Decizia nr. 559/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal, excepție ridicată de Laura Ștriblea și Ana Dragomir cu privire la dispozițiile art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal și de Cristina Vardianu referitor la dispozițiile art. 367 alin. (3) din Codul penal în Dosarul nr. 2.632/98/2014 al Tribunalului Ialomița - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.773D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea la 12 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 2 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.632/98/2014, Tribunalul Ialomița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Laura Ștriblea și Ana Dragomir cu privire la dispozițiile art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal și de Cristina Vardianu referitor la dispozițiile art. 367 alin. (3) din Codul penal cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, infracțiune prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) din Codul penal.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele excepției Laura Ștriblea și Ana Dragomir susțin, în esență, că dispozițiile art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (1), conform căruia "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea", ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției în numele legii, respectiv unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și ale art. 11 alin. (2), care statuează că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", raportat la prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de România prin

Legea nr. 565/2002

(pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000). În acest sens, arată că dispozițiile art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal, care sancționează și definesc constituirea grupului infracțional organizat, incriminează orice asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, indiferent de scop, ceea ce reprezintă o reglementare excesivă, având în vedere că, potrivit art. 2 lit. a) din Convenția din 15 noiembrie 2000, expresia "grup criminal organizat" desemnează grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul de a comite una sau mai multe infracțiuni grave ori infracțiuni stabilite prin convenția amintită, pentru a obține, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material. Referitor la art. 367 alin. (3) din Codul penal, autoarele excepției Laura Ștriblea și Ana Dragomir susțin că textul de lege criticat este echivoc, neclar și imprecis, aducând atingere principiului legalității pedepsei, principiului separației puterilor în stat și dreptului la un proces echitabil, întrucât, spre deosebire de vechea reglementare a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 din Codul penal din 1969, nu precizează căror membri ai grupului li se aplică regulile privind concursul de infracțiuni - tuturor sau numai celor care au săvârșit o infracțiune scop.

5. Autoarea excepției Cristina Vardianu consideră că dispozițiile art. 367 alin. (3) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât subiectul activ al infracțiunii în varianta prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal răspunde penal atât pentru fapta proprie, cât și pentru infracțiunea scop a grupului, chiar dacă nu participă în niciun fel la săvârșirea acesteia. Subiectul de drept nu poate anticipa comportamentul altei persoane, așa încât să își conformeze conduita normei juridice criticate, aceasta fiind neclară, obscură, confuză și echivocă. Astfel, o persoană este trasă la răspundere penală pentru fapta altuia, la săvârșirea căreia nu a avut nicio contribuție.

6. Tribunalul Ialomița - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate sunt în concordanță cu prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate.

7. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 393 din 28 mai 2015 , paragrafele 31-37.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal, care au următorul cuprins:

"(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

[...] (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

[...] (6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarele excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (1), conform căruia "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea", ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției în numele legii, respectiv unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, respectiv ale art. 11 alin. (2), care statuează că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", raportat la prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 393 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal în interpretarea dată prin

Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, interpretare potrivit căreia "faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior și

art. 8 din Legea nr. 39/2003 , în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate". Cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 393 din 28 mai 2015 , Curtea Constituțională a reținut concluzia la care a ajuns Înalta Curte, prin decizia mai sus menționată, și anume că, pe de o parte, toate cele trei infracțiuni prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 și de art. 7 și

art. 8 din Legea nr. 39/2003

privind prevenirea și combaterea criminalității organizate sancționau pluralitatea constituită, fiind exclusă pluralitatea ocazională - o concluzie contrară însemnând ca simpla participație penală la săvârșirea unei infracțiuni să fie sancționată de două ori, ca infracțiune distinctă, dar și ca autorat, instigare sau complicitate la infracțiunea efectiv comisă, ceea ce este inadmisibil -, iar, pe de altă parte, că în sfera de incidență a

art. 8 din Legea nr. 39/2003

intra pluralitatea constituită în vederea săvârșirii altor infracțiuni decât cele prevăzute în art. 2 lit. b) din aceeași lege (care definea noțiunea de "infracțiune gravă") ori care nu urmărea un scop material, textul neincriminând o infracțiune distinctă de art. 323 sau art. 167 din Codul penal din 1969, ci suprapunându-se cu dispozițiile celor două infracțiuni, la care făcea trimitere expresă. Diferența specifică între art. 323 din vechiul Cod penal și

art. 8 din Legea nr. 39/2003 , pe de o parte, și

art. 7 din Legea nr. 39/2003 , pe de altă parte, nu consta în modul de organizare a grupului, ci în existența a două cerințe suplimentare pentru a fi întrunite elementele infracțiunii prevăzute de

art. 7 din Legea nr. 39/2003 , și anume ca grupul să fi urmărit obținerea unui beneficiu financiar sau a altui beneficiu material și ca infracțiunea scop să fi fost una "gravă", astfel cum era definită de

art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 , intrând în această categorie orice infracțiune pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii al cărei minim special era de cel puțin 5 ani (paragrafele 30-32 din

Decizia nr. 393 din 28 mai 2015 ).

