi inițiată potrivirea practică, responsabilul de caz al copilului face mențiunea corespunzătoare în acest sens în R.N.A., mențiune care suspendă orice altă procedură de potrivire pentru copil și familia respectivă.
Responsabilul de caz al copilului întocmește în termen de 30 zile de la operarea mențiunii prevăzute la alin. (1) raportul cu privire la copil. Raportul se întocmește și în cazul în care cererea de adopție internațională este formulată de o rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul.
O copie în format electronic a exemplarului original al raportului se introduce în R.N.A.
Articolul 91
În termen de 15 zile de la data încărcării în R.N.A. a raportului prevăzut la art. 90, A.N.P.D.C.A. comunică autorității centrale sau organizației străine acreditate raportul cu privire la copil și solicită acordul adoptatorului/familiei adoptatoare cu privire la selecția realizată ca urmare a potrivirii inițiale, acordul autorității străine competente pentru continuarea procedurii de adopție, precum și transmiterea actului din care rezultă că există garanțiile ca adoptatul să intre și să locuiască permanent în statul primitor.
Raportul prevăzut la alin. (1) se transmite însoțit de traducerea autorizată într-o limbă de circulație internațională, precum și de 3 fotografii recente ale copilului.
Comunicarea cuprinde și informații privind obligația adoptatorilor de a se deplasa în România, în sectorul/județul de domiciliu al copilului, într-un termen de 60 de zile, în scopul realizării potrivirii practice.
Termenul prevăzut la alin. (3) se calculează de la data înregistrării la A.N.P.D.C.A. a acordurilor menționate la alin. (1).
Articolul 92
Raportul prevăzut la art. 90 se transmite autorității centrale sau organizației străine acreditate și în situația în care cererea de adopție este formulată de o rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul. În acest caz, raportul se transmite însoțit numai de solicitarea vizând acordul autorității centrale cu privire la continuarea procedurii de adopție și transmiterea actului din care rezultă că există garanțiile ca adoptatul să intre și să locuiască permanent în statul primitor.
Articolul 93
În cazul în care cererea de adopție este formulată de către soțul părintelui firesc/adoptiv al copilului, dispozițiile referitoare la întocmirea și transmiterea raportului cu privire la copil, precum și cele referitoare la solicitarea acordului adoptatorului/familiei adoptatoare cu privire la selecția realizată nu sunt aplicabile, în această situație solicitându-se numai acordul autorității centrale cu privire la continuarea procedurii de adopție și transmiterea actului din care rezultă că există garanțiile ca adoptatul să intre și să locuiască permanent în statul primitor.
Articolul 94
Acordurile și actul prevăzute la art. 91 alin. (1) se transmit A.N.P.D.C.A. în original, însoțite de traducerea autorizată în limba română, într-un termen de 45 de zile de la data notificării de către partea română.
La solicitarea motivată a autorității centrale străine competente termenul prevăzut la alin. (1) se poate prelungi cu 30 de zile.
În situația în care acordurile nu sunt transmise în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2) ori adoptatorul/familia adoptatoare sau autoritatea centrală nu este de acord cu continuarea procedurii de adopție, pentru copil se reia procedura de potrivire inițială.
Articolul 95
Ulterior obținerii acordurilor vizând continuarea procedurilor de adopție și, după caz, cu privire la selecție, precum și a actului din care rezultă că există garanțiile ca adoptatul să intre și să locuiască permanent în statul primitor, A.N.P.D.C.A. face mențiunea în R.N.A. cu privire la îndeplinirea acestor condiții prealabile realizării potrivirii practice.
Responsabilul de caz al copilului, în colaborare cu managerul de caz și persoana de referință, realizează pregătirea copilului în vederea întâlnirii cu adoptatorii, în funcție de vârsta și de gradul de maturitate a acestuia. În această etapă copilului îi sunt furnizate informații cu caracter general cu privire la familie. Managerul de caz se va asigura că persoanele implicate în creșterea și îngrijirea copilului vor sprijini copilul în procesul de acomodare cu adoptatorul/familia adoptatoare.
Secțiunea 4 Potrivirea practică
Articolul 96
Adoptatorul/Familia adoptatoare selectat/selectată are obligația să se deplaseze și să locuiască efectiv în România, pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile consecutive, în scopul realizării potrivirii practice cu copilul.
