Decizia nr. 486/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marcel Lida în Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5 al Tribunalului Caraș-Severin, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.636 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că prevederile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală fac referire la prevederile art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens,

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 1.108/A din 4 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marcel Lida, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă cu privire la autorul excepției. În Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a admis recursul formulat de autorul excepției împotriva Încheierii penale nr. 125/C din 27.10.2015 a Tribunalului Caraș-Severin, prin care acesta din urmă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, deși prevederile art. 222 din Codul de procedură penală au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2015 , ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală, în forma în vigoare la acea dată, pentru motive similare cu cele invocate în prezenta cauză, textul criticat păstrează viciul de neconstituționalitate, în sensul neprevederii duratei maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în faza camerei preliminare. Se susține că lipsa prevederii acestei durate este de natură a nu asigura un just echilibru între interesul individual și cel privat. Se arată că măsura arestului la domiciliu restrânge libertatea individuală, libera circulație și dreptul la viață intimă, familială și privată, iar posibilitatea dispunerii ei pentru o perioadă nedeterminată, în etapa camerei preliminare, încalcă prevederile constituționale ale art. 53. Se susține că dispozițiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală prevăd durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, fără a specifica exact care este durata maximă a acestei măsuri în etapa camerei preliminare. Se arată că dispozițiile art. 239 din Codul de procedură penală sunt, în realitate, inaplicabile în cauză, întrucât, pe de o parte acestea se referă doar la faza judecății în primă instanță, iar, pe de altă parte, fac referire la un termen de 5 ani, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut ca durata procedurii în camera preliminară să fie de maximum 60 de zile.

6. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, în urma pronunțării de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015 , legiuitorul a modificat dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală, în sensul de a preciza în cuprinsul acestuia durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu. Se arată, de asemenea, că, în privința acesteia sunt aplicabile prevederile art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora durata totală a arestului la domiciliu a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, în toate cazurile această măsură neputând depăși 5 ani.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textul criticat respectă exigențele

Deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015 , prevăzând, într-un mod lipsit de echivoc, durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu. Astfel, se arată că, potrivit art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală, în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile, iar dispozițiile art. 239 din același cod referitoare la durata maximă a măsurii arestului preventiv se aplică în mod corespunzător.

9. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat a fost modificat, ca urmare a pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015 , și că acesta prevede durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în etapa camerei preliminare și în cea a judecății, respectând, astfel, exigențele art. 53 din Constituție și nefiind de natură a încălca drepturile fundamentale prevăzute la art. 23, art. 25 și art. 26 din Legea fundamentală.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține, însă, că autorul critică prevederile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală, text asupra căruia instanța de contencios constituțional urmează să se pronunțe și care are următorul cuprins: "În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispozițiile art. 239 se aplică în mod corespunzător."

13. Prevederile art. 239 din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "(1) În cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă.

(3) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanța de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii."

14. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 25 cu privire la libera circulație, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată și art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, paragrafele 18-20, prin care a statuat că, deși procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală și faza de judecată, obiectul său, astfel cum este consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, și anume cel al sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și cel al dispunerii începerii judecății pe fond.

16. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, "durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani." Or, ținând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că susținerile invocate de autorul excepției sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate "curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de arestat s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă".

17. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală -, iar ulterior de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din același cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță.

18. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 23, art. 25 și art. 26.

19. Curtea reține că atât soluția, cât și considerentele

Deciziei nr. 217 din 12 aprilie 2016

sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că susținerile autorului excepției conform cărora dispozițiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală prevăd durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, fără a specifica exact care este durata maximă a acestei măsuri în etapa camerei preliminare, iar prevederile art. 239 din Codul de procedură penală sunt, în realitate, inaplicabile în prezenta cauză, sunt neîntemeiate. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reține încălcarea prin textul criticat a normelor constituționale invocate de autorul excepției.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marcel Lida în Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5 al Tribunalului Caraș-Severin și constată că dispozițiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.