14. Interpretând conținutul noii incriminări din art. 367 din Codul penal a faptei de constituire a unui grup infracțional organizat în condițiile abrogării art. 323 din vechiul Cod penal și a art. 7 și

art. 8 din Legea nr. 39/2003 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat, prin

Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 , că acțiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) din Codul penal, care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acțiunile care constituiau elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) și

art. 8 din Legea nr. 39/2003

și de art. 323 din Codul penal anterior. În schimb, alin. (6) al art. 367 din Codul penal definește "grupul infracțional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni", extinzând sfera noțiunii de "grup infracțional organizat", astfel cum era definit la

art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003

(potrivit căruia, în înțelesul

Legii nr. 39/2003 , grupul infracțional organizat era "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului"). Incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat, astfel, atât dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 39/2003 , aspect necontroversat în practică, cât și pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior și ale

art. 8 din Legea nr. 39/2003 , faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. Este incident, așadar,

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 , conform căruia dispozițiile art. 4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior și

art. 8 din Legea nr. 39/2003

fiind incriminate în art. 367 din Codul penal sub denumirea de "Constituirea unui grup infracțional organizat". De altfel, aceasta a fost și voința legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privința grupărilor infracționale, noul cod urmărește să renunțe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracțional organizat - cu posibilitatea menținerii ca incriminare distinctă a asociației teroriste, dat fiind specificul acesteia. De asemenea, potrivit expunerii de motive a

Legii nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, explicația abrogării vechilor dispoziții ale

art. 7-10 din Legea nr. 39/2003

constă în faptul că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal. Prin urmare, interpretarea dată

art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 și

art. 8 din Legea nr. 39/2003 , în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nu modifică incriminarea instituită prin aceste dispoziții de lege, ci doar reafirmă voința legiuitorului, fără a fi încălcate în vreun fel prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat. În fine, Curtea Constituțională a statuat că interpretarea dată de instanța supremă, potrivit competenței sale, este de natură să elimine situațiile de discriminare pozitivă a unor infractori, având în vedere că în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a noului Cod penal și publicarea

Deciziei nr. 12 din 2 iunie 2014

a Înaltei Curți unele instanțe au considerat dezincriminate infracțiunile prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 și

art. 8 din Legea nr. 39/2003

(paragrafele 33-36 din

Decizia nr. 393 din 28 mai 2015 ).

15. În același sens este și

Decizia nr. 17 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal (în interpretarea dată prin

Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv prin raportare la prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1), art. 23 alin. (12) și ale art. 124 alin. (1) și (2), precum și ale art. 11 alin. (2) raportat la prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000.

16. În fine, Curtea constată că, pentru motivele mai sus arătate, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal reprezintă o reglementare excesivă, întrucât ar incrimina orice asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, indiferent de scop.

17. În ceea ce privește dispozițiile art. 367 alin. (3) din Codul penal, care stabilesc aplicabilitatea regulilor privind concursul de infracțiuni pentru situația în care fapta de constituire a unui grup infracțional organizat este urmată de săvârșirea uneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului, acestea sunt criticate pe motiv că nu precizează căror membri ai grupului li se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, tuturor sau numai celor care au săvârșit o infracțiune scop. Curtea reține că o reglementare identică era înscrisă și în

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 , fiind aplicabilă infracțiunii de inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat. Din dispozițiile de lege criticate reiese că pedeapsa pentru concursul de infracțiuni se aplică membrilor grupului infracțional organizat care au săvârșit o infracțiune scop. Curtea reține că dispozițiile art. 367 alin. (3) din Codul penal se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza lor, fără privilegii și fără discriminări, așa încât sunt conforme cu prevederile art. 16 din Constituție, textul de lege criticat neaducând atingere nici principiului unicității, imparțialității și egalității justiției, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, dispozițiile art. 367 alin. (3) din Codul penal nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă și nu încalcă cerințele de claritate, previzibilitate și accesibilitate a legii, cerințe impuse de prevederile constituționale ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne raportat la prevederile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de "drept" folosită la art. 7 corespunde celei de "lege" care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

18. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

19. Totodată, Curtea constată că prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24 nu sunt aplicabile în cauza de față, aceasta având ca obiect dispoziții de drept penal substanțial, iar nu norme de procedură.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Laura Ștriblea, Ana Dragomir și Cristina Vardianu în Dosarul nr. 2.632/98/2014 al Tribunalului Ialomița - Secția penală și constată că dispozițiile art. 367 alin. (1), (3) și (6) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ialomița - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.