Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 901/2016

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului

prezumat în vigoare

Data actului
29 noiembrie 2016
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 998 din 12 decembrie 2016
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 3.727 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 1236/2012 12 decembrie 2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor R…

Are ca temei 1

Având în vedere prevederile

art. IV lit. g) din Legea nr. 177/2015

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012

privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor

Regulamentului (UE) nr. 305/2011

al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a

Directivei 89/106/CEE

a Consiliului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 21 decembrie 2012, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:

"e^1) informarea Comisiei Europene cu privire la procedurile naționale pentru evaluarea și desemnarea organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții, pentru monitorizarea organismelor desemnate, precum și asupra modificărilor aduse acestora, potrivit art. 29 alin. (3) din Regulament;"

2. La articolul 3, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

"g) aprobarea prin ordin al ministrului a listei indicativelor de referință ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcții, ori de câte ori această listă este publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și afișarea listei pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la secțiunea - Construcții, în vederea asigurării accesului liber și neîngrădit la informațiile de interes public."

3. La articolul 9, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru produsele pentru construcții din categoria echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiilor - echipamente fixe pentru alarmă/detectare a incendiului, pentru stingerea incendiului și pentru controlul focului și fumului."

4. În tot cuprinsul hotărârii, sintagmele "Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului" și "Ministerul Administrației și Internelor" se înlocuiesc cu sintagmele "Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice" și "Ministerul Afacerilor Interne".

Articolul II

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Vasile Dîncu
Viceprim-ministru, ministrul economiei,
comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri,
Costin Grigore Borc
Ministrul afacerilor interne,
Ioan-Dragoș Tudorache
p. Ministrul afacerilor externe,
Marius Cristian Bădescu,
secretar de stat
București, 29 noiembrie 2016.
Nr. 901.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.