În situația în care adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul, dispozițiile alin. (1) se aplică numai în cazul în care nu a avut relații personale directe cu copilul o perioadă de minimum 15 zile, în ultimul an anterior luării în evidența R.N.A. a cererii de adopție. Existența relațiilor personale directe poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Articolul 97
Anterior întâlnirii dintre copil și adoptator/familia adoptatoare, responsabilul de caz al copilului organizează o primă întâlnire cu adoptatorii la sediul direcției. Pe parcursul acestei întâlniri le sunt oferite informații suplimentare din dosarul copilului, precum și elemente de natură a facilita interacțiunea cu copilul, stabilindu-se și calendarul întâlnirilor.
Relaționarea copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare se realizează în sectorul/județul de domiciliu al copilului, prin vizite și întâlniri la locuința copilului, în spații de joacă și recreere, precum și în alte locații stabilite de responsabilul de caz care să permită acomodarea și interacțiunea dintre aceștia.
Numărul întâlnirilor dintre copil și adoptatori este de minimum 8, dintre care cel puțin 4 se vor desfășura în prezența responsabilului de caz și/sau a psihologului.
În situații justificate, la propunerea motivată a responsabilului de caz, perioada prevăzută la art. 96 alin. (1) pentru realizarea procedurii de potrivire practică dintre copil și adoptatorul/familia adoptatoare selectat/selectată poate fi prelungită cu 15 zile, acest lucru fiind notificat de îndată adoptatorilor și A.N.P.D.C.A.
La finalul perioadei de potrivire practică a copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare, responsabilul de caz întocmește și transmite A.N.P.D.C.A., în termen de 5 zile, raportul de potrivire.
Secțiunea 5
Transmiterea cererii de încuviințare a adopției internaționale și eliberarea certificatului care atestă conformitatea adopției internaționale cu dispozițiile Convenției de la Haga
Articolul 98
După finalizarea procedurii de potrivire practică, adoptatorul/familia adoptatoare poate formula cererea de încuviințare a adopției, pe care o transmite A.N.P.D.C.A. în vederea înaintării acesteia instanței judecătorești.
Odată cu transmiterea cererii, adoptatorul/familia adoptatoare are obligația de a depune și acele documente prevăzute în anexa nr. 4 care și-au pierdut valabilitatea.
Articolul 99
Ulterior primirii raportului de potrivire și înregistrării cererii prevăzute la art. 98, A.N.P.D.C.A. înaintează de îndată cererea de încuviințare a adopției instanței competente în a cărei rază teritorială este situat domiciliul copilului.
Cererea se transmite însoțită de originalul raportului de potrivire, de documentele prevăzute în anexa nr. 4 și, după caz, de hotărârea judecătorească definitivă prin care a fost deschisă procedura adopției.
Articolul 100
În cazul adopției internaționale a copilului de către soția părintelui firesc, la cererea de încuviințare a adopției se anexează documentul care consemnează rezultatul expertizei pentru confirmarea filiației față de tată, realizată prin metoda serologică ADN.
Prevederile alin. (1) se aplică în situația în care copilul a fost recunoscut de tată pe cale administrativă, precum și în cazul în care paternitatea copilului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoașterea de către tată sau care consfințește învoiala părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii.
Articolul 101
În situația în care adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul și nu este necesară parcurgerea etapei de potrivire practică, cererea de încuviințare a adopției este transmisă instanței judecătorești fără a fi necesară anexarea raportului prevăzut la art. 97 alin. (5).
În situația în care copilul este adoptat de o familie adoptatoare, dispozițiile art. 73 alin. (2) se aplică în mod corespunzător, mandatul fiind prezentat instanței judecătorești însoțit de traducerea autorizată în limba română dacă acesta a fost încheiat într-o limbă străină.
Articolul 102
În termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat adopția, direcția în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului va înștiința despre aceasta, în scris, părinții firești, precum și autoritățile române competente să elibereze documentele de identitate sau de călătorie pentru adoptat.
Articolul 103
În cazul adopției internaționale, prevederile legale vizând monitorizarea postadopție nu se aplică în situația în care adoptatorul este soțul părintelui firesc sau adoptiv al copilului.
Originalul rapoartelor trimestriale întocmite pe perioada de monitorizare postadopție sunt păstrate și arhivate electronic în R.N.A. de către A.N.P.D.C.A.
Articolul 104
Certificatul prin care se atestă că adopția internațională încuviințată de instanța judecătorească română este conformă cu dispozițiile Convenției de la Haga se eliberează de către A.N.P.D.C.A.
Certificatul prevăzut la alin. (1) se eliberează și în cazul adopției internaționale a copilului de către soțul părintelui său firesc sau adoptiv.
Eliberarea certificatului se face la cererea adoptatorului/familiei adoptatoare, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii însoțite de hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în exemplar legalizat, cu mențiunea "definitivă". Mențiunea vizând eliberarea certificatului se introduce în R.N.A.
