Ordin · Institutul Național de Statistică

Ordinul nr. 1302/2016

privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intracomunitar cu bunuri în anul 2017

prezumat în vigoare

Data actului
11 noiembrie 2016
Emitent
Institutul Național de Statistică
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1005 din 14 decembrie 2016
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
6 articole · 3.041 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Nota de fundamentare nr. 53.149/2016 a Direcției statisticii comerțului exterior din cadrul Institutului Național de Statistică,

potrivit prevederilor

Legii nr. 422/2006

privind organizarea și funcționarea sistemului statistic de comerț internațional cu bunuri,

în temeiul prevederilor

Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 , cu modificările și completările ulterioare, și ale

Hotărârii Guvernului nr. 957/2005

privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Institutului Național de Statistică emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă următoarele praguri valorice Intrastat pentru anul 2017: 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri și, respectiv, 900.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri.

Articolul 2

Operatorii economici care în cursul anului 2016 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene, a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri, depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite, trebuie să completeze și să transmită la Institutul Național de Statistică declarații statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2017.

Articolul 3

În cursul anului 2017 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici care realizează schimburi intracomunitare de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2017. Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2017 a expedierilor și/sau a introducerilor intracomunitare de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi pus în aplicare de către direcția de specialitate din cadrul Institutului Național de Statistică.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Institutului Național de Statistică,
Tudorel Andrei
București, 11 noiembrie 2016.
Nr. 1.302.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.