Capitolul X Registrul național pentru adopții
Articolul 105
Evidența conținută de R.N.A. este structurată într-o bază de date, gestionată de A.N.P.D.C.A. prin intermediul unui sistem informatizat, care asigură securitatea datelor înregistrate.
Datele înregistrate în R.N.A. se actualizează permanent, sarcina introducerii datelor și actualizării acestora revenind direcției, O.P.A. și respectiv A.N.P.D.C.A., în limitele competențelor prevăzute de prezentele norme.
Accesul la R.N.A. se face prin nume utilizator și parolă. Fiecare utilizator al R.N.A. are anumite drepturi privind introducerea, modificarea și vizualizarea datelor din baza de date. Păstrarea și actualizarea listei utilizatorilor, precum și acordarea drepturilor utilizatorilor R.N.A. privind operarea în baza de date sunt realizate de către A.N.P.D.C.A.
Orice modificare sau adăugare în baza de date este înregistrată automat, indicându-se utilizatorul și data la care aceasta a fost operată.
Pe baza datelor conținute în R.N.A., A.N.P.D.C.A și direcția pot întocmi situații și rapoarte care vor fi stocate în forma în care au fost realizate, fără a exista posibilitatea modificării lor ulterioare.
Pentru siguranța și păstrarea datelor din R.N.A. vor fi realizate periodic copii ale acestora pe medii de stocare securizate cu parolă de acces.
Articolul 106
Persoanele care, potrivit fișei postului, utilizează informațiile referitoare la datele înregistrate în R.N.A. sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestor date, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Transmiterea datelor privind adopțiile poate fi făcută, cu respectarea confidențialității și a dispozițiilor
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, numai către persoane fizice sau juridice autorizate.
Articolul 107
Documentele și informațiile vizând copilul, părinții firești și familia extinsă a acestuia, precum și familia adoptatoare obținute pe parcursul derulării procedurilor de adopție, precum și pe perioada de monitorizare postadopție se arhivează într-un dosar unic și se păstrează de către direcție, în cazul adopției interne și, respectiv A.N.P.D.C.A., în cazul adopției internaționale pentru o perioadă de minimum 50 de ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind încuviințarea adopției.
Articolul 108
Hotărârile judecătorești a căror copie electronică se introduce în R.N.A. vor purta mențiunea "definitivă".
Obligația de a solicita înscrierea mențiunii "definitivă" revine consilierului juridic din cadrul compartimentului de specialitate din cadrul direcției, acesta asigurându-se totodată și cu privire la indicarea expresă a datei la care hotărârea a devenit definitivă.
Articolul 109
Informațiile referitoare la adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv se consemnează în R.N.A. de către A.N.P.D.C.A. în baza solicitărilor semestriale adresate instanțelor judecătorești.
Capitolul XI Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 110
În cazul copiilor aflați la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice în evidența R.N.A., pentru care A.N.P.D.C.A. a transmis direcției lista adoptatorilor/familiilor adoptatoare, dar nu a fost inițiată procedura de potrivire practică, demersurile de potrivire cu un adoptator/familie adoptatoare vor fi reluate, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în secțiunile 1 și 3 ale cap. IV al prezentelor normele metodologice.
Articolul 111
În cazul copiilor aflați la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice în evidența R.N.A. pentru care s-a împlinit termenul prevăzut de lege pentru a putea fi adoptați internațional, demersurile de potrivire ale acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 87-89. Termenul prevăzut de lege se calculează incluzând și perioadele în care copilul a avut deschisă procedura adopției anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.
Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul copiilor care anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice îndeplineau condițiile pentru a putea fi adoptați internațional și pentru care A.N.P.D.C.A. nu a notificat autorității centrale sau organizației străine acreditate selectarea unui/unei adoptator/familii adoptatoare.
Articolul 112
În situația adoptatorilor/familiilor adoptatoare care dețin atestat de persoană sau familie aptă să adopte a cărui valabilitate s-a prelungit conform
art. III din Legea nr. 57/2016
pentru modificarea și completarea
privind procedura adopției, precum și a altor acte normative, și care doresc să adopte copii greu adoptabili, indiferent de mențiunile referitoare la numărul de copii și caracteristicile acestora conținute în atestat, dispozițiile art. 57 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 113
Informațiile referitoare la copiii și adoptatorii/familiile adoptatoare, care la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se află în evidența R.N.A., se actualizează în termen de 3 luni de către direcție prin introducerea datelor și informațiilor suplimentare necesare, precum și a copiilor electronice ale documentelor, prevăzute de lege și de prezentele norme.
Articolul 114
În situația copiilor adoptați de către rude în cadrul procedurii adopției interne, aflați în perioada de monitorizare post-adopție la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, dispozițiile art. 77 se aplică în mod corespunzător. Responsabilul de caz al copilului întocmește raportul final de închidere a cazului, comunică o copie a acestui raport managerului de caz al copilului și introduce raportul în R.N.A. în termen de 5 zile de la finalizare.
Articolul 115
Copilul pentru care, potrivit prezentelor norme metodologice, există în R.N.A. mențiunea că se află într-o anumită etapă a procedurilor de potrivire cu un anumit/o anumită adoptator/familie adoptatoare nu va mai fi inclus în alte demersuri de potrivire, pe liste sau prin intermediul profilului copiilor greu adoptabili, iar adoptatorul/familia adoptatoare nu va mai fi inclus/inclusă în cadrul listelor pentru alți copii decât cel cu care se află în procedură.
Adoptatorii/Familiile adoptatoare care s-au aflat în lista generată din R.N.A pentru un copil și nu au finalizat procedura de adopție cu acesta nu vor mai fi incluși/incluse în lista copilului respectiv.
Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile în situația adoptatorilor/familiilor adoptatoare care au răspuns în aceeași măsură criteriilor de potrivire inițială, fiind incluși/incluse împreună pe prima poziție a listei unui copil și nu au intrat în potrivirea practică cu acel copil.
Articolul 116
În cazul copiilor pentru care a încetat procedura de potrivire practică, precum și în cazul celor pentru care s-a revocat încredințarea în vederea adopției, reluarea demersurilor de potrivire utilizând listele sau, după caz, profilul copilului greu adoptabil se poate face numai la momentul stabilit de către responsabilul de caz al copilului, în funcție de situația și de particularitățile fiecărui copil, dar nu mai târziu de 3 luni de la data încetării potrivirii practice, respectiv de la data revocării încredințării în vederea adopției.
În situațiile prevăzute la alin. (1), responsabilul de caz al copilului, în colaborare cu managerul de caz, evaluează impactul acestora asupra copilului și se asigură de acordarea serviciilor și/sau realizarea activităților de sprijin necesare, în vederea reluării demersurilor de potrivire.
Articolul 117
Persoanele/Familiile care se află în procedură de adopție ori au finalizat o procedură de adopție și au disponibilitatea ca pe viitor să realizeze o nouă adopție pentru unul sau mai mulți frați biologici ai copilului adoptat pot notifica acest aspect direcției de la domiciliul în a cărei rază administrativ-teritorială domiciliază. Notificarea se realizează în scris, conține acordul expres de a fi contactați de către direcție și se face mențiunea în acest sens în R.N.A.
Articolul 118
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către toate entitățile implicate în procedurile de adopție se realizează în conformitate cu respectarea prevederilor
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 119
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 la normele metodologice
Documente necesare soluționării cererii de evaluare
a) copie de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă;
b) declarație autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă și continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absențe temporare care cumulat să depășească 3 luni;
c) copie legalizată de pe certificatul de naștere;
d) copie legalizată de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț, dacă este cazul;
e) copie de pe titlul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosință a locuinței;
f) certificatul de cazier judiciar;
g) adeverințe de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului/solicitanților;
h) certificat/adeverință medical/medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate și eventualele boli cronice, însoțit/însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice;
i) declarația soțului care nu se asociază la cererea de adopție, cu indicarea expresă a motivelor neasocierii;
j) declarație autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul/solicitanții nu este/sunt decăzut/decăzuți din drepturile părintești, precum și referitor la faptul că nu are/au copil/copii în sistemul de protecție specială;
k) certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiește solicitantul;
l) certificat/adeverință medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuiește solicitantul, cu menționarea eventualelor boli cronice, însoțit/însoțită de rezultatul evaluării psihiatrice.
Anexa 2 la normele metodologice
Documente necesare sesizării instanței judecătorești
pentru deschiderea procedurii adopției
a) certificatul de naștere al copilului, în copie;
b) documentul prin care a fost instituit/instituită plasamentul/tutela copilului;
c) planul individualizat de protecție având ca finalitate adopția;
d) documentele care atestă efectuarea demersurilor legate de identificarea și găsirea părinților și rudelor copilului;
e) notificările transmise părinților și rudelor cu privire la locul unde se execută măsura de protecție specială a copilului, la modul în care pot menține relații personale cu acesta și la responsabilitățile ce le revin în implementarea planului individualizat de protecție;
f) documentele întocmite cu privire la modul de menținere a relațiilor personale dintre copil și părinții sau, după caz, rudele sale, precum și cele referitoare la calitatea acestor relații;
g) declarația părinților sau rudelor copilului până la gradul al patrulea inclusiv care au putut fi găsite din care să reiasă că nu doresc să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului sau, după caz, procesul-verbal prevăzut de lege, întocmit ca urmare a refuzului acestora de a semna aceste declarații;
h) dovada existenței unor solicitări de adopție din partea unor familii/persoane atestate, în situația copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani și în situația grupurilor de frați care nu pot fi separați, odată cu împlinirea vârstei de 14 ani de către cel puțin unul dintre aceștia;
i) solicitarea tutorelui și raportul prevăzut la art. 35 alin. (2) din normele metodologice;
j) raportul de consiliere a părinților firești în vederea exprimării consimțământului sau, în cazul în care aceștia nu au putut fi găsiți pentru realizarea acestei activități, raportul prevăzut de lege cu privire la realizarea demersurilor vizând găsirea părinților firești pentru exprimarea consimțământului.
Anexa 3 la normele metodologice
CERERE pentru acordarea indemnizației pe perioada concediului de acomodare Către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului ...... Stimate Domnule Director Executiv, Subsemnatul, Nume └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Prenumele └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Codul numeric personal └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Act de identitate/ doveditor*)(copie atașată) └─┴─┴─┴─┘└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘└─┴─┴─┴─┘ Seria └─┴─┴─┘ Nr. └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Eliberat de └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ La data de └─┴─┘└─┴─┘└─┴─┴─┴─┘ (z z)(l l)(a a a a) CN - Certificat de naștere BI - buletin de identitate CI - carte de identitate CIP - carte de identitate provizorie P - pașaport În calitate de └─┘ adoptator Cu domiciliul în: Strada └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Nr. └─┴─┴─┴─┴─┘ Bl. └─┴─┘ Sc. └─┴─┘ Et. └─┴─┘ Ap. └─┴─┘ Sector └─┴─┴─┴─┴─┘ Localitatea └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Județul └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Telefon └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Mobil └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ E-mail └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ .................................................................. Vă rog să aprobați acordarea indemnizației lunare pentru copilul/copiii ......................................................................... CNP ................. aflat/aflați în încredințare în vederea adopției în baza certificatului de grefă nr. ....... emis de Tribunalul .......... ........ la data de .................. Rog ca plata să se facă: └─┘ Prin mandat poștal └─┘ În cont personal Nume titular cont └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Număr cont bancar └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Deschis la banca └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ └─┘ În cont de card Nume titular cont └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Număr cont bancar └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Deschis la banca └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ Declar pe propria răspundere că datele și informațiile prezentate sunt complete și corespund realității. Data .......... Semnătura ................
Anexa 4 la normele metodologice
Documente care însoțesc cererea
de adopție internațională în vederea
luării în evidența R.N.A.
a) pașaport sau carte de identitate valabilă care atestă cetățenia solicitantului/solicitanților;
b) declarație autentificată pe propria răspundere a solicitanților că nu sunt decăzuți din drepturile părintești, precum și că nu au copil/copii în sistemul de protecție;
c) actul de căsătorie și acte de naștere, în copie legalizată;
d) acte doveditoare privind gradul de rudenie cu copilul, dacă este cazul;
e) caziere judiciare ale persoanelor care doresc să adopte și, după caz, al soțului care nu se asociază la cererea de adopție; în cazul solicitanților care au și cetățenia română se depune și cazierul judiciar eliberat de autoritățile române;
f) raport medical, întocmit separat pentru fiecare adoptator, conținând rezultatul evaluării psihiatrice, și, după caz, raportul medical privind bolile psihice ale soțului care nu se asociază la cererea de adopție;
g) raport întocmit de autoritățile competente din statul primitor, cuprinzând informații cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea și aptitudinea lor de a adopta, situația lor personală, familială, materială și medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum și cu privire la copiii pe care ar putea să îi primească spre adopție;
h) documentul eliberat de autoritatea străină competentă care atestă că persoana/familia este aptă să adopte;
i) documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată care atestă că adoptatul va beneficia în țara străină de aceeași situație legală ca și aceea a unui copil biologic al adoptatorului;
j) documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată care atestă existența serviciilor postadopție;
k) documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată din care să rezulte că se va asigura monitorizarea evoluției copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții săi adoptivi, pentru o perioadă de minimum 2 ani de la încuviințarea adopției, prin transmiterea de rapoarte trimestriale către A.N.P.D.C.A.;
l) documentul eliberat de autoritatea străină competentă sau organizația străină acreditată care să evidențieze că adoptatorii au beneficiat, în statul primitor, de consiliere necesară în vederea adopției.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.